Dintr-un unghi mai bun
Casio Exilim EX P600 este un aparat foto digital din gama de 6MPixeli cu lentile
f/2,8-f/4,0, de la 7,1mm la 28,4mm. Obiectivul dispune de un zoom optic 4x la
adresa căruia nu avem decât cuvinte de laudă, deoarece permite utilizatorilor
un unghi de vizualizare mai mare decât cele ale altor camere din aceeaşi gamă.
Aceştia pot încadra imaginile fie cu ajutorul vizorului, fie folosind ecranul
LCD de 2" şi 115.000 de pixeli. Finisajul aparatului este unul de excepţie,
butoanele de control fiind bine amplasate, iar zoom-ul extrem de silenţios.
P600 oferă 25 de tipuri de scene pentru efectuarea fotografiilor complet explicate.
Aici, pe lângă modul standard, sunt disponibile şi alte opţiuni rar întâlnite,
precum modul cuplare, care permite fotografierea unei scene de două ori cu subiecţi
diferiţi, iar apoi suprapunerea cele două imagini.
|