|
|
InFocus X2
|
|
|
Specificații: strălucire 1600 ansi lumeni, contrast 2000:1, rezoluție
maximă 800x600 pixeli, imagine cu diagonala maximă 6,5m, tehnologie DLP,
aspect 4:3/16:9, intrare DVI, VGA, S-Video, greutate 3,1kg.
Ofertant Flamingo
Computers, tel.: 021 - 222.50.41
|
|
InFocus X2
Bogdan Hosu
Nimic nu poate concura mărimea imaginii oferite de un proiector. Dacă ai acasă
un perete liber pentru proiectarea imaginilor, InFocus X2 poate fi motivul unor
seri "pierdute" în favoarea vizionării DVD-urilor sau a DivX-urilor
de care dispui, oferind un contrast al imaginii de 2000:1 și 1600 de ansi lumeni
strălucire. Datorită tehnologiei DLP (Digital Light Processing) de care dispune,
X2 redă imaginile în culori clare și oferă un contrast peste media întâlnită
de noi până acum.
Reglarea focalizării se realizează manual, ca și în cazul altor dispozitive
de acest fel. Pentru instalare poate fi folosit codul culorilor valabil pentru
fiecare din porturile de care dispune proiectorul. Totuși, cele mai bune performanțe
se obțin la conectarea lui X2 cu un computer prin portul dedicat DVI.
Telecomanda din pachet dispune de de toate controalele necesare reglării imaginii,
inclusiv cele pentru reglarea imaginii cu efect trapezoidal, precum și controale
necesare în timpul prezentărilor cum sunt cele pentru derularea în timpul unui
slide show.
Pentru utilizatorii care nu au răbdare să configureze setările de imagine sunt
disponibile diferite presetări ale contrastului și strălucirii, pentru diferite
situații de utilizare precum film sau prezentare. Pentru ultimul mod menționat
puteți derula slide-show-urilor folosind telecomanda, după ce în prealabil proiectorul
a fost conectat la portul USB al PC-ului folosind un cablu dedicat, inclus în
pachet.
|