GMate
Yopy P3500
Sistemele de operare Palm şi Pocket PC, destinate echipamentelor handheld, împărţeau până acum toată piaţa acestor echipamente. Spunem împărţeau, pentru că de acum există un nou concurent, numele lui fiind Linux.
Yopy P3500 foloseşte un procesor Intel StrongARM la 206 MHz şi 128 MB de memorie RAM. Din aceştia, 80 MB pot fi folosiţi de utilizator pentru stocarea aplicaţiilor. Dacă nu eşti mulţumit cu memoria disponibilă, există un adaptor pentru carduri suplimentare de memorie, de tip MultiMedia Card. Ecranul are o rezoluţie de 320x240 pixeli, fiind capabil de afişarea imaginilor în 65.536 de culori.
Designul carcasei cu clapă rabatabilă, a permis includerea unei tastaturi de dimensiuni mai mari. Navigarea prin meniuri se poate face prin intermediul unui buton direcţional, sau cu ajutorul unui stilou de dimensiuni reduse.
Aşa cum spuneam, principala atracţie a echipamentului este sistemul de operare Linux. Aplicaţiile furnizate includ calendar, carte de adrese, player MP3, utilitar de desen şi diverse jocuri. Punctul sensibil constă în faptul că aplicaţiile de administrare a contactelor nu sunt compatibile cu cele corespunzătoare de pe sisteme Palm sau Pocket PC. Acest lucru împiedică sincronizările între acestea. - CL
Detalii la: www.yopypda.co.uk
|