Alegerea memoriei potrivite pentru sistemul de acasă trebuie să ţină cont de
mai mulţi factori decât ne putem închipui la prima vedere. Am realizat un test
comparativ dedicat memoriilor DDR (unbuffered, non-ECC), grupate pe două categorii:
memorii standard PC3200 şi memorii peste PC3200, dedicate pasionaţilor de overclocking.
Din cele 33 de modele prezente, 21 s-au încadrat în prima categorie, 12 din
ele fiind grupate în cea de-a doua categorie. Pentru testare am folosit perechi
de module de memorie, acestea fiind instalate o dată în modul single-channel,
iar a doua oară în modul dual-channel.
Capacitatea memoriei pe care urmează să o achiziţionezi este importantă, pe
de o parte din punctul de vedere al performanţelor pe care sistemul va fi capabil
să le ofere, iar pe de altă parte prin prisma preţului de achiziţie. Prea puţină
memorie va afecta negativ performanţele globale ale sistemului, gâtuind puterea
procesorului. Prea multă memorie nu va aduce nici un beneficiu în performanţe,
în schimb va afecta negativ buzunarul din care scoatem banii. Capacitate optimă
este determinată de configuraţia de ansamblu a sistemului, de sistemul de operare
care urmează să fie instalat, precum şi de tipul aplicaţiilor care urmează să
fie rulate.
Scopul testului de faţă este de a prezenta o parte dintre memoriile DDR disponibile
pe piaţa românească, atât pentru cei care doresc stabilitate şi un preţ avantajos,
cât şi pentru cei interesaţi de "stoarcerea" tutror resurselor sistemului.
Tipuri de memorie (registered, unbuffered)
Regiştrii sunt componente de memorie, cunoscute mai repede la nivel logic decât
fizic. Funcţia pe care aceştia o îndeplinesc este de a stoca semnalele de adrese
şi de control pe care modulul de memorie le primeşte. De ce se numesc regiştrii
şi nu buffere? În limbajul designerilor de memorii, buffer-ul este o componentă
care funcţionează asincron. Indiferent ce semnal apare pe pinii de intrare,
acesta este imediat transferat pe pinii de ieşire (după câteva nanosecunde).
De partea cealaltă, regiştrii sunt cunoscuţi ca fiind componente sincrone. Atunci
când un semnal apare pe pinii de intrare, acesta nu este transmis direct pe
pinii de ieşire, ci se aşteaptă următorul tact al ceasului de sistem. Memoriile
care foloses regiştii se numesc "registered". Cele care nu folosesc
regiştrii se numesc "unbuffered". Nu este foarte clar de unde provine
diferenţierea modului de numire (de ce memoriile fară regiştrii nu se numesc
"unregistered"), însă acest lucru pare să nu afecteze buna funcţionare
a acestora. Dacă vrem să înţelegem mai bine diferenţa dintre cele două tipuri
de memorie, am putea să ne gândim la regiştrii ca la servodirecţia unui automobil.
Dacă ai o maşină de gabarit redus, nu ai nevoie neapărat de servodirecţie. Volanul
poate controla direct roţile. În fapt, absenţa servodirecţiei permite obţinerea
unor performanţe mai bune în situaţii limită. Dacă vorbim însă de un camion
de mare tonaj, manevrarea roţilor necesită puţin ajutor în afară de volan. Revenind
la memoriile noastre, putem spune că memoriile registered sunt foarte utile
în sisteme de tip servere sau staţii de lucru prin care tranzitează cantităţi
mari de date. Pentru pasionaţii de overclocking, de exemplu, folosirea memoriilor
registered ar fi un coşmar.
ECC - ce este şi la ce foloseşte?
ECC reprezintă iniţialele de la Error Checking and Correction şi se referă
la tehnologia care permite unui sistem să opereze chiar dacă apar erori de memorie.
Pentru a realiza operaţia de verificare şi corecţie a memoriei, modulele cu
ECC necesită cipuri de memorie suplimentare. Un modul non-ECC cu opt cipuri
de memorie pe el va avea nevoie de un al nouălea cip pentru a beneficia de avantajele
ECC.
În cazul unei memorii cu 16 cipuri, va fi nevoie de două cipuri suplimentare.
Evident, adăugarea cipurilor suplimentare costă, iar de aici provine şi răspunsul
la întrebarea referitoare la preţul mai crescut al memoriilor ECC.
