Aluminiu, Bluetooth şi cameră foto
Cristian Lăcraru
Camerele foto implementate pe telefoanele mobile nu mai reprezintă o noutate.
Am câţiva prieteni care deja posedă diferite modele de telefoane cu un astfel
de accesoriu. Sincer să fiu însă, nu am auzit pe vreunul să îl şi folosească.
Singurul lucru care mă încântă la aceste modele este dimensiunea extrem de redusă
(ţinând cont şi de camera foto încorporată). Mesajele cu ataşament (imagine,
sunet, sau imagine şi sunet) transmise de pe telefoanele mobile nu sunt foarte
curtate de utilizatorii din România. Pentru moment, în mesagerie, încă se mai
lucrează cu imaginile predefinite de telefon, imagini simplisime în complexitate,
dar foarte atrăgătoare. Sigur că de vină este şi numărul mare de telefoane existente
pe piaţă ce nu suportă astfel de mesagerie. Cu siguranţă însă că toate aceste
lucruri se vor schimba în timp.
SonyEricsson vine la noi în laborator cu un nou produs. Este vorba de modelul T610, aţi ghicit, cu cameră foto integrată. Pentru mine punctul forte al acestui telefon îl reprezintă ecranul. Nu neapărat faptul că este color, cât dimensiunea şi forma acestuia. Să nu credeţi acum că ecranul este cât telefonul, sau mai mare ca telefonul ☺. Dimensiunile sunt bine proporţionate.
Navigarea se face prin intermediul unui joystick. Manevrabilitatea acestuia
în cele patru direcţii este bună, dar am avut ceva mici dificultăţi în apăsarea
joystick-ului pe axa verticală (echivalentul lui enter). Tastele sunt de dimensiuni
potrivite, fără a induce probleme în manevrare. Meniurile sunt bine puse la
punct. Am fost puţin derutat de tasta de revenire în meniul anterior, însă m-am
obişnuit cu ea destul de repede. Pentru cei care preferă comenzile vocale, T610
abia aşteaptă să îi recunoască ☺.
Să nu uităm de camera foto din T610. Este plasată pe spatele acestuia şi poate efectua fotografii la dimensiunile 288x352 pixeli şi 120x160 pixeli. Fiecărei poze i se pot ataşa o serie de efecte. Se poate lucra şi pe mediul de fotografiere de noapte.
La capitolul conectare T610 stă foarte bine. Putem vorbi de Bluetooth, InfraRoşu, GPRS 4+1, WAP 2.0, E-mail, MMS, şi implicit de sincronizările ce se pot face cu echipamente de tip PC sau PDA.
Imaginea generală a lui T610 este plină de robusteţe. Telefonul pare destul de solid, iar designul este realizat pe o linie geometrică. Cele două culori alese, negru şi argintiu, carcasa din aluminiu, ecranul, joystick-ul şi camera foto integrată, reprezintă câteva bile albe aduse în faţa potenţialilor cumpărători şi utilizatori.
Specificaţii: carcasă din aluminiu, cameră foto digitală integrată,
ecran color 128x160 pixeli, memorie dinamică 2 MB, E-mail, GPRS 4+1, WAP 2.0,
MMS, Bluetooth, InfraRoşu, GSM 900/1800/1900, sunet polifonic.
|