Evaluare
pe scurt Test 9 scanere pentru acasă
Canon CanoScan LiDE 20
Canon CanoScan LiDE 30
Epson Perfection 1670
Genius ColorPage HR6X Slim
Genius ColorPage HR7X Slim
HP Scanjet 2400
HP Scanjet 3670
Umax Astra 4700
Umax Astra 4900
Deşi nu a evoluat foarte mult din punct de vedere tehnologic, scaner-ul a rămas
o unealtă deocamdată fără pretendent la acelaşi titlu. Singur pe parcela lui.
Nu e scump, nu e foarte greu de realizat, îşi face treaba bine şi nu are înlocuitor.
Aşa arată cartea de vizită a unui astfel de echipament în acest moment. Cea
mai bună reclamă rămâne deci unicitatea pe piaţă. Cu siguranţă funcţionează.
Şi funcţionează bine.
Fiind vorba de scanere pentru acasă am impus o limită maximă de preţ în care
să se încadreze modele. Această valoare a fost fixată la 100×, ţinând cont de
oferta existentă pe piaţă şi de faptul că această sumă se află totuşi între
salariul minim şi cel mediu pe economie de la noi din ţară.
Cum merge un scaner
Treaba unui scaner este aceea de a transforma informaţia analogică, respectiv
a luminii, în informaţie digitală. Ce înseamnă asta: un document, prezent în
format fizic (hârtie, plastic...) este transpus sub forma unei imagini (poză)
în format digital. Se face în acest mod trecerea documentului în format electronic,
de aici putând fi manevrat în diverse scopuri (mail, Web).
Piesa de bază a scanerului constă într-un şir de celule fotosensibile capabile
să detecteze lumina reflectată sau transmisă prin obiectul scanat. Aceste celule
fotosensibile sunt de fapt nişte diode capabile de a recepta lumina atunci când
sunt alimentate electric. Tot acest şir de diode formează senzorul scanerului
(CCD - Charged-Couple Devices), care converteşte intensitatea luminii în sarcină
electrică.
O altă componentă importantă este convertorul analog-digital, rolul său fiind
acela de a transforma informaţia analogică în informaţie digitală. Fiecare diodă
din miile care formează CCD-ul crează un pixel din imaginea scanată, iar pentru
a stoca informaţia corespunzătoare descrierii pixelului respectiv este necesar
un anumit număr de biţi. Cu cât se dedică un număr mai mare de biţi fiecărui
pixel, cu atât se va putea obţine o calitate mai bună a imaginii scanate.
Mmajoritatea scanerelor disponibile astăzi foloseşte senzorul CCD, însă unele
modele noi folosesc senzor CIS (Contact Image Sensor). În cazul unui scaner
CCD, lumina reflectată din documentul original traversează un sistem de oglinzi,
care o redirecţionează către senzorul CCD. În tehnologia CIS, şirul de diode
este plasat chiar sub documentul scanat, astfel încât senzorul captează direct
lumina reflectată de document. Din moment ce scanerele cu CIS nu necesită un
sistem foarte complicat de captare a luminii, rezultă un preţ mai scăzut, dimensiunile
sunt mai mici, iar durabilitatea creşte. Datorită dimensiunilor reduse, senzorii
CIS sunt recomandaţi în cazul scanerelor portabile. Senzorii CIS folosesc convertoare
analog-digital încorporate, astfel rezultând şi un consum redus de energie.
Principalul neajuns al tehnologiei CIS constă însă tocmai în convertorul analog-digital,
acesta ocupând un spaţiu care în mod normal ar fi trebuit să contribuie la captarea
luminii. Rezultatul constă în scăderea calităţii imaginilor scanate, astfel
că mulţi utilizatori preferă achiziţionarea unui model cu senzor CCD, în ciuda
preţului ceva mai mare.
