Încă din începutul acestui articol dorim să lămurim un lucru simplu: îndemnul
din titlu nu este adresat celor care doresc să achiziţioneze o unitate CD-RW
pentru a multiplica kit-uri de Windows 98SE, Office 2000 sau orice altă aplicaţie
disponibilă pe piaţa neagră. El se referă la cei care în activitatea lor produc
o cantitate mare de date, pe care nu au unde să le stocheze, cea mai la îndemână
soluţie fiind inscripţionarea lor pe CD-uri.
Este greu de crezut că acum doar câţiva ani ne puneam problema dacă merită
să achiziţionăm o unitate CD-ROM. Astăzi, o astfel de unitate este la fel de
indispensabilă ca şi monitorul, cel puţin dacă ne gândim la instalarea diferitelor
aplicaţii. Dezbaterile se poartă în ultimul timp în jurul urmaşilor CD-ROM-ului:
CD-RW, DVD-ROM sau DVD-RAM. Fie datorită preţurilor încă destul de mari ale
celorlalţi competitori, fie datorită numărului mai mare de aplicaţii în care
se pot face utile, se pare că unităţile CD-RW conduc în această cursă. Statisticile
arată că în 1999 numărul de unităţi CD-RW achiziţionate a cunoscut o creştere
de 100%, aceeaşi creştere fiind înregistrată şi în anul 2000.
Scurtă istorie
Unităţile CD-ROM au reprezentat alegerea favorită pentru o perioadă lungă de
timp, fiind încă instalate din construcţie în majoritatea sistemelor noi. Cu
siguranţă acestea reprezintă cea mai puţin costisitoare alegere, cu preţuri
care rar mai depăşesc 40 de dolari. Cu toate acestea, unităţile CD-ROM prezintă
cele mai multe limitări în opţiuni. Ele pot citi discuri CD-ROM, dar nu pot
citi discuri DVD-ROM şi nici nu vă permit să le folosiţi pentru a inscripţiona
CD-uri.
Unităţile DVD-ROM pot citi discuri DVD-ROM, la fel cum pot citi discuri CD-ROM,
dar nici ele nu pot scrie. Dacă obiectivul dumneavoastră principal nu constă
în vizionarea de filme sau rularea jocurilor în format DVD, cu siguranţă vă
puteţi încă descurca fără o unitate DVD-ROM.
Unităţile CD-R (CD-Recordable) şi CD-RW (CD-ReWriteable) oferă aceleaşi funcţii
ca şi cele CD-ROM, beneficiind în plus de abilitatea de a inscripţiona CD-uri.
Unităţile CD-R pot scrie pe CD-uri care după inscripţionare pot fi doar citite,
în timp ce unităţile CD-RW sunt capabile de a inscripţiona CD-uri, care după
scriere pot fi şterse şi scrise din nou. Posibilitatea de a scrie date pe CD-uri
reprezintă o facilitate extrem de importantă pentru cei care doresc să păstreze
la loc sigur rezultatele muncii lor, realizând copii de siguranţă. Cu preţuri
care pornesc din jurul a 100 de dolari, variantele de ultimă oră ajungând la
2-300 de dolari, unităţile CD-RW reprezintă probabil cea mai bună opţiune a
momentului, acesta fiind şi motivul pentru care am decis să realizăm testul
de faţă.
Unităţile DVD-RAM reprezintă pentru DVD-ROM ceea ce reprezită unităţile CD-RW
pentru CD-ROM. Ele oferă aceleaşi facilităţi ca şi unităţile DVD-ROM, dar sunt
capabile în plus de a scrie pe discuri în format DVD. Unităţile DVD-RAM din
prima generaţie pot scrie câte 2,6 GB de date pe fiecare faţă a discului. Discurile
din generaţia actuală sunt capabile de a inscripţiona până la 4,7 GB pe fiecare
parte. Marele dezavantaj al acestor unităţi este că pe lângă preţul mare, nu
pot scrie pe medii CD-R sau CD-RW, la rândul lor discurile DVD-RAM nefiind citite
de unităţile CD-ROM.