Într-un fel ECC aminteşte de memoriile cu controlul parităţii, însă între ele
există o diferenţă majoră. Memoriile cu verificarea parităţii erau capabile
doar de detectarea erorilor, în timp ce memoriile ECC sunt capabile şi de corectarea
acestora.
Toţi ne aducem aminte de celebrele "ecrane albastre" care apăreau
din când în când sub Windows. Acestea erau o manifestare a detecţiei erorilor,
fără corecţie. Cei care au folosit memorii ECC au observat că "ecranele
albastre" nu şi-au mai făcut simţită prezenţa.
În concluzie, dacă rulezi un sistem care îndeplineşte şi rol de server într-o
mică reţea, este obligatoriu să îl echipezi cu memorii ECC. Pentru sisteme individuale,
dotate cu 256 sau 512 MB de RAM, care rulează aplicaţii uzuale, ECC nu reprezintă
o necesitate. De asemenea, în cazul staţiilor de lucru sau al staţiilor grafice
este recomandabil să apelezi la memorii ECC.
Latenţă CAS: ce înseamnă şi cum afectează performanţa?
Aşa cum este explicat şi în glosarul acestui test, CAS reprezintă iniţialele
de la "Column Address Strobe". O memorie DRAM poate fi văzută ca o
matrice, ca un fel de foaie de lucru in Excel, cu celule de memorie în locul
celulelor de date. La fel ca în cazul foii de lucru din Excel, fiecare celulă
de memorie are o adresă pentru rând şi una pentru coloana pe care se află. Aşa
cum era şi normal, există şi un semnal RAS, prescurtare de la "Row Address
Strobe". Latenţa se referă pe scurt la timpul pe care îl aştepţi pentru
a primi ceea ce ai cerut.
Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează CAS-ul, să aruncăm o privire simplificată
peste modul în care funcţionează controlerul de memorie. În primul rând, cipsetul
accesează rândul (ROW) matricei de memorie prin intermediul unei adrese de memorie,
activând semnalul RAS. Apoi trebuie să aşteptăm câteva cicluri de ceas (perioadă
cunoscută sub numele de RAS-to-CAS Delay). În acest moment intervine adresa
de coloană, iar semnalul CAS este activat, pentru a realiza accesarea coloanei
de memorie corecte. Apoi, aşteptăm alte câteva cicluri de ceas (perioadă cunoscută
sub numele de latenţă CAS), după care informaţia este livrată.
Ne-am putea gândi în acest moment că o memorie cu CAS 2 va oferi performanţe
cu 33% mai bune decât o memorie CAS 3, însă lucrurile nu stau chiar aşa. Există
o mulţime de factori care trebuie luaţi în calcul atunci când vorbim de performanţa
unei memorii. Printre cei mai importanţi asemenea factori nu trebuie uitat că
majoritatea procesoarelor din ultimele generaţii folosesc memorii cache destul
de mari. Statistic vorbind, procentul situaţiilor în care procesorul găseşte
informaţia de care are nevoie în cache este aproape de 95%.
În concluzie, folosirea unei memorii cu CAS 2 va oferi câteva puncte procentuale
în plus în majoritatea aplicaţiilor uzuale, în timp ce aplicaţiile mari consumatoare
de memorie, aşa cum sunt jocurile, vor beneficia mai mult.
Cum am testat
Componentele folosite pentru construirea sistemului de test au fost: procesor
Intel Pentium 4 (nucleu Prescott) la 3,2GHz cu FSB 800, hard disk Western Digital
Raptor WD740 (10.000rpm/ SATA/150/ buffer 8 MB), placă video cu cipset Ati Radeon
9800XT şi 256 MB DDR-RAM.
Am folosit o imagine a sistemului de operare Windows XP Professional SP1 pe
o partiţie FAT32 cu capacitatea de 15GB. Pregătirea imaginii a constat în instalarea
sistemului de operare, instalarea driverelor pentru cipsetul plăcii de bază,
a driverelor oferite de producătorul plăcii de bază pentru diferitele componente
de pe aceasta, DirectX 9.0b, apoi driverele plăcii video. După instalarea aplicaţiilor
de test am efectuat următoarele operaţii: am dezactivat funcţiile System Restore
şi Automatic Update, am ales interfaţa Windows Classic şi am dezactivat screen
saverul. Au fost eliminate din rulare procesele suplimentare celor necesare
controlului plăcii video, iar desktop-ul a fost setat la rezoluţia de 1024x768
la o adâncime de culoare de 32 de biţi. S-a efectuat apoi o defragmentare a
partiţiei primare. A fost eliminată proprietatea "Always on top" a
taskbar-ului. Pentru a asigura consistenţa rezultatelor testele au fost efectuate
în mod repetat, de cinci ori, ordinea de rulare fiind aceeaşi pentru toate memoriile.
