Visioneer PhotoPort TV
Dispozitivul din imagine permite rularea fotografiilor digitale pe ecranul
unui televizor fără a folosi un PC. Încărcarea pozelor se realizează direct
de pe suportul de memorie al camerei foto, administrarea fişierelor fiind posibilă
datorită unei tastaturi wireless sau a telecomenzii incluse. Tot în acest mod
pot fi create slide show-uri sau se pot edita imagini. Opţiunile software de
care dispune PhotoPort includ ştergerea imaginilor nereuşite, rotirea, afişarea
mai multor fotografii simultan pe ecran, efectul crop şi diferite fundaluri.
Slide show-urile astfel create pot fi salvate pe cardurile de memorie, sau,
la dorinţa utilizatorului, transferate pe o casetă VHS, fapt realizabil prin
conectarea cablu între PhotoPort şi un video recorder.
|