Nu am explicat până acum ce înseamnă blocaj automat al părţilor mecanice. Nu
este singurul model din cele testate ce posedă un astfel de sistem de blocare,
dar asta nu însemnă că nu poate fi lăudat. Iată depre ce este vorba. Pentru
deblocarea componentelor este necesară doar aşezarea pe birou, în urma acestei
manevre un buton aflat sub echipament fiind apăsat. Asta e tot. Nu aveţi de
ce să vă faceţi griji deci să blocaţi mecanismele în cazul în care doriţi "transportarea"
scanerului la un prieten. Şi aici întâlnim un sistem de parcare laterală. Ca
un bonus pentru cei ce achiziţionează acest model, pe interiorul capacului,
după înlăturarea unei folii, se observă prezenţa unui adaptor de transparenţă.
Timpii de scanare, atât la 150 dpi, cât şi la 300 dpi au fost ceva cam mari.
Designul este interesant, chiar dacă nu foarte complicat. Interfaţa grafică
este destul de încărcată, necesitând mai multă atenţie la început. ColorPage
HR-7X Slim a obţinut cea mai bună notare în cazul testului OCR, 3 steluţe, executând
aproape perfect recunoaşterile la care a fost supus.