PC MAGAZINE OCTOMBRIE 2002
	[ Componente ]	Alegeti categoria Sisteme Componente Stocare Comunicatii Imprimare Imagine Divertisment Software

TESTE COMPARATIVE

22 de plăci de bază în teste

Ştefan Iliescu
Şerban Păduroiu

[ cipseturi pentru procesoare Intel ]
[ cipseturi pentru procesoare AMD ]

PLĂCI DE BAZĂ CU SOCKET A
[ sumarul caracteristicilor ]
[ teste de performanţă ]

PLĂCI DE BAZĂ CU SOCKET 478
[ sumarul caracteristicilor ]
[ teste de performanţă ]

Acum câţiva ani construirea propriului PC era o aventură la care nu aveau curajul să se încumete prea mulţi. Multiplele incompatibilităţi, alături de riscul destul de ridicat de a face o setare greşită şi, în consecinţă, fatală viitorului sistem făceau din construcţia unui calculator personal o operaţie destinată mai mult specialiştilor.

Astăzi este mult mai uşor să pui pe picioare un sistem din componente achiziţionate separat, datorită pe de o parte îmbunătăţirilor tehnologice, iar pe de alta multiplelor surse de informare disponibile. În timp ce pentru unii construirea propriului PC constituie o metodă de verificare a cunoştinţelor în domeniu, pentru alţii înseamnă o nouă provocare, alături de oportunitatea de a îşi dovedi aptitudinile de proiectant. Alegerea celor mai potrivite componente, fără a scăpa nici un moment din atenţie realizarea unui preţ total optim, implică un proces de documentare destul de laborios, dar care, în cele din urmă, nu poate să nu dea rezultate.

Ei bine, cu toate sursele de informare de care vorbeam mai sus, mulţi doritori de a-şi construi propriul PC omit în cadrul procesului de documentare prealabil tocmai cea mai importantă componentă şi anume placa de bază. Un motiv al acestei stări de fapt poate fi găsit în complexitatea ridicată a componentei în cauză, motiv pentru care mulţi preferă să adopte politica struţului. Un alt motiv constă în modul în care distribuitorii de componente înţeleg să ofere informaţii legate de produsele oferite.

De multe ori, în ofertele de prin magazine plăcile de bază sunt caracterizate doar prin cipset, fără să se precizeze numele producătorului şi modelul. Dincolo de toate aceste cauze se află însă, din păcate, ignoranţa multora, care mai apoi, la funcţionarea instabilă a sistemului, se consolează cu formule consacrate de genul "de vină e Bill Gates".

Un lucru este cert şi trebuie ţinut cont de el, dacă doriţi ca viitorul dumneavoastră sistem să aibă şansa de a funcţiona aşa cum vă doriţi: dintre toate componentele necesare unui sistem, placa de bază este echipamentul la care preţul trece pe planul secund, în faţa caracteristicilor tehnice şi a rezultatelor din teste. Într-un cuvânt, în cazul plăcii de bază zicala "cât dai atâta face" se aplică în mod deosebit.

Vom încerca, aşadar, în cele ce urmează să mai facem puţină lumină asupra acestei "complicate" componente, fără a avea, evident, pretenţia că realizăm un manual universal valabil.

Nevoia de viteză
Constituind inima PC-ului, procesorul a evoluat rapid de-a lungul timpului. Proiectanţii diferitelor tipuri de procesoare au împins în permanenţă frecvenţele de ceas tot mai sus, exploatând de multe ori nevoia utilizatorului de a folosi un număr unic pentru evaluarea performanţelor întregului sistem. Însă megaherţii nu reprezintă nici pe departe criteriul de evaluare corectă a performanţelor de ansamblu. În funcţie de procesor, cantitatea de date care poate fi procesată în timpul unui ciclu de ceas poate varia destul de mult.

Nord şi sud
Cipsetul este componenta definitorie a unei plăci de bază, prin intermediul său realizându-se toate conexiunile între diferitele componente de pe placă. Cunoscând cipsetul cu care este dotată o placă de bază, cunoaştem în mare parte şi dotările pe care aceasta le prezintă.

Arhitectura plăcilor de bază arăta cu mult mai complicat cu ani în urmă, însă permanenta nevoie de integrare a condus în cele din urmă la apariţia unui cipset compus din două cipuri integrate - North Bridge (puntea nord) şi South Bridge (puntea sud). Termenul de "Bridge" (punte) se foloseşte pentru a face referire la un echipament care conectează mai multe magistrale. Numele de Nord/Sud au provenit din plasarea fizică a celor două cipuri pe placă, respectiv deasupra şi dedesubtul magistralei PCI. North Bridge-ul conectează magistrala principală (FSB) a procesorului cu magistrala memoriei, cea AGP şi cu South Bridge-ul. Pentru un proiectant de plăci de bază North Bridge se ocupă de administrarea tuturor componentelor rapide, în timp ce South Bridge este destinat perifericelor cu acces lent cum ar fi IDE, USB PCI sau defunctul ISA.

De ce două cipuri?
Cele două cipuri deservesc două zone distincte ca funcţionalitate pe placa de bază, fapt ce a determinat dezvoltatorii să reziste tentaţiei de a integra tot cipsetul într-un singur cip. Deoarece interfeţele de conectare standard pentru echipamentele periferice suferă schimbări radicale la intervale relativ scurte de timp, producătorii de plăci de bază pot păstra acelaşi North Bridge, actualizând doar South Bridge-ul. De asemenea, ar fi foarte costisitor de construit un integrat cu foarte mulţi pini, mai ales că dimensiunile majorităţii cipseturilor existente sunt deja limitate din motive tehnologice.

