Seagate Barracuda 7200.7 (ST380011A şi ST3120022A)
Diferenţa
dintre cele două modele Barracuda prezente în această categorie constă doar
în capacitate, primul având 80, iar al doilea 120 GB. Dincolo de performanţele
din teste, cele două modele s-au remarcat prin preţul foarte mic raportat la
capacitate, fiind singurele din această categorie care au scăzut sub un ×/GB.
Modelul de 120 GB chiar s-a detaşat de restul grupului, un nivel puţin mai ridicat
al rezultatelor de performanţă putând să îi aducă şi alegerea redacţiei.
Modelele Seagate sunt singurele care au o temperatură maximă specificată de
funcţionare de 60 de grade Celsius, faţă de celelalte modele care se opresc
la 55 de grade. Nu ştim exact dacă acestui fapt i se datorează căldura mai mare
degajată de aceste modele, însă un lucru este sigur: modelele Seagate au fost
singurele pe care nu le-am putut ţine în mână imediat după ce am terminat testele,
fiind mult prea fierbinţi.