Producătorul a ales ca formă de prezentare un PCB argintiu, aspect care punctează
la impresia artistică. Însă nu impresia artistică este cea care contează cel
mai mult atunci când îţi cumperi o placă de bază. O privire de ansamblu asupra
componentelor de pe placă scoate în evidenţă plasarea reuşită a conectorilor
IDE imediat sub sloturile de memorie, uşurând accesul panglicilor de date.
Conectorii de alimentare sunt plasaţi în stânga cipsetului. Pe lângă cel de
20 de pini şi cel de 4 pini standard pentru sursele de P4, mai exista un conector
similar celor folosite de unităţile de stocare, care îl dublează pe cel de
4 pini. Scopul acestuia este de a oferi posibilitatea şi celor care nu au o
sursă specială de P4 să folosească această placă de bază. Totuşi, manualul
de utilizare subliniază faptul că, în cazul în care achiziţionaţi un procesor
mai mare de 2 GHz, ar fi indicată cumpărarea unei surse noi, mai puternice,
sfat pe care vi-l dăm şi noi. Pe placă se mai află un controler RAID Promise
PDC20376, care controlează doi conectori SerialATA şi unui IDE. În cutie se
află, pe lângă CD-ul cu drivere, încă un CD cu aplicaţii foarte utile, cum
ar fi: VirtualDrive 7, RestoreIT! 3 Lite, Partition Magic 6.0 SE sau Drive
Image 4.0.
Chiar dacă din BIOS singurul raport de funcţionare CPU:memorie este de 4:5,
există un utilitar RedStorm cu ajutorul căruia producătorul susţine că se poate
forţa
automat şi în perfectă siguranţă frecvenţa de funcţionare a generatorului de
tact al CPU. Când am activat această opţiune, frecvenţa a crescut până la 153
MHz, însă sistemul a funcţionat instabil până când am revenit la 140 MHz. Când
se folosesc parametrii impliciţi, producătorul adaugă un MHz frecvenţei generatorului
de tact al CPU, însă nu se mai întâmplă acelaşi lucru şi atunci când utilizatorul
setează manual anumiţi parametrii din BIOS.
Pentru o placă ce oferă video integrat, RAID IDE şi SerialATA, preţul de achiziţie
este extrem de avantajos, chiar agresiv de avantajos am putea spune.