Fabrica de 5.1 - Terratec DMX 6 Fire 24/96
Jocuri! Muzică! Filme! Pentru toate, piesa de bază este placa de sunet. Dacă
de aici nu pleacă un sunet curat, pe şase canale, mai departe nu mai contează
nimic. Tocmai de aceea Terratec a dezvoltat placa de sunet DMX 6 Fire. Aşa cum
ne-am obişnuit la plăcile de acest tip, care se respectă, modulul de sunet este
format din două părţi, cea a plăcii PCI şi cea a plăcii de extensie, care se
introduce într-un locaş de 5". În cazul de faţă, prima parte prezintă în exterior
o intrare audio şi trei ieşiri stereo pentru cele şase canale de sunet, iar
în interior prize pentru intrări audio şi conectare cu partea a doua a modulului
de sunet. Acesta din urmă are rolul cel mai important; el deţine controlul asupra
intrărilor şi ieşirilor semnalelor audio. Astfel, prezintă intrări şi ieşiri
stereo analogice, intrare de microfon, ieşire stereo pentru căşti, intrări şi
ieşiri digitale, intrare/ieşire optică, intrare şi ieşire MIDI. Practic, cea
de-a doua piesă a modului de sunet poate satisface aproape toate pretenţiile
la nivelul unei plăci de sunet. -CL
|