Procesul de capturare a luminii reflectate, sau care traversează obiectul scanat,
necesită în mod evident o sursă de lumină, iar calitatea acesteia poate influenţa
în mod decisiv rezultatul. Primele modele de scanere desktop foloseau becuri
fluorescente. Potrivite multor tipuri de documente, becurile fluorescente prezintă
două dezavantaje majore: nu sunt capabile să emită aceeaşi intensitate de lumină
pe o perioadă lungă de timp, iar cantitatea mare de căldură degajată conduce
la deteriorarea componentelor interne. Din aceste motive, majoritatea producătorilor
au trecut la folosirea lămpilor catod-rece, care pot furniza o lumină mai intensă
şi degajă foarte puţină căldură. Scanerele CIS folosesc câmpuri dense de LED-uri
RGB pentru a produce lumină albă.
Tipuri de scanere
În afară de modul de iluminare utilizat (lampă catod rece sau LED RGB), se
mai poate face o diferenţiere a scanerelor, funcţie de modul de lucru al fiecăruia.
Este vorba de flatbed, sheetfed, handheld, foto.
Flatbed
Scanerele flatbed folosesc un geam orizontal de sticlă, pe sub care trece senzorul
de lumină, fiind acoperit cu un capac. Puteţi aşeza pe acest geam documentul
ce urmează a fi scanat, fie că acesta este o poză sau o carte. Lumina emisă
de sub sticlă se reflectă în obiectul scanat şi este apoi captată de senzorul
CCD aflat în mişcare. Principalul avantaj al scanerelor flatbed este că se pot
scana cărţi sau chiar suprafeţe de pe obiecte 3D, dezavantajul major constând
în spaţiul relativ mare ocupat pe birou.
Sheetfed
Spre deosebire de modelele flatbed, în cazul de faţă senzorul este fix, pagina
scanată fiind deplasată prin dreptul acestuia. Acest tip de scanere este recomandat
celor care doresc să transforme în format digital o cantitate mare de documente,
mai ales prin combinarea cu un modul ADF (automatic document feeder - alimentator
automat de documente). Spaţiul ocupat pe birou este mult redus, însă, evident,
apare dezavantajul constituit de imposibilitatea scanării obiectelor tridimensionale.
Există însă şi posibilitatea combinării unui scaner flatbed cu unul sheetfed,
lucru destul de des utilizat în momentul de faţă. Astfel sunt îndeplinite funcţiile
clasice de scanare, în acelaşi timp cu posibilitatea de scanare multiplă de
documente, în special în cazul în care nu este necesară o rezoluţie prea mare
de lucru şi timpul acordat este prea scurt.
Handheld
Modelele manuale folosesc un senzor de aproximativ 12-13 cm lungime, fiind
foarte uşor de transportat. Pentru a realiza scanarea unui document, utilizatorul
trebuie să deplaseze scanerul pe deasupra colii de hârtie. Datorită dimensiunilor
reduse ale senzorului, scanarea unui document se face în mai multe treceri.
De obicei, acest tip de scanere este însoţit de aplicaţii destinate combinării
diferitelor fragmente rezultate într-un întreg. Dacă avantajul major oferit
de modelele manuale constă în portabilitate, marele dezavantaj se numeşte lipsă
de uşurinţă în utilizare. Dacă nu ai o mână foarte precisă vei avea nevoie de
câteva încercări succesive pentru a realiza o scanare corectă. Este util în
cazul în care suprafeţele ce urmează a fi scanate nu pot fi manevrate, cum ar
fi de exemplu pânza unui tablou sau o masă pictată.
Filme şi medii transparente
Utilizatorul obişnuit, cel căruia îi adresăm acest test, nu va avea prea des
nevoie să scaneze negative sau medii transparente, iar atunci când va avea cu
siguranţă nu o va face la nivel profesional. Însă cei care lucrează în domenii
ca prelucrarea grafică profesională sau în publicitate vor dori ca rezultatele
să fie perfecte. Datorită dimensiunilor foarte reduse ale negativelor, rezoluţia
folosită pentru a obţine rezultate bune trebuie să fie foarte mare. Preţul unui
scaner de film variază între câteva sute şi câteva mii de dolari.
