De foarte puţine ori (poate chiar niciodată) am intrat într-un magazin să cerem
o priză "mai specială". Mai specială în sensul prezenţei pe aceasta a unor protecţii
şi altor astfel de funcţii. Sunt destul de multe firme care produc astfel de
echipamente, ele gândindu-se mai mult ca noi la protecţia echipamentelor la
supratensiune. Un astfel de dispozitiv este şi Power Protector 530.
La prima vedere nu se diferenţiază foarte mult de alte produse similare. În
timpul testării am aflat însă o mulţime de lucruri nu neapărat noi, dar deosebit
de necesare.
Power Protector 530 prezintă cinci prize de tensiune (220V), două prize pentru
reţele (calculator şi telefon) şi două prize pentru antene (TV şi Radio). Pe
faţa acestuia se mai află două leduri, unul indicând prezenţa tensiunii, iar
celălalt pentru avertizare în cazul în care echipamentul nu are împământare
sau aceasta nu funcţionează corespunzător. Pentru protecţia la supratensiune
există chiar şi o siguranţă automată. Un lucru notabil îl reprezintă protecţia
"pentru copii". Fiecare priză de tensiune este protejată prin două "căpăcele".
Acestea au rolul de a împiedica un eventual "năzdrăvan" să se aventureze cu
un obiect metalic în lumea electronilor. Producătorii susţin chiar şi că priza
nu va prezenta tensiune decât în momentul în care ambii pini ai unui ştecher
vor fi introduşi în aceasta. Imaginea alăturată nu mai are însă nevoie de comentarii,
concluzia fiind una negativă. În rest, Power Protector 530 se dovedeşte a fi
un produs foarte util. Ar fi foarte bine dacă am avea cu toţii astfel de echipamente
şi dacă am fi mai mult interesaţi de astfel de soluţii.
Ideea creării unor astfel de echipamente nu este una nouă. Prezenţa acestora
în viaţa noastră ar trebui însă să fie obligatorie, fiind vorba de protecţia
oferită dispozitivelor noastre, deci până la urmă fiind vorba de banii noştri.
Pe piaţă există destul de multe astfel de adaptoare, dar nu părem real interesaţi
de acest fapt decât în cazuri rare, acolo unde prezenţa acestora este neapărat
necesară şi unde date vitale depind de aceste protecţii. De cele mai multe ori,
în cazul unor accidente se dă vina pe reţeaua de distribuţie. Astfel de soluţii
însă, cum este cea prezentată mai sus, ar putea reprezenta un drum demn de urmat
în vederea creării unei baze de lucru cît mai sigură şi din punctul de vedere
al protecţiei la tensiune.