Stocarea
datelor
Informaţia digitală reprezintă astăzi o componentă vitală a
oricărei activităţi, fie ea de complexitatea impusă de stocarea
datelor mission-critical ale unei mari corporaţii, fie de necesitatea
familială de păstrare a fotografiilor digitale de vacanţă sau
a colecţiei de mp3-uri preferate. Orice soluţie de stocare trebuie
să fie sigură, uşor de accesat şi de gestionat şi, bineînţeles,
accesibilă ca preţ. De la banala dischetă de 1,44 kB până la
reţelele de unităţi de stocare pentru care nu în foarte mult
timp terabyte-ul va fi o unitate de măsură depăşită, aceasta
este istoria de 47 de ani a dispozitivelor de stocare pentru
calculator, o istorie numai cu puţin mai scurtă decât a computerelor.