Adâncime de culoare
Aşa cum este normal în cazul oricărei tehnologii, există câteva aspecte tehnice
pe care orice utilizator este bine să le cunoască, înainte de a face alegerea
finală. Primul termen este adâncimea de culoare. Pentru descrierea fiecărui
pixel al unei imagini, scanerul poate stoca o cantitate pe un anumit număr de
biţi. Respectivul număr de biţi reprezintă adâncimea de culoare. Cu cât folosim
o adâncime de culoare mai mare, cu atât vom obţine o calitate mai bună a imaginii
scanate şi de asemenea o dimensiune mai mare a fişierului rezultat. Adâncimea
de culoare minimă pentru obţinerea unei calităţi decente este de 24 de biţi.
Deci pentru fiecare pixel, scanerul reţine 8 biţi de informaţie pentru fiecare
din cele trei nivele de culoare (RGB - Red-roşu, Green-verde şi Blue-albastru).
În practică există un anumit nivel de pierdere a informaţiei în timpul procesului
de scanare, datorită unui număr de factori externi. Astfel, calitatea imaginii
scanate suferă mici modificări în zonele de luminozitate mare şi în cele întunecate.
Dacă scanezi negative sau medii transparente, chiar dacă o faci la nivel de
amatori, 30 de biţi de culoare reprezintă minimum necesar, iar 36 este o valoare
de preferat.
Rezoluţie
Există două tipuri de rezoluţie, optică şi interpolată; prima este cea importantă.
Rezoluţia optică sau hardware a unui scaner este măsurată în puncte sau pixeli
pe inch (dpi sau ppi). Un număr mai mare de pixeli înseamnă o rezoluţie mai
bună şi o calitate superioară a imaginii, cel puţin în teorie. Numărul de pixeli
pe care un scaner este capabil să îl genereze se bazează pe numărul de celule
fotosensibile ce se află plasat în capul de scanare.
Rezoluţia interpolată are întotdeauna o valoare mai mare, uneori mult mai mare,
decât cea optică. Pentru a obţine o rezoluţie interpolată, scanerul preia informaţia
din pixeli alăturaţi şi folosind algoritmi matematici, umple spaţiul liber dintre
ei. Nu te lăsa păcălit de rezoluţia interpolată şi caută să afli exact rezoluţia
optică de care este capabil un scaner.
Viteză
Majoritatea celor care cumpără un scaner pentru uz personal nu sunt foarte
interesaţi de viteza de scanare, însă în orice caz nu îţi vei dori să aştepţi
de ordinul zecilor de minute scanarea unui document. Principalul parametru în
funcţie de care variază viteza este rezoluţia. Cu cât creşte rezoluţia folosită,
cu atât va trebui să aştepţi mai mult finalizarea scanării.
Interfaţă
Conectarea scanerului la PC se poate face în mai multe feluri. Chiar dacă mai
există încă modele cu port paralel, majoritatea folosesc USB sau SCSI. Conectarea
USB a devenit foarte populară datorită uşurinţei pe care o capătă procesul de
instalare, la care se adaugă cantitatea mare de date care poate fi transferată
rapid. Interfaţa SCSI a rămas populară în cazul celor care folosesc sisteme
Macintosh, instalarea şi configurarea necesitând destulă experienţă.
Aplicaţii suplimentare
Atunci când cumperi un scaner primeşti de obicei un număr de aplicaţii incluse.
Pe lângă driverele de instalare, cel mai des vei întâlni o aplicaţie de editare
a imaginilor şi un program de recunoaştere a caracterelor (OCR - Optical Character
Recognition).
Pentru cei care instalează scanerul pe un sistem de operare Windows, driverul
este de obicei compatibil TWAIN. TWAIN (Technology Without An Interesting Name)
este un standard care permite scanarea documentelor prin intermediul altor aplicaţii
de editare, decât aplicaţia de scanare proprietară.
Aplicaţiile de editare incluse oferă de obicei o gamă limitată de opţiuni faţă
de programul original, însă pentru majoritatea utilizatorilor individuali nici
nu va fi nevoie de mai mult pentru aplicarea anumitor prelucrări primare asupra
imaginilor scanate.