Aşa cum a mai facut-o în multe rânduri, Intel provoacă şi mai multă confuzie în rândul celor mai puţin iniţiaţi numind cele două componente ale cipsetului "Hub"-uri. North Bridge este numit MCH (Memory Controller Hub - controler de memorie), în timp ce South Bridge a devenit ICH (I/O Controler Hub - controler de intrare/ieşire). Trebuie să recunoaştem că sunt nişte termeni mai descriptivi şi implicit mai apropiaţi de utilizator, funcţiile îndeplinite fiind exact aceleaşi.

Link Hub, V-Link. Ce inseamnă?
Folosirea magistralei PCI pentru a realiza conexiunea între cele două componente ale cipsetului a condus la crearea unei zone de gâtuire pentru traficul de date. Teoretic, magistrala PCI poate furniza o rată maximă de transfer de 133 MBps, însă rata medie reală de transfer nu depăşeşte 40 MBps. Cu interfaţa IDE ajungând la un teoretic 133 MBps, perifericele controlate de South Bridge dispun de capacitatea de a satura magistrala PCI în încercarea de a transfera date înspre şi dinspre memoria controlată de North Bridge. În concluzie, a devenit clar că magistrala PCI nu mai poate susţine tot traficul necesare componentelor controlate de South Bridge, în sistemele actuale. Din nefericire, nu există încă o compatibilitate între diverşii producători de cipseturi, iar producătorii de plăci de bază nu pot alege să folosească un South Bridge de la alt producător decât cel care a produs şi North Bridge-ul.

Intel nu a făcut publice prea multe detalii despre interfaţa dedicată dintre cele două cipuri, referindu-se la ea ca "link hub". Este vorba de un port pe 8 biţi, rulând la 66 MHz şi transferând 4 octeţi pe fiecare tact de ceas, ceea ce conduce la o rată maximă de transfer de 266 MBps. O astfel de lăţime de bandă este mai bine utilizată decât în cazul conexiunii PCI, din moment ce toate cererile de acces la memorie adresate de periferice sunt înscrise într-o listă de transferuri. South Bridge-ul alocă lăţime de bandă către North Bridge în funcţie de această listă, permiţând satisfacerea tuturor cererilor de acces la memorie.

VIA foloseşte, la rândul său, o interfaţă dedicată între North Bridge şi South Bridge, aceasta purtând numele "V-Link". Similar cu abordarea Intel, această interfaţă furnizează o lăţime de bandă de 266 MBps şi este disponibilă începând cu versiunea VT8233 de South Bridge.

North Bridge
Există foarte puţine diferenţe între funcţionalitatea North Bridge-ului în cazul cipseturilor dedicate platformelor Intel sau AMD. Rolul său este de a gestiona traficul de date care traversează cele patru magistrale. Ca să folosim o comparaţie mai sugestivă, este ca un poliţist aflat într-o intersecţie cu patru sensuri, unde toată lumea doreşte acces cât mai uşor către drumul ce duce la memorie. Cheia proiectării unui North Bridge de succes constă în administrarea eficientă a cererilor de acces la memorie. Un North Bridge reuşit trebuie să realizeze un echilibru între toate aceste cereri pentru a se asigura că nu există gâtuiri pe parcurs.

În arhitectura cipseturilor de început, controlerul de memorie era subordonat direct procesorului, având în vedere că majoritatea traficului se făcea între cele două componente. Sistemele actuale lucrează cu o cantitate foarte mare de date care necesită sincronizare în timp, aplicaţiile de prelucrare audio/video fiind doar un exemplu. Astfel North Bridge-ul trebuie să asigure un acces concurent, adică fiecare componentă a sistemului necesită o cale dedicată de acces la memorie.

Interfaţa AGP
(Accelerated Graphics Port)
Interfaţa subsistemului grafic rotunjeşte vederea de ansamblu asupra funcţiilor îndeplinite de North Bridge, majoritatea pasionaţilor de jocuri fiind de acord că AGP-ul reprezintă o componentă esenţială în arhitectura unui sistem. Acceleratoarele grafice au folosit vreme bună magistrala PCI, dar partajarea acesteia cu alte componente a condus la limitarea performanţelor maxime. În plus, Intel începuse să îşi manifeste temerea că atenţia utilizatorilor se putea îndrepta cu precădere către cipurile grafice, scăzând interesul pentru noile procesoare.

Intel a dezvoltat interfaţa AGP, ca un mod de a controla partajarea resurselor dedicate subsistemului grafic. Aşa cum a fost proiectat iniţial, AGP-ul ar fi trebuit să permită unui controler grafic să folosească memoria sistemului pentru stocarea informaţiilor legate de texturile grafice. Arhitectura urma să evolueze apoi către sisteme cu toate datele grafice rezidente în memoria principală. Lucrurile nu au progresat însă chiar în această direcţie, din moment ce nevoia de performanţă a condus la dezvoltarea unor cipuri grafice din ce în ce mai puternice. Pentru afişarea unui număr de câteva miliarde de pixeli pe secundă, procesoarele grafice au nevoie de memorie dedicată, rapidă. Folosirea unei memorii de bază cu caracteristici speciale nu se dovedea o soluţie viabilă din punct de vedere economic. Astfel interfaţa AGP a devenit doar o cale mai simplă de a descongestiona traficul produs de controlerul grafic de pe magistrala PCI.

