Soluţii - PC Magazine Romania, Iunie  2003

La bloc

<-- pagina anterioară

Atenţie, controlori !
Entuziasmul noilor abonaţi la internet a fost de scurtă durată. Cum, pentru a accesa în comun internetul chiar era nevoie de o investiţie majoră - un router Cisco de câteva mii de dolari sau măcar unul mic, de câteva sute, din gama celor care se găsesc în rafturile magazinelor TI de pe la noi? Dezamăgirea era cruntă - se pregăteau chiar să plece acasă...

I-am întrebat, însă, dacă vreunul dintre ei posedă un PC mai vechi. Nimeni nu părea să aibă aşa ceva - toţi se luptaseră din răsputeri să-şi aducă hardware-ul la nivelul cerut de cele mai pretenţioase jocuri. Într-un târziu, însă, un oarecare Mihai mi-a oferit, în glumă, unul dintre calculatoarele acelea pe care Windows XP nici nu le mai consideră computere: un Pentium din primele generaţii, cu placă video PCI, 8.4 GB HDD, 64 MB RAM... Cică demult se aşternea tăcerea peste el, în boxa blocului, fiindcă în urma unui eventual upgrade nu s-ar mai fi putut refolosi decât şuruburile. Bineînţeles, o asemenea maşină, spunea el, nu mi-ar putea servi la absolut nimic - mai ales că nu avea nici monitor.

I-am zâmbit şi l-am rugat să se ducă să-l caute. După un sfert de oră, în balcon, înarmaţi cu un aspirator, reuşisem să ne murdărim din cap până-n picioare suflând aer peste placa de bază, cooler, sursa de alimentare... Am aflat rapid că nu ne lipseau decât o unitate CD-ROM şi monitorul. Era disponibilă şi o tastatură cu mufă veche, DIN, iar un alt locatar ne-a "aprovizionat" rapid, la cerere, cu două vechi plăci de reţea ISA, la 10 Mbps. Mai greu a fost să procurăm un mouse serial clasic, fiindcă CD-ROM-ul şi monitorul le-am împrumutat temporar de la un sistem nou.

Toţi ceilalţi priveau curioşi această operă de restaurare, fără să-şi ascundă scepticismul. În fine, am folosit sculele pe care le adusesem de acasă - un cleşte de sertizat, câteva mufe RJ-45, un tester şi bucăţile de cablu UTP care-mi fuseseră puse la dispoziţie - ca să încropesc un cablu de reţea crossed (inversat). Cu el, am legat ieşirea Ethernet a modemului de cablu la una dintre plăcile de reţea pe care le montasem în computer (/dev/eth0, notată I1)

Mulţumit, le-am explicat că venerabilul PC putea înlocui, în cazul de faţă, routerul Cisco, cu condiţia ca software-ul instalat pe el să ofere funcţiile de masquerading şi de rutare. De fapt, mulţi furnizori de internet şi telecomunicaţii procedează aşa, căutând să reducă costurile "pipărate" ale echipamentelor. Dacă arhitectura hardware a PC-ului este una stabilă - vă mai amintiţi de bătrânul chipset Intel BX şi de performanţele minunate care se obţineau pe atunci ? - maşina destinată să fie router poate funcţiona fără întrerupere ani întregi, uitată într-un colţ al camerei. Chiar asta ne pregăteam să facem - am aruncat, teatral, pe masă CD-urile noi-nouţe cu Red Hat Linux 9, răsfirându-le ca pe cărţile de joc. Povestea devenea pasionantă !

Aşa că am început instalarea. Primul obstacol s-a dovedit a fi acela că, poate şi din cauza unei unităţi CD-ROM de mâna a şaptea, vechiul computer nu a putut boota de pe CD. Asta m-a determinat să întrerup procesul şi să dau o fugă până la etajul superior. Acolo, unul dintre băieţi mi-a oferit o dischetă şi computerul său, care rula Windows. Folosind utilitarele de pe primul CD Red Hat - noul executabil rawritewin din directorul \dosutils - am inscripţionat imaginea D:\images\boot.img pe dischetă. Cu discheta de boot astfel pregătită şi CD, am putut să reiau instalarea Linux, intrând, pentru început, în modul text, rescue (tastând opţiunea "linux rescue" la promptul de boot).

Scopul acestei manevre era acela de a putea avea acces la utilitarul Linux fdisk clasic, cu care să obţin un control complet asupra partiţionării harddisk-ului (/dev /hda). Acesta era gol, aşa că am creat, pentru început, o partiţie primară /boot, de 150 MB, chiar la începutul discului. Socotind un pic, a doua partiţie /dev/hda2, tot primară, a ocupat restul spaţiului de pe disc, mai puţin ultimii 128 MB. În fine, /dev/hda3 a umplut complet unitatea. Mai rămânea să mă asigur că fdisk raportează tipurile acestor partiţii ca 83, Linux - tipul ultimei partiţii l-am schimbat în 82, Linux swap, cu comanda "t". Am salvat modificările cu opţiunea "w" şi, resetând, am reluat procesul.

Spaţiul pe disc îmi permitea, aşa că, în vreo trei ore, am reuşit să instalez toate pachetele distribuţiei Red Hat. Pentru asta, am ales varianta de setup Custom, atât de evitată de începători şi am bifat opţiunea Everything în momentul alegerii arhivelor rpm. Restul operaţiei s-a dovedit a fi de rutină - având doar grijă să fabric o dischetă de boot la sfârşit şi să cer ca maşina să booteze în mod linie de comandă, nu grafic. În fine, după un timp destul de lung, calculatorul a fost gata şi m-am trezit la promptul login:

pagina următoare -->