GHEORGHE LAZAR ( 1779-1822)

Gheorhe Lazar s-a nascut în Ardeal, la Avrig, în anul 1779 (5 iunie) si a murit tot acolo, în anul 1823 (17 Septembrie).Era fiu de tarani înstariti; fratele sau Oanea era, la 1823, primar al Avrigului.

Scoala primara a facut-o la Avrig (1791-1798); gimnaziul la piaristii din Cluj (1798-1801), si la Sibiu (1801-1802); filosofia si dreptul la Cluj (1802-1806), la aceiasi piaristi.

În 1806 i se ofera un stipendiu bisericesc, ca sa studieze teologia, la Viena, la universitate, unde se studia numai teologia catolica, cu profesori buni. Dar el se ocupa si cu alte studii, pe care însusi le numea secundare, în comparatie cu cele de cariera; secundare îi erau: filozofia, dreptul, istoria etc. Gratie lor, el deveni un enciclopedist bine orientat în stiintele veacului al XVIII. În timpul acesta începuse sa si scrie: traducând un catehism rusesc (de Platon), o scriere de morala pentru propunere în scoli, o povestire populara-romantica, cetire pentru popor. Scrierile acestea descopereau predilectia sa pentru libertatea de cugetare, de care se conducea si în studiile teologice. Parasind Viena (Decembrie 1809), Lazar a fost trimis de împarat si de consistorul sau (din Sibiu) sa se hirotoneasca la Carlovit, la mitropolitul sârbesc St. Stratimirovici. Acesta a socotit ca liberalismul lui Lazar ar putea sa fie o primejdie pentru ortodoxie; si nu l-a hirotonit. Astfel i se închise lui Lazar drumul catre episcopat. El ramase simplu profesor la o scoala elementara de teologie, din Sibiu (1811-1815). În Sibiu se alesese episcop (1810, Octombrie) Vasile Moga, un om dusmanos, care a cautat sa suprime independenta lui Lazar; sa opreasca de sub tipar (prin cenzura sa personala) scrierile amintite si altele mai noi; sa-i faca traiul nesuferit; astfel ca Lazar fuge la Brasov (1811), de unde a fost adus înapoi cu forta (1812, Ianuarie). Leafa i-a fost marita, dar viata ramase aceeasi, nesuferita. Amarât el îsi varsa focul într-un discurs scurt, în sanatatea lui Napoleon I, care era dusmanul monarhiei austriace. Acum îl dusmanira si autoritatile civile: Lazar fiind destituit si aruncat în drum, într-o vreme în care Ardealul ar fi vrut mai mare nevoie de el. Din toata stiinta lui bogata, în Ardeal, n-au tras nici un folos, nici "bustenii" teologi din scoala sa, nici poporul, caruia nu i-a putut tipari scrierile sale suprimate. G.Lazar trece în Tara-româneasca, în casa boiereasca a Ecaterinei Barcanescu, ca profesor particular. Aici zabovi putin. Apoi se facu inginer sau geometru (cum li se mai zicea pe atunci în Transilvania). Ca inginer, masurându-i o mosie, Lazar a facut cunostinta cu boierul Constantin Balaceanu (1764-1831), care era si efor al scolilor din Muntenia. Cu el a discutat Lazar un plan scolar mare, o întemeiere în Bucuresti a unui liceu în felul acestora din Cluj, unde învatase ingineria. Ioan Vacarescu, Iordache Golescu mitropolitul Dionisie si alti barbati de seama luptara energic, ca planul lui Lazar sa se realizeze. Divanul tarii întelese ca deschiderea scoalii românesti nu se mai putea amâna; între 10 Decembrie 1817 si 6 Martie 1818 se decretara formele în care se va înfiinta scoala. Lazar deslusi organizarea noua într-o "înstiintare", care ramase un document clasic de constiinta dascalului despre a sa "de izvoana sadire si de mult poftita îndreptare", de stratificarea studiilor în patru grade, având la început scoala primara si la capat filosofia si dreptul. S-au gasit imediat dascalii sau profesorii cu care sa înceapa: popa Pavel, Eufrosin Poteca, Ion Eliade (Radulescu), Ladislau Erdeli, si ,fireste, Lazar. O catastrofa întâmplata scolilor grecesti arunca în liceul din Sf. Sava elevi, carora Lazar le-a propus filozofia (Condillac si Kant), si ingineria (aceasta în mod foarte practic). Intreprinderea a reusit; entuziasmul, cu care a fost întâmpinata, nu s-a racit: cultura româna avea acum o vatra calda. Cum s-a propus în scoala dela Sf. Sava, nu se stie bine. Se poate judeca, însa, dupa Gramatica româneasca a lui I.Eliade si dupa Aritmetica si Trigonometria lui Lazar. Lazar însusi a propus de la 1818 (toamna) pâna în Iulie 1822, cu o întrerupere pricinuita de revolutia lui Tudor (1821). El a propus aritmetica, geometrie, trigonometrie, filozofie, geografie, gramatica: avea vreo 20 de scolari regulati; dar avea si auditori. De dragul auditorilor, trebuia sa vorbeasca si popular, ce se si potrivea, mai ales când trata chestiuni de istorie nationala sau de etica. Scolarii devenira barbati utili patriei, unii chiar celebritati nationale; auditorii îi dusera faima si în mediul înconjurator, care nu mai renunta la scoala româneasca superioara. Dar Gh.Lazar nu a fost un simplu dascal. El a fost si un mare Român. La 1819, la înscaunarea mitropolitului Dionisie, se rosti un discurs al sau, în care a tâsnit durerea care o simtea de "lacrimile patriei" si "jugul robiei", care apasa patria. În 1822 el scrise al doilea discurs, mult mai agresiv, contra Grecilor care umpleau înca tara si a caror expulzare era dorul lui otarit. Era firesc ca Lazar, cugetând astfel, sa se împrieteneasca si cu Tudor Vladimirescu, eroul revolutiei, care a stârnit emanciparea politica a tarilor, dând paralela razboinica, sângeroasa la emanciparea culturala a lui Lazar.

În anul 1822 marele dascal s-a îmbolnavit. La dorinta sa, fratele sau Oanea l-a luat, din Bucuresti, în caruta sa, si l-a dus acasa, unde a murit dupa vreo doua luni de la sosire.