Programul de recunoaştere a caracterelor realizează transformarea textului
din format tipărit în format digital, editabil. Cele mai răspândite aplicaţii
OCR sunt ABBYY Fine Reader, Xerox TextBridge şi ScanSoft OmniPage.
glosar
CCD (Charge Coupled Device) - dispozitiv electronic de captare
şi conversie a luminii (informaţie optică) în informaţie electronică. Fiecare
element al imaginii scanate este transpus în semnal electric, intensitatea acestuia
corespunzând unei culori din spectru.
Driver - software dedicat în exclusivitate comunicaţiei cu
un anume echipament hardware. Fără drivere care să le controleze, toate subansamblele
dintr-un PC ar fi complet inutile. Driverele sunt încărcate şi gestionate de
sistemul de operare.
TWAIN - protocol pentru schimbul de informaţii între aplicaţii
şi echipamente precum scanerele sau aparatele foto digitale. TWAIN spre exemplu
face posibilă comunicarea între o cameră foto digitală şi un soft prin intermediul
calculatorului. Prin intermediul TWAIN putem scana o imagine direct într-o aplicaţie
precum Photoshop eliminându-se astfel metoda scanării în aplicaţia proprie scaner-ului
pentru ca mai apoi aceasta să fie trimisă către Adobe Photoshop.
USB (Universal Serial Bus) - interfaţă plug and play între
calculator şi un alt echipament extern (imprimantă, scaner, aparat foto digital,
tastatură, mouse...). Echipamentele care prezintă un port USB nu necesită o
altă placă de extensie, rata de transfer acceptată fiind de 12Mbps pentru standardul
USB 1.1 şi de 480Mbps pentru standrdul USB 2.0.
Cum am testat
Testele au fost desfăşurate în laboratorul PC Magazine Romania folosindu-se
acelaşi sistem de test pentru fiecare model în parte. Configuraţia sistemului
de test a fost următoarea: placă de bază Epox 4PDA3i, cipset Intel 865PE (SouthBrige
ICH5 USB 2.0), procesor Intel Pentium 4 3GHz/FSB 800MHz, 2x512MB DDR PC3200
(dual-channel), Hard Disk Seagate Barracuda 7200.7, 160GB, 7200rpm, 8MB buffer,
SATA, placă video cipset FX5600. Sistemul de operare utilizat a fost Windows
XP Professional. Pentru fiecare scaner testat s-a instalat o imagine curată
a sistemului de operare, asigurându-se astfel condiţii identice de testare.
Driverele utilizate au fost cele aflate în cutiile scanerelor. Testele au fost
separate pe două categorii. Cea de viteză şi cea de calitate.
Testele de viteză au constat în măsurarea timpilor necesari pentru previzualizarea
unei pagini A4, scanarea unei pagini A4 la 150dpi şi scanarea unei fotografii
10x15cm, la 300dpi.
În cadrul testului de calitate am avut în vedere capacitatea de recunoaştere
a culorilor, în acest sens fiind utilizată o miră de bare calibrată, cu rezoluţie
de 3386dpi, raster 70 linii/cm, tiparul fiind realizat de Heidelberg Speedmaster
pe o hârtie dublu cretată, lucioasă, cu grad alb 100% şi opacitate 97,4%, cu
scaner de placă CPC-31. Grila este reprodusă în spaţiul de culoare CMYK, conţinând
o serie de valori predefinite şi cunoscute. Caseta scanată are umătoarele caracteristici
de culoare CMYK: C-60, M-90, Y-20, K-10. Nu au fost efectuate alte corecţii
de culoare. După etapa de scanare, am preluat mira şi am utilizat-o în Adobe
Photoshop 7.0, direct în spaţiul de culoare CMYK. Prin intermediul acestui program
am efectuat câte trei citiri de suprafaţă. Au fost citite canalele CMYK în parte,
pentru fiecare dintre acestea notându-se cele mai apropiate valori obţinute
faţă de cele cunoscute iniţial pe miră. Abaterea a fost calculată prin diferenţa
dintre valorile cunoscute şi cele măsurate de fiecare scaner, rezultatele fiind
înregistrate pe fiecare canal, valoarea fiind luată în modul. Valorile înregistrate
pot fi influenţate de orice factor de felul prezenţei urmelor de grăsime de
pe degete, sau particulelor de praf pe suprafaţa din sticlă. Calibrarea scanerului
reprezintă o operaţiune ce implică o mulţime de bani şi nu se justifică în nici
un caz după achiziţionarea unui scaner pentru acasă. Din aceste cauze nu am
efectuat nici o modificare asupra nici unui scaner.
