Curăţenia decibelilor
- Steinberg Clean 4.0
Dacă sunteţi îndrăgostit de melodiile vechi, prezente pe discuri sau pe casete, peste care s-a aşezat ceva praf, cu siguranţă că nu mai sunteţi mulţumit de calitatea de care dau dovadă aceste vechi, dar încă actuale medii de înregistrare. Şi cum calculatorul îşi face vrei nu vrei loc peste tot, şi în acest caz s-a găsit o soluţie. Steinberg Clean 4.0 este un soft specializat în "curăţarea" înregistrărilor audio. Prin intermediul său puteţi spune adio înregistrărilor cu zgomot de fond, pocnituri sau alte zgomote neplăcute. Şi peste toate aceste facilităţi Steinberg Clean 4.0 oferă şi posibilitate de editare audio, sunet spaţial şi realizarea de efecte în timp real. Interfaţa grafică este simplă şi intuitivă. - CL
|