Soluţii - PC Magazine Romania, Iunie  2003

La bloc

<-- pagina anterioară

Fiule, în viaţă alegi întotdeauna calea cu metrica cea mai mică ?

Routerul meu improvizat nu ar fi fost router fără ... software-ul de rutare! În cazul nostru, el este inclus în distribuţia Linux, fără nici un cost suplimentar. Pe platforme Microsoft, este oferită implicit doar o soluţie de rutare puţin fiabilă (Internet Connection Sharing) - în realitate, instalările "adevărate" au nevoie de programe mai complexe, cum ar fi WinGate 5.0.2 de la producătorul neozeelandez Qbik. Alternativ, faci cum spunea un prieten: "Scria pe CD să instalez Windows 98 sau mai bun. Aşa că am instalat Linux"

Mai întâi, am setat adresele IP (fixe) ale celor două plăci de reţea. În Linux, ele sunt denumite /dev/eth0 şi /dev/eth1, iar utilitarul cu care pot fi configurate este ifconfig:
Pe interfaţa publică:

ifconfig eth0 193.231.236.2 netmask 255.255.255.0 up
iar pe cea privată:

ifconfig eth1 192.168.0.2 netmask 255.255.255.0 up

Pentru a seta aceşti parametri la bootare, este nevoie să edităm fişierele ifcfg-ethX aflate în directorul /etc/sysconfig/networking/devices/:

# Please read/usr/share/doc/ initscripts-*/sysconfig.txt
# for the documentation of these parameters.

USERCTL=no
PEERDNS=no
GATEWAY=192.168.0.2
TYPE=Ethernet
DEVICE=eth1
HWADDR=00:30:84:73:b7:cb
BOOTPROTO=none
NETMASK=255.255.255.0
ONBOOT=yes
IPADDR=192.168.0.2
NETWORK=192.168.0.0
BROADCAST=192.168.0.255

Deşi semnificaţia parametrilor pare evidentă, vă rog, totuşi, să nu neglijaţi documentaţia !
Mai departe, lucrurile se apropie cu paşi repezi de tema rutării propriu-zise, adică de găsirea căii pe care o vor urma pachetele IP. Prin convenţie, orice rută conţine câteva informaţii esenţiale:

• adresa unei reţele sau a unei maşini ce urmează a fi atinse (destinaţie);
  
• gateway-ul (adresa IP a interfeţei unei maşini direct conectate cu a noastră, prin care vor trebui să "apuce" pachetele IP pentru a atinge ţinta);
  
• metrica, sau un număr care arată "cât e de greu" să se atingă destinaţia urmând ruta în cauză.
  

În funcţie de protocolul de rutare folosit, un alt criteriu va fi utilizat pentru a exprima metrica - dificultatea de atingere a ţintei. În cazul cel mai comun, al protocolului de rutare RIP, se consideră că o reţea-ţintă este cu atât mai dificil de atins cu cât se găseşte mai departe, adică cu cât există un număr mai mare de alte reţele (hop-uri) între noi şi destinaţie. Pentru un calculator direct conectat, metrica va fi nulă.

Iată un exemplu:

route add -net 192.168.0.0 netmask 255.255.255.0 dev eth1

Comanda de mai sus adaugă în tabela de rutare memorată de kernel o rută către reţeaua 192.168.0.0 (dată prin perechea adresă de reţea 192.168.0.0, masca de reţea 255.255.255.0). Pentru a atinge această destinaţie, pachetele IP trebuie să părăsească maşina prin interfaţa eth1. Metrica nu a fost specificată; ea este zero, deoarece maşina noastră este conectată direct la reţeaua 192.168.0.0.

În reţea, menirea principală a unui router este tocmai aceea de a alcătui în memorie "harta" zonei adiacente lui, pentru a putea alege corect ruta cea mai indicată către destinaţie, pe baza metricilor. Acest calcul devine cu atât mai important şi mai dificil atunci când între două puncte ale unei reţele există două sau mai multe căi (trasee, paths) posibile, poate şi cu costuri de transmisie, fiabilităţi sau viteze diferite. O asemenea "hartă" - numită, tehnic, tabelă de rutare - poate conţine rute statice, asignate fix (v. exemplul de mai sus) sau poate fi actualizată dinamic, între routerele vecine, prin intermediul unui protocol de rutare cum ar fi RIP, BGP sau OSPF.

Ruta implicită (default route) este un caz particular de poziţie în tabela de rutare. Ea specifică calea pe care o vor lua, în ultimă instanţă, pachetele, în cazul în care nici o altă rută nu se potriveşte mai bine:

route add default dev eth0

În cazul noului nostru router Linux, tabela de rutare are o formă simplă, fiindcă nu există mai multe căi posibile între destinaţii [trimitere către desen4.bmp]. Cel mai important aici este să se specifice ruta implicită, prin comanda de mai sus (toate pachetele IP care nu sunt trimise de la un computer local către altul, tot local, trebuie să plece către internet, prin interfaţa /dev/eth0 (I1) a routerului Linux). De aceea, această rută implicită statică, simplă, a fost singurul lucru pe care a trebuit să-l adaug în configuraţia noului router creat. Pentru detalii, vă rog să consultaţi man route.