Pentru aprecierea calităţii cu care fiecare scaner a fost capabil să realizeze
operaţiunea OCR s-a folosit o foaie A4 (aflată în imaginea alăturată). S-au
urmărit atât recunoaşterea caracterelor cu şi fără diacritice, precum şi recunoaşterea
şi poziţionarea imaginilor şi tabelelor în text. Notarea a fost simplă, luându-se
în considerare trei aspecte. Recunoaşterea corectă a caracterelor fără diacritice,
recunoaşterea corectă a diacriticelor şi respectarea aşezării în pagină a textului,
pozelor şi tabelelor. Operaţiunea de OCR-izare a constituit dintotdeauna un
test greu aplicat segmentului software din această categorie. Până în acest
moment nici un scaner sosit în laborator nu a trecut cu notă maximă această
operaţiune. Sigur că şi fişa de test este aleasă astfel încât modulele de recunoaştere
să fie solicitate cât mai mult. Se observă însă destul de bine evoluţia înregistrată
de software-ul profesional, în acest moment OCR-ul aplicat pe o pagină standard
(cu text fără inserturi complicate de tabele, grafice şi poze), realizându-se
excelent, rezultatele fiind uneori uimitoare.
Cum am notat
Pentru evaluarea cât mai corectă a fiecărui model în parte, apelăm la o schemă
de punctare bazată pe trei stâlpi de susţinere: performanţă, dotări şi preţ.
Aprecierea de performanţă a inclus testele rulate, fiecare rezultat contribuind
la scorul final, conform ponderilor din schema alăturată. Dotările s-au referit
la tipul senzorului, rezoluţia hardware, adâncimea de culoare, interfaţa folosită,
capabilitatea de a scana filme, precum şi la garanţia oferită. Importanţa preţului
este evidentă şi nu mai are nevoie de alte comentarii.
Sfaturi de cumpărare
Am spus în introducerea acestui test că nu întâlnim diferenţe tehnologice prea
mari de la un model la altul. Deşi acest lucru este cât se poate de clar şi
nu trebuie să îţi mai faci probleme cu o documentare serioasă asupra tehnologiilor
interne, sunt câteva aspecte de care trebuie să ţii cont înainte să scoţi banii
din buzunar. Nu credem că preţul mai este un factor prea important în acest
caz, ţinând cont de faptul că pentru sectorul de acasă media este cam aceeaşi,
undeva în jurul valorii de 100×. Mare atenţie la caracteristicile tehnice prezente
atât pe cutie (dacă eşti foarte grăbit şi nu mai ai timp de alte documentări),
dar şi în manualul de utilizare, fie tipărit fie în format electronic. Aici
poţi să fii atent la rezoluţie, adâncime de culoare, soft pentru OCR, software
adiţional... în general cam tot ce e prezent în tabelul cu "Sumarul caracteristicilor".
La rezoluţie mai facem o precizare. Există unii producători care tipăresc pe
cutia produsului valoarea (de exemplu) 1200x600 dpi. Atenţie mare în astfel
de cazuri. Rezoluţia care te interesează, cea care conteză de fapt, este reprezentată
de valoarea cea mai mică, în acest caz 600 dpi.
Dacă eşti amator de scanarea filmelor foto aruncă o privire şi la tipul de
adaptor de transparenţă existent (fie el încorporat fie separat; la acesta din
urmă ai avanatajul că poţi da banii şi mai târziu pe el). Nu uita însă că un
adaptor de transparenţă de pe un scaner pentru acasă nu va oferi niciodată o
calitate excepţională a scanării. Este însă de ajuns pentru amatori.
Ca întotdeauna sfătuim cumpărătorii să aloce un timp aparte unei documentări
pe Internet, poate mijlocul cel mai simplu şi la îndemână de informare în acest
moment.
[
Imagine ]