În ultimul timp, situaţia s-a schimbat, totuşi, din momentul în care interfaţa AGP poate lucra în modul 4X şi mai nou 8X.

Proiectată iniţial pentru a funcţiona la 66 MHz, similar cu interfaţa PCI, magistrala AGP a devenit capabilă apoi de a prelua două semnale pe tact de ceas (AGP 2X), apoi patru semnale pe tact (AGP 4X). Cu o lăţime de bandă de 32 de biţi (4 octeţi), rulând la 66 MHz şi capabilă de patru transferuri pe tact, interfaţa 4X reuşeşte să furnizeze o rată de transfer de 1056 GBps. În timpul realizării acestui articol s-au anunţat deja primele modele de plăci de bază şi video care suportă AGP 8X.

Unele implementări de plăci de bază destinate utilizatorilor pentru care preţul reprezintă principalul criteriu de achiziţie renunţă total la memoria grafică şi folosesc controlere grafice integrate în North Bridge. Aceste controlere folosesc o parte din memoria sistemului ca memorie video, performanţele fiind însă, evident, mai scăzute decât în cazul sistemelor construite cu plăci video dedicate. În aceste cazuri magistrala AGP poate fi complet eliminată.

Renunţarea la magistrala AGP poate reprezenta o soluţie pentru piaţa echipamentelor mobile, însă utilizatorii de sisteme desktop vor dori să beneficieze în continuare de un slot AGP liber pentru un eventual upgrade ulterior.

South Bridge
Dacă North Bridge se ocupă cu arbitrarea cererilor de acces la memorie, activitate ce necesită o mare viteză de lucru, South Bridge realizează conexiunea celorlalte componente periferice disparate. Chiar dacă plăcile disponibile acum pe piaţă au renunţat în totalitate la această magistrală, mulţi utilizatori mai posedă încă sisteme cu interfaţă ISA. Versiunile actuale de cipseturi au renunţat la a mai furniza suport pentru magistrala ISA, unele înlocuind-o cu soluţii alternative, destinate sistemelor orientate către preţ.

Magistrala PCI
Odată cu apariţia unei conexiuni dedicate pentru comunicarea între cele două componente ale cipsetului, magistrala PCI a devenit o simplă magistrală dedicată componentelor periferice. Un lucru important de menţionat este acela că, indiferent dacă sloturile PCI sunt sau nu populate cu plăci de extensie, magistrala PCI este folosită de componentele de pe placa de bază. Printre echipamentele legate la South Bridge, care folosesc magistrala PCI se numără controlerul IDE, controlerul USB, controlerul SMBus etc.

Interfaţa LPC (Low Pin Count)
Un motiv pentru care ISA a avut o viaţă atât de lungă constă în faptul că multe periferice nu au nevoie de complexitatea şi costurile implicate de folosirea unui controler PCI. Pentru a acoperi această categorie de periferice, Intel a dezvoltat un nou tip de magistrală, controlată de asemenea de South Bridge. Este vorba de o interfaţă pe 4 biţi folosită în principal de controlerul de intrare/ieşire (Super I/O). Controlerul I/O este locul unde se găsesc adunate toate componentele "clasice", incluzând porturile seriale, portul paralel, porturile PS/2 pentru tastatură şi mouse, interfaţa infraroşu şi controlerul pentru unitatea floppy.

Basic Input/Output System (BIOS)
BIOS-ul este acel software care controlează funcţionarea componentelor de pe placa de bază. Procesorul execută codul BIOS-ului la prima pornire a sistemului, permiţând testarea memoriei şi configurarea perifericelor. Prin schimbarea parametrilor de funcţionare din BIOS, utilizatorul poate determina funcţionarea plăcii de bază. Pentru marea majoritate a utilizatorilor setările implicite din BIOS sunt suficiente pentru a folosi sistemul fără probleme. Cei care posedă un nivel mai ridicat de cunoştinţe vor dori întotdeauna să optimizeze parametrii de funcţionare ai componentelor, pentru a obţine cele mai bune performanţe de care sistemul este capabil. Dacă nu cunoaşteţi exact rolul fiecărei opţiuni din BIOS este recomandabil să nu încercaţi modificarea parametrilor impliciţi, rezultatele putând fi uneori catastrofale.

Majoritatea plăcilor de bază actuale au renunţat la jumperii de configurare plasaţi direct pe placă, permiţând efectuarea tuturor configurărilor direct din BIOS. Producătorii de plăci de bază dedicate overclocking-ului au adăugat chiar opţiuni suplimentare pentru cei care doresc să "stoarcă" şi ultimul strop de performanţă din propriul sistem, evident pe propria răspundere. Producătorii mari de PC-uri tind să limiteze însă accesul utilizatorilor la toţi parametrii de configurare, dorind să limiteze numărul de sisteme sosite în garanţie ca urmare a încercărilor nereuşite de overclocking.
Făcând, ca de obicei, notă discordantă faţă de restul lumii, Intel numeşte cipul care conţine BIOS-ul Firmware Hub (FWH). În cipseturile Intel, FWH-ul partajează aceiaşi pini cu interfaţa LPC.

