Instantanee
53<50 sau o altă matematică pentru domeniul sunetelor - Abit SP 53 Home
Theatre System
Într-unul din numerele anterioare prezentam un sistem de sunet deosebit,
produs de către Abit (exact, aceia care fac plăci de bază). De data aceasta
vă
prezentăm modelul SP 53, cu mai puţine pretenţii decât SP 50-u' dar cu aceeaşi
ţintă 5.1. După scoaterea din cutie ne întâmpină în principal 6 piese cu
un design nu foarte pretenţios şi destul de multe cabluri. Cum este normal,
piesa de bază este reprezentată de subwoofer, acesta constituind atât "puterea"
sistemului, cât şi nodul de legătură între calculator şi urechile dumneavoastră.
Spatele acestuia nu prezintă foarte multe prize de conectare, menţinând linia
strictului necesar. Pentru intrarea audio este prezentă o priză G9. Cablurile
livrate în pachet sunt de mai multe tipuri, astfel încât să cuprindă cât
mai multe moduri de conexiuni x-G9 (unde "x" poate fi citit de exemplu RCA
sau stereo). Tot aici se regăsesc şi 4 potenţiometre rotative pentru controlul
asupra volumului sunetului la nivelul subwoofer-ului, sateliţilor spate/faţă
sau piesa centrală. Prezenţa acestor potenţiometre este apreciată, însă cum
subwoofer-ul stă de obicei undeva pe podea (ar fi indicat şi într-un colţ
al camerei) era interesantă prezenţa unei telecomenzi. Cum însă nu se umblă
foarte în acest loc (odată setate se poate lucra din softul plăcii de sunet)
nu reprezintă o problemă prea mare. Sunetul oferit de SP 53 este unul de
o calitate medie, ţinta sa fiind casnică, fără pretenţii prea mari. -CL
Specificaţii: subwoofer dimensiuni 154x290x195 mm, lemn+plastic, greutate 4
kg, putere 20 W, 30 Hz-300 Hz, satelit 87x125x116 mm, plastic, greutate 0,35
kg, putere 5 W, 100 Hz-20 kHz, raport semnal zgomot >80 dB.
|