Nefiind nevoit să includă în preţ renumele de care se bucură alţi producători,
seria Asus L8400 reuşeşte să ofere configuraţii puternice, cu preţuri de multe
ori greu de crezut. Dacă un procesor Pentium III la 1 GHz şi un ecran cu diagonala
de 14,1", capabil să afişeze imagini până la 1024x768 pixeli nu sunt de ajuns,
atunci producătorul a echipat sistemul şi cu unitate DVD-ROM.
Dacă sunteţi un utilizator care foloseşte destul de mult sistemul portabil
la birou, soluţia de expandare oferită de Asus se numeşte PortBar. Fiind o variantă
simplificată de port replicator, aceasta prezintă marele avantaj că se poate
conecta în timp ce echipamentul funcţionează. PortBar include porturi PS/2 pentru
tastatură şi mouse, ieşire pentru monitor, port paralel şi serial, acesta din
urmă fiind singurul care nu permite deconectarea în timpul funcţionării.