Odată realizate toate acestea, am conectat interfaţa eth0 (I1), configurată cu adresa IP publică alocată de ISP, la modemul M1 şi maşina Linux a început să poată naviga pe internet. Mai departe, am legat la cea de a doua interfaţă, eth1 (I2), switch-ul, iar în acesta am introdus cablul Ethernet al unei computer de test. Asigurându-mă că atât eth1, cât şi staţia aveau adrese IP corect alocate (192.168.0.1 pentru eth1, 192.168.0.2 pentru computer), am verificat că de pe staţie puteam să execut un:

ping 192.168.0.1
ping www.oarecare.com (Aţi configurat corect şi DNS-ul? Altfel, nu va funcţiona)

Computerului, care rula Windows 98, a trebuit să-i specific, bineînţeles, ca gateway, routerul Linux (adresa 192.168.0.1). Asta se face cu un click-dreapta pe Network Neighborhood->Properties->TCP/IP.
Dacă toţi sunt experţi în routere, cine cară sifoanele ?

După marea euforie care a urmat, mai rămânea de realizat un ultim pas: cablarea reţelei propriu-zise. Am început prin a amplasa modemul de cablu, switch-ul şi proaspătul router Linux (numai unitatea centrală, fără tastatură, mouse şi monitor), într-un hol ferit, pe o mică măsuţă. Rămânea problema alegerii traseului de cablu. Sarcina nu era chiar simplă, deoarece prietenii mei locuiesc răspândiţi pe aceeaşi scară a blocului, la trei etaje diferite. Din fericire, am reuşit să identificăm orificiile în planşeu, destul de largi, folosite de compania de cablu TV pentru trecerea firului între etaje. Pe această verticală am derulat, cât mai îngrijit, un cablu UTP categorie 5e, oprindu-ne în apartamentele aflate unul sub altul. În fiecare dintre acestea a fost necesar câte un mic switch cu 8 porturi - aparat ce se poate procura din magazinele de TI la preţuri cuprinse între 50 şi 100 USD. Configuraţia trebuie să ţină seama de faptul că distanţa maximă între două switch-uri este de 100 m - noi ne încadram mult sub această limită, reuşind să obţinem, în final, o "coloană" de trei switch-uri unite printr-o magistrală verticală.

Din punct de vedere al mufării cablurilor, am preferat să folosim cabluri de reţea straight, având mufe în configuraţie EIA/TIA 568A la fiecare capăt (de la stânga la dreapta, alb/verde, verde, alb/orange, albastru, alb/albastru, orange, alb/maro, maro). La etajele 1 şi 3, cablurile plecau din portul uplink al switch-ului, fiind conectate, la etajul 2, în porturi crossed, marcate cu X. La acelaşi etaj 2, unde se găsea situat modemul de cablu, portul de uplink al switch-ului era ocupat de conexiunea cu interfaţa I2 a routerului Linux, realizată cu un cablu crossed.

Odată cablurile instalate şi verificate - testerul de cablu UTP este indispensabil aici ! - am conectat mufele RJ-45 la switch-uri, asigurându-ne că LED-urile martor s-au aprins. Apoi, nu ne-a mai rămas decât să ne ocupăm de conectarea fiecărui "abonat" în parte, unind "orizontal" calculatorul său cu switch-ul situat pe acelaşi etaj. Aici, ne-a fost necesară toată imaginatia disponibilă pentru a găsi un traseu potrivit cablului UTP, tot în limita maximă de 100 m. Desigur, au fost necesare puţină speologie prin debarale, o trecere peste un tavan fals şi, bineînţeles, o maşină de găurit cu burghiu gros pentru beton.

În fine, pentru a respecta cât mai bine standardele de construcţie, am rezistat tentaţiei de a merge cu fiecare cablu UTP de la switch direct în computer, preferând să instalăm câte o priză aparentă de reţea pe perete, categorie 5e. Acest lucru mai ridică costul reţelei cu aproximativ 300.000 lei/staţie, dar se realizează separarea completă a părţii fixe a reţelei de cea mobilă (cablul patch de la priza de perete la calculator). Mi-am strâns apoi repede sculele, fiindcă se făcuse târziu.

În loc de încheiere
Când am plecat, sharing-ul de foldere fusese deja făcut şi se pornise ad-hoc o partidă de pilotat avioane în reţea. Mi-am dat seama că voi mai avea ce discuta cu ei - şi cu Dvs. ! - fiindcă primele probleme începuseră să apară: o fată de la 3 vroia să ştie cum îşi poate proteja calculatorul ei, rulând Windows 95, de viruşi şi de privirile indiscrete ale celorlalţi. Am zâmbit în barbă, împachetându-mi trusa: estimez că mai durează exact două zile până când voi primi primele telefoane despre ping flood-uri, firewall-uri pe Linux, programe de chat şi ICQ şi despre controlul lăţimii de bandă folosite de fiecare. Până atunci, vă aştept pe www.linuxwill.go.ro - care şi-a schimbat designul ! - şi pe [email protected].