Interfaţa IDE
Controlerul dedicat unităţilor de stocare a cunoscut schimbări repetate în ultimii ani. Termenul (IDE - Integrated Drive Electronics) înseamnă că majoritatea operaţiilor de control pentru discul hard au fost integrate chiar în unitatea propriu-zisă, în loc să facă parte dintr-o placă de extensie instalată pe placa de bază. Proiectată pentru a constitui o alternativă ieftină la interfaţa SCSI (Small Computer System Interface), tehnologia IDE a evoluat în sensul suportului pentru rate de transfer din ce în ce mai mari şi capacităţi crescute de stocare.

Via KT400 - deşi nu am avut nici o placă dotată cu cel mai nou cipset Via,
se pare că acesta va deveni vârful de lance al soluţiilor AMD.

Dacă domeniul unităţilor de stocare nu era destul de confuz, organizaţia care este responsabilă cu standardizarea în Statele Unite (ANSI) a numit tehnologia ATA (Advanced Technology Attachment). La începutul anilor '90 tehnologia a fost îmbunătăţită, suportând rate de transfer mai ridicate şi capacităţi de stocare mai mari, devenind EIDE (Enhanced IDE) pentru Western Digital şi FastATA pentru Seagate, ambele denumiri desemnând în fond acelaşi lucru.

Convenţiile de numire au devenit ulterior mai descriptive. Dacă atât cipsetul, cât şi discul hard erau compatibile cu standardul ATA/33, atunci însemna că rata maximă de transfer suportată era de 33 MBps. Au urmat ATA/66, ATA/100, iar cel mai recent ATA/133.

Noul standard Serial ATA, la care se lucrează de ceva timp, a fost conceput ca o soluţie pentru înlocuirea interfeţei paralele IDE. Serial ATA oferă o rată de transfer maximă de 150 MBps. Costurile de implementare ale noului standard vor fi comparabile cu cele necesare pentru interfaţa paralelă.

Universal Serial Bus (USB)
Este o interfaţă serială proiectată pentru conectarea echipamentelor externe, cum ar fi mouse-ul, tastatura, scanerul, camera foto sau imprimanta. Versiunea 1.1 suportă o rată maximă de transfer a datelor de 12 Mbps, ceea ce nu o recomandă pentru aplicaţii video sau altele de mare viteză. Versiunea 2.0 oferă o rată maximă de transfer de 480 Mbps, ceea ce o situează peste interfaţa Firewire (IEEE1394) în topul preferinţelor utilizatorilor. South Bridge conţine de obicei unul sau două controlere USB, fiecare fiind capabil de a suporta doi conectori.

Codecul audio (AC)
Această componentă a cipsetului este proiectată pentru a permite o conexiune digitală către echipamente electronice audio (digitale sau analogice) externe. Prin minimizarea circuitelor externe, funcţiile de prelucrare audio pot fi preluate de cipset. Intel a creat specificaţiile standardului AC Link pentru a facilita implementarea software a funcţiilor necesare, deşi unii utilizatori mai pretenţioşi vor prefera să nu folosească puterea procesorului pentru partea de prelucrarea audio, apelând la o placă de sunet dedicată. Versiunea curentă a standardului AC'97 furnizează o interfaţă pe 6 canale către un codec extern.

Folosirea unei soluţii cu codec audio încorporat în cipset este rezonabilă în primul rând prin prisma costurilor.

Intel 845G - este cel mai nou cipset Intel, în momentul testului nostru. Integrarea controlerului video reduce costurile de construcţie ale unui sistem nou, completând totodată oferta Intel şi pe această piaţă.

Controlerul LAN (Local Area Network)
Problema conectării la reţea este un exemplu în care proiectanţii sistemelor doresc să mute responsabilitatea de pe seama plăcilor de extensie specializate către cipset, unde procesorul poate fi implicat în mod direct. Ca şi în cazul codec-ului audio integrat, încărcarea suplimentară a procesorului poate deveni o problemă în cazul aplicaţiilor intensive.

Dincolo de cipset
Este evident acum pentru toată lumea că majoritatea proceselor ce se desfăşoară pe placa de bază sunt controlate de doar două cipuri. Singurele componente despre care nu am vorbit sunt circuitele analogice, câteva cipuri cu funcţii specializate şi conectorii.

VRM (Voltage Regulator Module)
La început, toate cipurile de pe placa de bază funcţionau alimentate la aceeaşi tensiune. Acest lucru a început să se schimbe din momentul în care proiectanţii cipurilor au început să scadă tensiunile de alimentare pentru a economisi cât mai mult din puterea sursei de alimentare sau pentru a putea folosi un proces de producţie mai avansat tehnologic. Nişte tranzistori mai mici necesită tensiuni de alimentare mai mici, în caz contrar putând apărea chiar arce voltaice între aceştia (este şi motivul pentru care nu este recomandat overclockingul). Procesorul este componenta care a scăzut cel mai mult tensiunea de alimentare, de la 3,3 V sau 5 V cât este necesar pentru a alimenta restul plăcii de bază. Noile cipseturi şi memorii folosesc, de asemenea, tensiuni de alimentare diferite.

Pentru a asigura o funcţionare stabilă a sistemului, Intel a introdus un tip special de regulator de tensiune pentru procesoarele sale. Un regulator de tensiune este o componentă care preia o tensiune de alimentare de o anumită valoare şi livrează mai departe o tensiune de valoare stabilă. Un modul de reglare a tensiunii (VRM) este un regulator de tensiune programabil, care preia un set de cinci semnale pentru a genera o tensiune de alimentare fixă.

