Software
-
PC Magazine Romania, Mai 2003
FreeBSD 5.0 - Noua Generaţie
Noua generaţie (5.0)
Versiunea 5.0 a FreeBSD, apărută la peste doi ani distanţă de la versiunea
4.0, reprezintă un nou salt tehnologic, cu modificări radicale ale arhitecturii
sistemului. O parte din facilităţile nou introduse în ramura 5.x au fost importate
şi în ramura 4.x, acolo unde a fost posibil.
Rezumând, cele mai importante tehnologii introduse sunt:
- SMPng (SMP "next
generation") - suport îmbunătăţit pentru maşini multiprocesor, în particular
mai multe procesoare vor putea rula simultan în modul kernel;
- KSE (Kernel
Scheduler Entities) - un proces va putea să creeze mai multe fire de execuţie
la nivel utilizator cu asistenţă din partea kernel-ului;
- Suport pentru
noi arhitecturi: pe lângă IA-32/i386, PC98 şi Alpha, FreeBSD 5.0 rulează
şi pe arhitecturile Intel IA-64 şi Sun Sparc64;
- Pachetul de unelte de compilare
a fost upgradat de la GCC 2.95.x la GCC 3.2.1;
- Suport pentru politici de
securitate MAC (Mandatory Access Control) extensibile şi modulare;
- Sistemul
GEOM pentru transformarea generică a cererilor I/O de disc - be baza lui
s-a putut dezvolta un mecanism experimental
de encripţie
a datelor
pe disc;
- Sistemul de fişiere FFS suportă un mecanism de snapshot-uri
şi lansarea fsck în fundal (ceea ce permite o revenire rapidă
după
căderi ale sistemului);
- UFS2 - o îmbunătăţire a sistemului
de fişiere UFS clasic care suportă atribute extinse şi mărimi mai mari
pentru fişiere;
- Suport pentru dispozitivele Cardbus.
Pe de altă parte trebuie luat în considerare faptul că avem de a face cu prima
versiune a noii ramuri 5.x şi, ca orişice versiune "punct zero", este pe alocuri
nefinisată. De exemplu SMPng şi KSE sunt încă în stadiu de dezvoltare şi nu
au fost extensiv testate, iar interfeţele ABI (Application Binary Interface)
şi API (Application Programming Interface) mai pot suferi modificări minore.
Un alt lucru de care trebuie ţinut seama este faptul că în majoritatea codului
sursă, inclusiv în kernel, au rămas active cantităţi semnificative de cod pentru
debugging şi diagnosticare, ceea ce poate duce la o încetinire a sistemului.
Din aceste motive se recomandă utilizatorilor mai conservatori şi pentru mediile
de producţie să folosească în continuare familia FreeBSD 4.x, până când ramura
5.x va fi suficient testată.
Prima
pagină
Noua
generaţie (5.0)
SMP
"Next Generation"
KSE
- Kernel Scheduler Entities
ACPI
- controlul avansat al
sistemului
 DEVfs
- Device filesystem
Extensii
de securitate
IPFW2
- nouL motor de firewall
ALTQ
- Alternate Queueing
Localizarea
pentru România
Planuri
de viitor
|