TESTE COMPARATIVE
plăci
de bază cu socket 478
Gigabyte
GA-8IEXP
La prima vedere, nu lipsește nimic de pe această placă. Fără să renunțe la
conectorii clasici, cum ar fi cel serial sau paralel, există totuși șase conectori
USB 2.0 disponibili (2 pe placă și 4 pe o extensie ce se montează pe spatele
carcasei). Tot pe spatele carcasei se montează și extensia cu trei conectori
Firewire, controlată de cipsetul VIA VT6306. Cele șase sloturi PCI sunt mai
mult decât este necesar, în condițiile în care aproape toate opțiunile sunt
deja disponibile pe placă. Alături de cele două extensii pentru USB și Firewire,
în cutie se află și o extensie S/PDIF.
Controlerul IDE integrat suportă ATA/100, dar placa este dotată cu controler
RAID Promise 20276, care suportă modurile 0 și 1 și oferă două canale ATA/133.
Configurarea parametrilor de funcționare se face exclusiv din BIOS. Cei care
doresc să scoată mai mult din placa lor pot modifica frecvența de funcționare
a FSB-ului de la 100 la 255 MHz, în pași de 1 MHz, tensiunea de alimentare a
procesorului, până la 1,725V, cea a memoriei și a AGP.
De partea cealaltă a multitudinii de dotări se află prețul, care poate fi considerat
prea mare pentru un utilizator obișnuit.
Există în continuare întrebarea dacă merită să plătești din start niște facilități
pe care s-ar putea sa nu le folosești, sau e mai bine să le adaugi pe parcurs?
Acest produs a fost testat
în cadrul testului comparativ: "22
de plăci de bază în teste" (octombrie 2002)
|