Viitorul plăcilor de bază
Componentele PC-ului devin în fiecare zi mai performante şi mai ieftine, pasionaţii având în permanenţă lucruri noi de învăţat şi experimentat. Însă ce se va întâmpla în viitor cu PC-ul, într-o lume a echipamentelor integrate, unde totul va deveni din ce în ce mai specializat?

Mai devreme am afirmat că integrarea pare să se fi oprit la nivelul celor două componente ale cipsetului, însă echipamentele viitorului vor integra procesorul, cipul grafic şi întregul cipset. Deseori numite "Sisteme pe un cip", aceste echipamente reprezintă probabil ultima fază a integrării totale. În această etapă nu vor putea fi încă integrate memoria şi BIOS-ul. Multe din funcţiile analogice dedicate audio, video şi componentei de reţea vor fi de asemenea integrate într-un cipset. Deocamdată, asemenea sisteme integrate sunt destinate utilizării în echipamente precum PDA-urile sau alte instrumente digitale de uz personal.

S-ar putea ca, la un moment dat, să putem construi un PC dintr-un singur cip, însă întrebarea este cine va vinde respectivele cipuri? Producătorii de procesoare, cei de cipseturi, cei de cipuri video sau cei de memorii?

Din fericire pentru utilizatorii pasionaţi, facilităţile care au făcut PC-ul atât de popular nu îşi vor pierde importanţa. Chiar dacă unii vor putea să se descurce fără probleme cu echipamentele specializate, foarte mulţi dintre noi vom dori în continuare să ne putem construi propriul PC. Cele mai înalte performanţe vor fi obţinute tot folosind un PC clasic, aşa că placa de bază va rămâne componenta numărul unu din punct de vedere al importanţei.

Sfârşitul începutului
Vom continua cu fiecare ocazie să atragem atenţia asupra importanţei acestei componente, de multe ori ignorată aproape total, mai ales de cei care cumpără un sistem "la cheie". Prezentarea de faţă nu şi-a propus nici un moment să acopere toate informaţiile legate de plăcile de bază, autorul dorind să furnizeze câteva informaţii utile celor care îşi încep drumul prin lumea PC-ului sau celor care doresc să achiziţioneze o placă de bază şi doresc să se documenteze în prealabil.

PLĂCI DE BAZĂ CU SOCKET A

Începând de acum câţiva ani, firma AMD a început să devină un concurent tot mai serios şi mai agresiv pe piaţa procesoarelor. O explicaţie a succesului o constituie, în primul rând, preţul mai mic pentru produse de performanţe comparabile, cel puţin în domeniul aplicaţiilor de birou. În al doilea rând, succesul a fost realizat prin dezvoltarea mai rapidă a platformei pentru aceste procesoare, cipseturile plăcilor de bază succedându-se în variante tot mai performante, cu facilităţi tot mai bogate. Dacă pentru procesoarele Intel, cel mai important producător de cipseturi pentru plăci de bază a fost tot Intel, pentru procesoarele produse de AMD rolul principal l-au constituit produsele realizate de VIA. De altfel, VIA a fost un participant activ la realizarea arhitecturii procesorului AMD Athlon, ceea ce a permis realizarea unor optimizări deosebite fără a fi afectată compatibilitatea.

În acest context, nu este de mirare că în piaţă cea mai mare parte a plăcilor de bază pentru procesoarele produse de către AMD sunt dotate cu cipseturi produse de către VIA. Dotarea plăcilor prezente în testul nostru reflectă acest fapt. Există o singură placă de bază dotată cu cipset produs de firma SIS, aceasta fiind un model care are integrate mai multe funcţii (video, audio, reţea etc.).

Majoritatea plăcilor din test (7 din 10) sunt dotate cu cipsetul VIA KT333 care domină la ora actuală piaţa.

Majoritatea plăcilor oferă posibilitatea de conectare a discurilor hard conform standardului UDMA133, porturi USB 2.0 (prin cipsetul suplimentar VIA VT6202, cu o excepţie) şi facilităţi suplimentare RAID (controlere Promise sau HighPoint).

Ordinea prezentării plăcilor de bază prezente în test a ţinut cont, în primul rând, de cipset şi în al doilea rând de numele producătorului. În cadrul prezentării, referinţele la elementele plăcii sunt realizate ţinând cont de poziţia de asamblare a plăcii într-o carcasă turn.

PLĂCI DE BAZĂ CU SOCKET 478

Am încercat să găsim o motivaţie cât mai aproape de adevăr pentru numărul mai mare de plăci de P4 din test. Faptul că testul s-a făcut folosind parametrii normali de funcţionare, fără forţare, se poate să fi determinat firmele să apeleze mai repede la soluţia Intel. Un alt motiv, şi mai evident, constă în faptul că două firme au participat cu câte două plăci doar la categoria Intel, ele fiind distribuitori doar de plăci pentru platforme Intel. Trecând însă peste acest aspect, putem spune că echipamentele prezente în test la această categorie au reuşit să acopere majoritatea ofertei importante de pe piaţă, realizarea unui test cu toate plăcile disponibile fiind imposibilă.

