Construită
pentru un volum lunar de maxim 100.000 de pagini, FS-3800 oferă o viteză maximă
de tipărire de 24 ppm. Atunci când am calculat raportul dintre viteza obţinută
în mod real şi cea specificată, această imprimantă s-a plasat în 6 din cele
8 teste deasupra celorlalţi concurenţi ai categoriei, apropiindu-se cel mai
mult de promisiunile făcute. Alături de comportarea excelentă din teste, costurile
extrem de mici de tipărire, obţinute de producător în urma investiţiilor masive
în domeniul cercetării, au contribuit la distincţa acordată.
Singurul neajuns al modelului FS-3800, în faţa concurenţei, este reprezentat de lipsa unităţii duplex în variantă standard, adăugarea unei astfel de unităţi contribuind la creşterea preţului total.
Modelul beneficiază de un panou frontal de comandă, dotat cu ecran cu cristale lichide. Prin intermediul acestuia se pot modifica parametrii de funcţionare, însă nu se poate seta adresa de lucru în reţea. Acest lucru se poate însă realiza fără probleme odată cu instalarea utilitarului de administrate Admin Manager pe sistemul de bază. De aici se poate modifica oricând adresa imprimantei, fără a mai fi nevoie să se deplaseze cineva la aceasta. Alături de Admin Manager, FS-3800 este însoţită de un utilitar de monitorizare a stării de funcţionare, precum şi de un utilitar de monitorizare a nivelului traficului din reţea, înspre şi dinspre imprimantă.