Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuții   




Cartea de oaspeți   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


PC MAGAZINE OCTOMBRIE 2002
[ Imagine ]


Caracteristici
Teste de performanță
PUNCTAJUL OBTINUT

Preț informativ: 659 EUR (fără TVA).
Garanție: 12 luni.
Distribuitor MGT Trade,
tel.: 021-232.88.94.

Cutia magică - Umax PowerLook 270 Plus

Cristian Lăcraru

Despre ce este vorba
Scanere am mai văzut și ne-am obișnuit deja cu ele. Dar, când vezi un scaner dedicat filmelor foto, atenția îți este direcționată în acest sens aproape involuntar. Echipamentele tip scaner au evoluat foarte mult, deși principiul de lucru a rămas aproape neschimbat. Scanerele de film sunt echipamente destul de pretențioase, intervenind aici o mulțime de probleme de care trebuie ținut cont.

În acest număr vom discuta pe marginea lui Umax PowerLook 270 Plus, principiul de lucru al acestui echipament fiind următorul: principala piesă este o fereastră de scanare, ascunsă ochiului, prin fața căreia se plimbă un suport din plastic ce are atașat filmul foto. Acest mod de lucru este asemănător scanerelor cu ADF, acolo unde partea mobilă este reprezentată de document. Prea multe opțiuni hard nu există, utilizatorul neavând acces nicăieri în interiorul "cutiei magice". Dar pentru ca acesta să "simtă" totuși un oarecare control asupra echipamentului există trei butoane: on/off, scan și eject. Atât, și numai atât. Pentru a înveseli atmosfera există și două leduri, unul indicând starea de lucru iar celălalt momentul în care se poate scana.

Cum au decurs ostilitățile
Am scos cutia magică din pachet și am așezat-o pe birou. În pachet se mai găsesc: un cablu de legătură cu calculatorul, un suport de film 35 mm și două suporturi de diapozitive, 3 CD-uri și un manual. Cum este normal, am luat în primire manualul și am observat că este doar un scurt ghid de instalare și o sumară prezentare a echipamentului. Totuși, doar cu acesta puteți cunoaște destule pentru a putea trece la instalare. Așa că, fără probleme, am mers mai departe. Primul lucru efectuat a fost introducerea contoler-ului SCSI în calculator, pentru că - am uitat să precizez - acest model de scaner este unul cu interfață SCSI. Am îndeplinit această condiție și a urmat inserarea CD-ului în unitate, pentru pregătirea driverelor. Aici însă m-am oprit. Nu din cauza mea, ci datorită faptului că nu am găsit drivere pentru acest echipament și nu am putut duce până la capăt operațiunile necesare. Totuși, apelând la adresa http://www.umax.de/support/drivers.html, treburile se rezolvă destul de repede și se poate trece liniștit la instalarea softului. Scanerul vine cu două CD-uri, în afară de cel de instalare, unul cu Adobe Photoshop 5.0 iar celălalt cu Adobe Photoshop Elements. În afară de aceste aplicații, echipamentul poate fi utilizat și cu orice alt program ce acceptă interfața Twine. Noi am utilizat însă Adobe. Următoarea etapă parcursă a fost cea de documentare asupra funcționării echipamentului. Pentru acest lucru am folosit manualul electronic de pe CD. Deși acesta este foarte vast, nu răspunde complet la toate problemele ce pot apărea și care trebuie parcurse. Principala piesă de lucru în cazul scanerelor de film (pentru utilizator) este, normal, filmul foto și suportul pe care acesta este așezat. În cazul nostru, suportul sosit permite "găzduirea" a șase poziții de film și cu cererea nespecificată a acestuia ca întreg filmul să fie tăiat în seturi de câte șase poziții (lucru nu foarte îmbucurător de altfel). Ar fi fost mult mai la îndemână dacă ar fi existat un locaș pe unde rola de film să se ruleze și deruleze în funcție de poziția curentă de scanare și să nu mai fim nevoiți să maltratăm filmul. Dar, cum altă soluție nu aveam, am pregătit câteva seturi de astfel de "6 poziții". Am pornit echipamentul și primul lucru pe care acesta l-a efectuat a fost un autotest care a durat ceva timp, dar care trebuie făcut. Odată testul încheiat, am fixat filmul pe suport și l-am introdus în scaner. De aici încolo se lucrează numai din soft. Așa că nu mai puneți mâna pe scaner că nu se mai poate face nimic. Am deschis Adobe Photoshop, am specificat echipamentul utilizat și am fost gata de a intra în lumea Umax.

Pentru a putea realiza o scanare a unui film foto este mai întâi nevoie de mai multe setări. Printre altele, cele mai importante sunt cele legate de tipul mediului (negativ sau pozitiv), tipul de film utilizat și rezoluția dorită. La ultimul punct se poate alege între o plajă ce începe de la 152 dpi și se termină la 2700 dpi optic sau 5400 dpi interpolat. Din cele șase poziții ale filmului introdus se poate lucra cu oricare dintre acestea sau cu mai multe deodată, în acest sens existând o fereastră unde se pot selecta aceste "slide-uri". Astfel, se poate lucra, de exemplu, doar cu trei poze și apoi "importa" în mediul de lucru actual - Adobe Photoshop - în urma unei previzualizări. Am avut ceva de furcă pentru a putea face totul fără probleme, mai precis pentru a înțelege exact procedurile. Astfel, deși se selectează la început o rezoluție de lucru (de exemplu 2700 dpi), în urma scanării pozele au o rezoluție de 152 dpi. Iată ce trebuie făcut: după previzualizare, se ia fiecare poză în parte și se editează. În cadrul acestei editări (JobManager) se specifică și rezoluția finală dorită. O cale ceva mai simplă este aceea de a se aplica setările dorite pe o singură poză și apoi, prin intermediul unui buton, de a se aplica pentru toată secvența de poze selectate. La sfârșitul acestor opțiuni e musai să salvați toată munca depusă pentru că, în caz contrar, setările revin la "normal" și ați muncit degeaba și iar am ajuns la o rezoluție de 152 dpi și alte setări cu care, eventual, nu suntem de acord. Acest buton de salvare este unul cu două funcții (acestea se modifică, în funcție de poziția curentă) și de aceea este mai greu de dibuit la început. După ce ați trecut prin toate acestea cel puțin odată, lucrul se va simplifica foarte mult, treburile rezolvându-se mult mai repede. Rezultatele scanării sunt destul de bune. Am avut însă cazuri în care am utilizat un film, am specificat acest model, iar rezultatele finale (scanările) au fost mai slabe decât în cazul în care am specificat alt model de film, deși filmul din aparat a rămas același. Corecțiile care se pot efectua fiecărei poze în parte sunt însă destul de multe și pot satisface în final un utilizator normal, fără pretenții de profesionist. Pe tot parcursul procesului de lucru, în mod repetat, au fost efectuate automat prescanări, acestea ocupând, în general, destul de mult timp efectiv de lucru. Multitudinea de ferestre deschise și de modificări ce pot fi aduse sau sunt necesare obosesc puțin utilizatorul, nemaivorbind de timpii destul de mari de scanare a unei "role" de șase poziții.

La final
Per total echipamentul s-a comportat destul de bine. UmaxPowerLook 270 Plus poate fi folosit fără probleme în scanarea filmelor foto, fără pretenții de nivel profesional, lucru ce poate fi observat și din prețul mediu pe care acesta îl are, în categoria din care face parte.


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

[email protected]

LG - LifeŽs Good

www.agora.ro

deltafri

www.agora.ro

www.agora.ro

www.agora.ro