Ca şi în cazul categoriei pentru procesoare AMD se remarcă, în primul rând, prezenţa unui singur cipset non-Intel. Nici una dintre firmele care ne-au trimis echipamente la această categorie nu s-a încumetat să apeleze la o placă construită pe o soluţie SiS. Foarte interesantă este şi prezenţa a şase plăci cu controler grafic integrat, ceea ce ne determină să credem că semnalele pe care distribuitorii le primesc de pe piaţă sunt încurajatoare în direcţia acestor soluţii. Aşa cum puteţi observa şi în rezultatele din teste, apelarea la o soluţie Intel cu video integrat este indicată în cazul sistemelor de firmă sau care nu necesită performanţe video prea ridicate.

Aşezarea echipamentelor în tabel a ţinut cont în primul rând de frecvenţa magistralei principale, plăcile cu FSB la 400 MHz fiind aşezate primele. Plăcile cu FSB la 533 MHz au fost aşezate în funcţie de cipset, în ordinea cronologică a apariţiei acestora, adică 845E, apoi 845G. Evident, în cadrul aceluiaşi cipset ordonarea a fost alfabetică.

Frecvenţa de funcţionare a procesorului folosit pentru testarea plăcilor din această categorie a fost de 2,53 GHz, funcţionând pe FSB la 533 MHz (133 MHz x 4) / (133 MHz x 19=2,53 GHz; unde 133 MHz este frecvenţa FSB şi 19 este valoarea fixă a multiplicatorului). În această situaţie, plăcile dotate cu cipseturi cu FSB la 400 MHz (100 MHz x 4) au "văzut" procesorul ca funcţionând la 1,9 GHz (100 MHz x 19=1,9 GHz). Deşi au existat plăci care permiteau modificarea valorii multiplicatorului, am considerat că este mai corect şi mai sigur să folosim valoarea implicită, făcând precizarea de mai sus.

Alegerea redacţiei

Categoria plăcilor pentru procesoare AMD

Produsul oferit de Matsonic, deşi extrem de ieftin, se adresează unei categorii restrânse de utilizatori, pentru care performanţele sunt foarte puţin importante, elementul decisiv fiind preţul.

Produsele realizate de DFI şi Gigabyte, extrem de competitive, au fost grevate de necesitatea operării pe placa de bază a parametrilor de funcţionare ai procesorului, ceea ce impune unui utilizator cunoştinţe avansate. Plasarea acestor produse a fost extrem de dificilă ţinând cont de restul facilităţilor oferite.

Dacă tot vorbim despre facilităţi, cred că este momentul să vorbim şi despre produsul realizat de MSI.

Deşi este cel mai nou din punct de vedere tehnologic, acest lucru nu se reflectă în rezultatele obţinute în teste. Dacă ar fi fost vorba numai despre facilităţile oferite probabil că ar fi fost câştigător.
A sosit momentul să ne gândim şi la Abit care a participat cu 3 plăci de bază. KR7A RAID şi 133R, deşi sunt dotate cu cipseturi mai vechi au preţuri mai mari şi rezultate mai slabe faţă de KX7-333. Dacă diferenţa rezultatelor este normală, diferenţa de preţ poate fi explicată doar prin prezenţa suplimentară a controlerului IDE RAID.

Dar, pentru un preţ similar, Abit KX7-333 este în inferioritate faţă de Epox 8K3A+, care oferă dotări suplimentare (RAID şi sunet). Iar Epox 8K3A+ este cu 30$ mai scump decât fratele său fără RAID integrat, fără display de semnalizare a erorilor la pornire şi cu facilităţi audio mai modeste, modelul 8K3A. Dar sunt 30$ mai puţin şi cele mai bune rezultate din test.

În concluzie, pentru acasă, unde se presupune că nu sunteţi interesat în mod deosebit de facilităţi cum ar fi controlerul suplimentar RAID, interfaţă de reţea etc., alegerea redacţiei este placa de bază Epox 8K3A.

Pentru un birou, unde interfaţa de reţea este obligatorie, porturile USB 2.0 sunt binevenite, RAID-ul poate fi folositor (dacă nu acum, poate mai încolo), pentru un preţ ponderat, puteţi achiziţiona placa de bază Gigabyte GA-7VRXP. Mai bogată în accesorii şi software decât produsul oferit de către DFI, pentru o firmă unde se presupune că există personal specializat care se ocupă de sistemele de calcul (pentru care instalarea şi setarea plăcii nu este o problemă), această placă este o achiziţie excelentă.

Categoria plăcilor pentru procesoare Intel
Pe o piaţă pe care concurează un număr extrem de mare de producători, departamentele de marketing lucrează intens pentru a atrage atentia cât mai mult asupra diferitelor plăci oferite. În fiecare zi primim o mulţime de mesaje prin care suntem anunţaţi despre disponibilitatea unui nou model "cel mai bun dintre cei buni".

După o perioada relativ lungă de timp în care plăcile existente au reuşit mai mult sau mai puţin să se abată de la nişte modele de referinţă, Abit IT7 este un model despre care se poate spune, de data aceasta cu adevărat, că încearcă să revoluţioneze domeniul plăcilor de bază. Pentru cei dornici de o schimbare radicală IT7 va fi cu siguranţă singura alegere, iar pentru cei mai conservatori probabil că va dura ceva timp până să se obişnuiască cu ideea. Rămâne de văzut dacă schimbarea bruscă va obţine destui adepţi pentru a deveni un standard, sau daca rezistenţa la schimbare a utilizatorilor va întârzia acest moment.