Cum am notat
Pentru evaluarea cât mai corectă a fiecărui model în parte, apelăm la o schemă
de punctare bazată pe trei stâlpi de susţinere: performanţă, dotări şi preţ.
Aprecierea de performanţă a inclus testele rulate, fiecare rezultat contribuind
la scorul final, conform ponderilor din schema alăturată. Dotările s-au referit
la prezenţa radiatoarelor şi la garanţia oferită. Importanţa preţului este evidentă
şi nu mai are nevoie de alte comentarii.
Glosar
Acces Time- timpul scurs între momentul de recepţie a unei
cereri de scriere de citire/scriere şi până la reîntoarcerea valorii obţinute
sau scrise. Asynchronous Memory - memorie nesincronizată cu cu ceasul sistemului.
EDO şi FPM sunt exemple de memorie asincronă. Bandwith - măsură de transmisie a datelor între două puncte,
într-o perioadă dată de timp. Buffered Memory - o zonă tampon, ce izolează memoria de controler
pentru a minimiza supraîncărcarea cu date. Burn-in - procedeul de scriere a unui circuit integrat prin
intermediul voltajului sau temperaturii ridicate. Cache - memorie cu apacitate redusă, foarte rapidă. Menţine
cele mai recent accesate date. De obicei este folosită în lucrul dintre procesor
şi memorie. CAS - Column Address Strobe, semnalul care dictează DRAM-ului
acceptarea adresei sosite ca o adresă de coloană. DDR - Double Data Rate, tip de memorie SDRAM, datele fiind
transmise atât la începutul cât şi la sfârşitul capetele ciclurilor ceasului
intern. DIMM - Dual Inline Memory Module, modul de memorie unde pinii
de alimentare şi semnal sunt plasaţi pe ambele feţe. DRAM - Dynamic Random Access Memory, tip de memorie ce pentru
a putea reţine informaţia are nevoie de un refresh permanent. ECC - cod de corecţie a erorilor, detectează ţi corecteză erorile
memoriei. FSB - Front Side Bus, magistrala principală de date din cadrul
sistemului. Ea interconectează cipsetul, procesorul, DRAM-ul şi slotul AGP.
Transferul pe magistrală se măsoară în Mbps, iar frecvenţa de lucru a acestiea
în MHz. JEDEC - Joint Electron Device Engineering Council, grupul care
a stabilit standardele industriale pentru operaţiunile memoriei, facilităţile
acesteia şi metodele de împachetare. Keys - ghidaje pe modulele de memorie, rolul acestora fiind
de a evita eventualele montări greşite. RAM - Random Access Memory, suport de stocare a memoriei, datele
stocate temporar aici fiind utilizate de procesor şi de alte aplicaţii în curs. RAS - Row Address Strobe, semnalul ce dictează DRAM-ului acceptarea
adresei primite ca o adresă de memorie. Refresh - proces utilizat pentru restaurarea celulelor DRAM
la intervale specifice de timp. Registred Memory - regiştrii întârzie livrarea informaţiei
cu un ciclu de ceas, pentru a se asigura că toată comunicarea cu cipsetul se
face corect. Memoriile Registered sunt utile în sisteme critice, unde memoria
este încărcată din plin. SDRAM - Synchronous dynamic random acces memory, oferă pachete
de date la viteze mari folosind o interfaţă sincronă. SDRAM mai este întâlnit
şi ca SDR (Single Data Rate) SDRAM. SGRAM - Synchronous graphics RAM, un singur port DRAM destinat
aplicaţiilor grafice, acesta necesitând o viteză sporită de lucru pentru aplicaţii
3D sau full-motion video. SIMM - Single Inline Memory Module, pachet DRAM de mare densitate,
constând în seturi de componente conectate la o singură placă de circuite. Static Random Access Memory - circuit integrat, similar cu
DRAM, cu excepţia că acesta nu are nevoie de refresh. Circuitele SRAM pot reţine
date chiar dacă este întreruptă legătura cu reţeaua electrică. SODIMM - Small outline dual inline memory module, mai mic şi
mai subţire decât DIMM-urile, utilizate în general în sistemele portabile (laptopuri).
[
Componente ]
