Așteptându-l pe KT400 - Shuttle Spacewalker AK35GT2R, Soyo KT333 Dragon Ultra
Ștefan Iliescu
Piața plăcilor de bază pentru procesoare AMD se confruntă cu un moment ciudat:
lipsa de concurență între cipseturi. Via KT333 nu are în acest moment cu cine
a se compara la capitolul performanță, în ciuda concurenței de la SiS marea
majoritate a plăcilor disponibile fiind construite cu cipsetul Via. În consecință
rezultatele testelor realizate pe sisteme construite identic, dar cu plăci de
bază diferite sunt la rândul lor aproape identice. În aceste condiții alegerea
unei plăci pentru noul dumneavoastră procesor Athlon XP sau Duron va ține cont
mai repede de facilitățile suplimentare oferite de un model sau altul, decât
de rezultatele testelor. Până la apariția noului KT400 vom continua să urmărim
cu interes apariția de noi modele cu KT333.
Shuttle Spacewalker AK35GT2R
Shuttle a produs una dintre cele mai reușite plăci construite în jurul cipsetului
KT266A, AK31. Respectând îndeaproape arhitectura acesteia și adăugând un cipset
nou, KT333, s-a născut modelul AK35GT2R. Așa cum probabil v-ați dat seama litera
"R" din numele plăcii provine de la existența controlerului RAID HighPoint
372, care permite conectarea a până la patru discuri IDE pe cele două canale
UATA/133. Pentru cei care nu au nevoie de RAID există versiunea AK35G2T.
O absență notabilă în configurația lui AK35GT2R este controlerul USB 2.0, placa
fiind echipată doar cu patru conectori USB 1.1, controlați de cipul Sud al cipsetului
KT333.
Chiar dacă nu se află în topul primilor producători de plăci pentru overclocking,
Shuttle oferă posibilitatea celor pasionați să își încerce norocul permițând
incrementarea software a frecvenței FSB în pași de 1 MHz între 100 și 200 MHz.
Shuttle prezintă un avantaj pe piața plăcilor destinate utilizatorilor care
doresc să și construiască singuri un PC. Acest avantaj este prețul relativ mic
de achiziție, care cântărește enorm în luarea unei decizii de cumpărare, mai
ales în România.
Soyo KT333 Dragon Ultra
Odată cu ultimele modele produse Soyo a pășit tot mai mult pe drumul care desparte
producătorii de pluton de cei de clasă, înaintând către cei din urmă. Astfel,
ca un lucru absolut normal a luat naștere un nou membru al seriei Dragon și
anume KT333 Dragon Ultra.
Dacă la capitolul performanțe se confirmă aprecierea făcută în introducere,
conform căreia diferențele între diferite modele cu același cipset nu sunt de
natură să ne impresioneze, KT333 Dragon Ultra se ridică peste nivelul lui AK35GT2R
atunci când vine vorba de dotări suplimentare.
Alături de cei doi conectori USB 1.1 de pe placă și extensia pentru încă doi
tot 1.1, există și un controler Via VT6202, care prin intermediul celor doi
conectori poate pune la dispoziție patru extensii USB 2.0. Pentru a facilita
accesul cât mai simplu la conectorii USB în pachetul plăcii se află o unitate
de extensie de 3,5 inci, expandabilă la 5,25 inci, care se poate monta pe panoul
frontal al carcasei. Unitatea oferă patru conectori USB și un led pentru monitorizarea
activității controlerului de rețea integrat pe placă. Acesta este un Realtek
RTL8100B, care permite realizarea de transferuri în rețeaua locală de până la
100 Mbps.
Controlerul audio integrat C-Media 8738 permite emiterea de semnal pe 6 canale,
iar producătorul a inclus în pachet și o extensie cu doi conectori suplimentari
pentru a beneficia din plin de această facilitate.
Dacă vreodată vă hotărâți să folosiți mai multe discuri hard în RAID acest
lucru vă este permis de controlerul HighPoint HPT372, care oferă RAID 0, 1 și
0+1.
|