A doua alegere s-a îndreptat tot către o placă din categoria celor cu cipset 845E. Patru modele şi-au prezentat avantajele, dar şi dezavantajele. Modelul Asus P4B533-E a fost poate cel mai bine dotat din punct de vedere al opţiunilor, dar a fost tras în jos de preţul destul de mare, mai ales pentru varianta cu LAN şi Firewire. Gigabyte GA-8IEXP a prezentat, de asemenea, o configuraţie plină de opţiuni, cu LAN, Firewire, RAID şi controler audio Creative, dar din nou preţul a fost considerat prea mare faţă de celelalte competitoare. Poate că varianta fără controler RAID ar fi fost mai ieftină, această facilitate fiind totuşi căutată de un număr restrâns de utilizatori. În final, în cursă au rămas modelele Chaintech CT-9EJL şi MSI 845E Max. La capitolul dotări, balanţa a înclinat în favoarea modelului Chaintech, care a beneficiat de controler LAN, iar preţul de achiziţie a fost mai mic cu 2$ în favoarea sa. Rezultatele din teste, pe de o parte, alături de capabilităţile de overclocking prezentate de modelul MSI 845E Max au punctat decisiv în favoarea acesteia din urmă. Este adevărat că numărul celor care experimentează overclockingul, la fel ca şi al celor care folosesc RAID-ul, este mai mic, dar o placă capabilă de a suporta overclocking prezintă şanse crescute de a funcţiona mai bine în parametrii normali.

Chiar dacă au participat în cadrul aceleiaşi categorii, cele patru modele dotate cu cipset 845G au fost judecate separat, în cele din urmă rezultând şi de aici un câştigător. Cu dotări foarte asemănătoare, diferenţele constând în absenţa controlerului de reţea la modelul Gigabyte GA-8IG, şi în prezenţa controlerului RAID doar pe modelul Epox EP-4G4A+, rezultatele din teste au înregistrat variaţii foarte mici de la un model la altul. Chiar dacă rezultatele sale au reuşit să se ridice în mod constant deasupra celor concurente, deşi nu cu mult, prezenţa controlerului RAID a crescut preţul de achiziţie şi a împiedicat modelul Epox să se impună. În aceste condiţii, cu un preţ mai mic cu 20$i decât oricare din concurente, modelul DFI NB-76EC s-a impus în final.

Tipul dimensional (Form Factor)
Între atâţia producători de plăci de bază, de carcase, de diverse componente, trebuie să existe un standard care să permită asamblarea tuturor acestora împreună. La ora actuală standardul este constituit de specificaţiile ATX versiunea 2.1.

Aceste specificaţii definesc elemente de design al plăcilor de bază, elemente ce ţin de calitatea energiei electrice furnizate de către sursele de tensiune din interiorul carcaselor şi modul lor de amplasare. Se pomeneşte în treacăt şi despre importanţa realizării unei ventilaţii eficiente în interiorul carcasei, fără a se defini elemente limitatoare.

Din punctul de vedere al designului, este definită dimensiunea plăcii de bază de format ATX la 305 x 244 mm şi de format mini-ATX 284 x 208 mm. Una dintre cele mai importante părţi a acestei specificaţii se referă la dimensiunea şi amplasarea în placa de bază a găurilor pentru şuruburile ce o fixează de carcasă. Similar, aceste elemente sunt specificate şi pentru carcase, astfel încât, indiferent de producător să puteţi conecta cele două componente. Suplimentar se definesc poziţiile conectorilor principalelor porturi (serial, paralel etc.), a sloturilor de pe placa de bază pentru a avea corespondenţă cu ieşirile din partea din spate a carcasei. Sunt sugerate constrângeri dimensionale care garantează amplasarea fără probleme a plăcilor de extensie în interiorul carcasei.

Ultima generaţie a acestor standarde ţine cont în specificarea parametrilor de furnizare a energiei electrice de necesităţiile celor mai recente generaţii de procesoare, respectiv de plăcile de bază care le utilizează.

Din punctul de vedere al utilizatorului, sau mai bine zis al celui care asamblează placa de bază în carcasă, important este ca atât carcasa, cât şi placa de bază să suporte un standard comun, în aceste condiţii fiind posibilă atât asamblarea, cât şi funcţionarea în deplină siguranţă a întregului calculator.

Cum am testat
În evaluarea fiecărei plăci am urmărit, pe de o parte, aspectul calitativ, iar pe de altă parte aspectul cantitativ. Analiza calitativă s-a legat de facilităţile oferite de fiecare placă, uşurinţa în configurare şi calitatea documentaţiei ce o însoţeşte. Chiar dacă din punct de vedere arhitectural diferenţele nu sunt majore între multe dintre plăcile testate, există anumite probleme de compatibilitate, care fac diferenţa atunci când placa este folosită la parametrii maximi. Pentru realizarea analizei cantitative, ţinând cont de numărul relativ mare de plăci, combinat cu complexitatea metodologiei de testare a unei plăci de bază, am încercat realizarea a două sisteme de test. Imposibilitatea, legată de cauze obiective, de a realiza două platforme comparabile ca performanţe, ne-a determinat să realizăm comparaţii doar în interiorul fiecărei categorii.

