Gardianul - Executive Software Diskeeper 7.0
Ştefan Iliescu
Cu excepţia celor care sunt foarte la început în ale calculatoarelor, toată
lumea ştie câte ceva despre fragmentarea datelor de pe hard disk. Fragmentarea
este o consecinţă a faptului că sistemul de operare salvează fişierele pe primul
spaţiu disponibil de pe hard disk, chiar dacă respectivul spaţiu nu este destul
de mare pentru a găzdui întregul fişier. Astfel, restul datelor sunt plasate
într-o altă locaţie. În locul unor blocuri continue de date, suprafaţa hard
disk-ului începe să semene în timp mai repede cu o bucată de şvaiţer, capetele
de citire fiind nevoite uneori să schimbe zeci de sectoare pentru a încărca
o aplicaţie de dimensiuni mai mari sau un fişier multimedia. Tot acest efort
suplimentar din partea hard disk-ului conduce la scurtarea duratei de viaţă
a acestuia, ca să nu mai vorbim de scăderea semnificativă de performanţă a întregului
sistem.
Rearanjarea fragmentelor de fişiere în blocuri continue de date, defragmentarea,
este un proces care poate aduce o creştere de peste 20% în performanţe, însă
există o foarte mică parte a utilizatorilor care apelează la ea. Utilitarul
de defragmentare inclus în sistemele de operare Windows face treabă bună, însă
prezintă două dezavantaje: procesul durează destul de mult şi, cel mai important,
este apelat manual, adică trebuie rulat în prezenţa utilizatorului. În plus,
în timpul procesului de defragmentare nu este permisă nici o operaţie pe hard
disk, în caz contrar sistemul urmând să reia la nesfârşit defragmentarea.
Diskeeper 7.0 este un utilitar de defragmentare care rulează în paralel cu
celelalte aplicaţii, permiţându-vă să păstraţi hard disk-ul defragmentat în
permanenţă şi fără să vă împiedice din lucru. Principalul dezavantaj al lui
Diskeeper faţă de utilitarul oferite de Windows constă în faptul că nu e gratis.
Instalarea se face foarte uşor, ca orice aplicaţie Windows, interfaţa de lucru
semănând izbitor cu cea a utilitarului Windows. Odată pornit Diskeeper aveţi
posibilitatea fie să rulaţi o defragmentare manuală a unei partiţii, fie să
alegeţi modul de lucru "set it and forget it", în traducere liberă "îl configurezi
şi uiţi de el". Acest lucru înseamă că aplicaţia va fi setată pentru a rula
periodic defragmentări ale partiţiilor de pe hard disk, putându-se opta pentru
rularea în paralel cu alte aplicaţii sau specifica resursele care pot fi blocate
pentru defragmentare. În termeni de performanţă, deşi producătorul susţine că
Diskeeper efectuează o defragmentare de câteva ori mai repede decât utilitarul
Windows, realitatea nu a confirmat acest lucru. Am defragmentat aceeaşi partiţie
atât cu Diskeeper, cât şi cu utilitarul Windows şi diferenţa a fost nesemnificativă.
Diskeeper 7.0 este disponibil în trei variante: pentru acasă, pentru staţii
de lucru şi pentru server. Dacă utilizatorul de acasă îşi poate permite să piardă
o oră pe săptămână pentru a defragmenta hard disk-ul folosind utilitarul gratuit
oferit de Windows, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre un administrator
de reţea, care are în grijă câteva zeci de sisteme. Un utilitar care să poată
administra procesele de defragmentare de pe mai multe staţii de lucru, în acelaşi
timp, fără să fie nevoie de întreruperea lucrului pe acele staţii, se poate
compara cu diferenţa între viaţă şi moarte.
|