Sistemul de test pentru plăcile destinate procesoarelor AMD a fost compus dintr-un procesor la Athlon XP 2000+, 256 MB DDR-RAM PC2700, disc hard Maxtor DiamondMax D740X de 20,5 GB / 7200 rpm / UATA/133 şi placă video Abit Siluro cu cipset GeForce4 Ti4200 si 128 MB DDR-RAM. Configuraţia de testare pentru procesoare Intel a cuprins un procesor Pentium 4 la 2,53 GHz, 256 MB DDR-RAM PC2700 sau 256 MB SDRAM PC133, disc hard Maxtor DiamondMax D740X de 20,5 GB / 7200 rpm / UATA/133 şi placă video Abit Siluro cu cipset GeForce4 Ti4200 si 128 MB DDR-RAM.

Setările din BIOS au fost făcute în încercarea de a obţine cele mai bune rezultate posibile, însă nu s-au aplicat creşteri de tensiune de alimentare şi nici răciri speciale. Pe sistemul creat am instalat în mod cât mai identic Windows 2000 Professional, la care am adăugat Service Pack 3, driverele oferite de producătorul plăcii de bază, driverul video Detonator 29.42 de la nVidia şi DirectX 8.1. După instalarea aplicaţiilor de test, am dezactivat toate aplicaţiile rezidente, iar desktop-ul a fost setat la o rezoluţie de 1024x768 pixeli, la o adâncime de culoare de 32 de biţi. Din BIOS au fost dezactivate componentele care ar fi putut afecta funcţionarea în parametrii optimi, cum ar fi controlerul audio, LAN, RAID etc.

Pentru evaluarea performanţelor de ansamblu ale sistemului am folosit testele de aplicaţii intensive ZD Business Winstone 2001 v.1.0.2 şi ZD Content Creation Winstone 2002. Comportarea subsistemelor luate în parte a fost testată cu ZD Winbench 99 2.0 pentru controlerul IDE (Business şi High-end Disk Winmark 99) şi cel AGP (Business şi High-end Graphics Winmark 99). Pentru o mai bună evaluare a funcţionării cipseturilor video integrate în cipseturile plăcilor de bază am folosit 3D Mark 2001SE, la o rezoluţie de 1024x768 în 32 de biţi de culoare. Pentru evaluarea performanţelor oferite separat de procesor, memorie şi discul hard am apelat la PC Mark 2002.

Atât pentru a asigura consistenţa rezultatelor, cât şi pentru a verifica stabilitatea plăcilor de bază, testele au fost efectuate în mod repetat. Pentru teste am folosit driverele oferite de producătorii plăcilor şi versiunile de BIOS cu care plăcile au venit echipate. Am dorit astfel să obţinem rezultate cât mai apropiate de cele pe care urmează să le obţină un utilizator imediat după achiziţie.

Faceţi-vă temele
Dacă doriţi să vă construiţi un sistem nou, să schimbaţi placa de bază din sistemul vechi sau chiar să cumpăraţi un sistem gata configurat, nu omiteţi etapa de documentare. Cu cât veţi acorda o atenţie mai mare acestei etape, cu atât satisfacţia ulterioară va fi mai mare. Iar cea mai mare răsplată o veţi primi în momentul în care veţi constata că rulaţi o mulţime de aplicaţii pe noul dumneavoastră sistem, iar acesta răspunde aşa cum trebuie, fără să se blocheze sau să restarteze în timpul funcţionării. Iată câteva lucruri pe care e bine să le urmăriţi, fără a avea pretenţia că sunt şi singurele criterii de evaluare posibile.

• Citiţi prezentările de produse - dacă auziţi că un anumit model este bun, nu luaţi de bună informaţia. Căutaţi cât mai multe teste realizate de surse independente prin revistele de specialitate şi pe web.
  
• Comparaţi facilităţile - petreceţi puţin timp studiind caracteristicile plăcii. Ce fel de memorie suportă? Care sunt versiunile de procesoare suportate? Câte sloturi dedicate plăcilor de extensie sunt pe placă? Care este frecvenţa maximă de funcţionare a FSB-ului? Care sunt modurile UDMA suportate de controlerul IDE? Există facilităţi de monitorizare a parametrilor de funcţionare? Şi lista poate continua.
  
• Căutaţi nume consacrate - nu este recomandabil să achiziţionaţi o placă despre al cărei producător nu aţi auzit nimic. Există destule plăci produse de companii fără mare renume, care funcţionează chiar decent, la fel cum există modele ratate ale marilor producători. Probabilitatea de a nimeri o placă reuşită produsă de o companie de care nu s-a auzit este extrem de mică însă.
  
• Verificaţi situl producătorului - este situl la zi cu toate informaţiile? Există versiuni noi de BIOS pentru diferitele modele? Sunt disponibile în format electronic manualele de utilizare ale plăcilor prezentate? Există o secţiune de întrebări şi răspunsuri unde să puteţi afla informaţii suplimentare referitor la echipamentele disponibile? Există mijloace de comunicare directă cu producătorul?
  
• Feriţi-vă de oameni "pricepuţi" - este bine să adunaţi informaţii de la prieteni sau colegi, dar încercaţi să vă feriţi de acei oameni care se reped să vă dea sfaturi înainte de a vă întreba ce vă doriţi. De obicei este vorba de oameni care învaţă după ureche, fără a avea o bază solidă de cunoştinţe. Este categoria cea mai periculoasă de sfătuitori, iar cea mai bună soluţie este evitarea lor. Achiziţionarea unei plăci de bază "ca cea a vecinului" este una dintre cele mai mari greşeli pe care le puteţi face.