Spuneţi la revedere unităţilor de dischetă
Un alt argument adus în favoarea unităţilor CD-RW este constituit de faptul
că acestea înlocuiesc încet dar sigur unităţile floppy. Orice utilizator are
nevoie de o metodă de a muta fişiere cu date de pe un calculator pe altul, iar
acest lucru înseamnă că este nevoie de un tip de mediu movibil compatibil cu
aproape orice tip de sistem. Pentru o perioadă îndelungată, acest rol a fost
jucat de dischete, cu capacitatea de 1,44 MB. Chiar dacă această capacitate
a devenit insuficientă de ceva timp, lucrul care a menţinut unităţile de dischetă
în viaţă a fost incapacitatea producătorilor de a cădea de acord asupra unui
nou standard.
O încercare îndrăzneaţă a fost unitatea Zip de la Iomega. Unităţile Zip sunt
disponibile atât în varianta de 100 MB, cât şi în cea de 250 MB, însă slaba
lor răspândire a făcut ca adoptarea formatului pe scară largă să se lase aşteptată.
În cele din urmă, se pare că o alternativă viabilă a apărut, iar viteza cu care
este adoptată reprezintă o dovadă în favoarea acestei idei. Unităţile CD-RW
prezintă marele avantaj al capacităţii superioare - 650 MB pe un disc (puteţi
de asemenea să găsiţi şi medii CD-RW care să suporte 700 MB). Un alt avantaj
major este preţul extrem de scăzut, un singur disc CD-R ajungând să coste şi
sub 10.000 de lei, iar un disc CD-RW în jur de 25.000 de lei. În plus, trebuie
spus că marea majoritate a unităţilor CD-ROM şi DVD-ROM sunt capabile de a citi
discuri inscripţionate cu unităţi CD-RW.
În condiţiile în care majoritatea sistemelor de operare pun la dispoziţie programe
de backup nu trebuie uitată posibilitatea de a vă salva configuraţia sistemului
dumneavoastră pe un CD, urmând ca atunci când, dintr-un motiv sau altul, intervin
probleme, să o puteţi restaura.
Despre CD-RW
Prima specificaţie tehnică la care vă opriţi atunci când sunteţi în situaţia
de a achiziţiona o unitate CD-RW este viteza de scriere. Probabil că sunteţi
familiarizaţi cu modul de reprezentare a vitezelor de citire/scriere, 1x0 reprezentând
specificaţia primului CD-ROM, care era capabil să transfere datele cu o viteză
de 150 kBps. Actualele unităţi CD-ROM se învârt în jurul specificaţiei 50x,
ceea ce înseamnă un transfer maxim de date de 7,5 MBps. Spre deosebire de unităţile
CD-ROM, în cazul unităţilor CD-RW apar trei valori ale vitezei, corespunzătoare
pentru viteza de scriere, rescriere şi citire. Dacă nu sunteţi siguri ce reprezintă
fiecare dintre cele trei valori, trebuie să ştiţi că cea mai mare valoare reprezintă
viteza de citire, cea mai mică valoare viteza de scriere pe CD-RW, iar valoarea
rămasă viteza de scriere. Viteza de scriere este viteza la care pot fi inscripţionate
discurile CD-R, pe care odată inscripţionate, datele pot fi doar citite. Viteza
de rescriere reprezintă viteza la care se pot inscripţiona discurile CD-RW,
al căror avantaj major este acela că pot fi şterse şi scrise din nou.
Cele mai comune viteze de scriere sunt 10x şi 12x, cu toate că unităţile 16x
vin puternic din urmă. În cazul vitezei de rescriere, marea majoritate a unităţilor
sunt capabile de 8x sau 10x, cu toate că veţi mai găsi destule unităţi care
să reinscripţioneze la maximum 4x. Dacă folosiţi unitatea pentru a realiza copii
de siguranţă sau arhive ale datelor cu care lucraţi, ar trebui să fiţi preocupaţi
în primul rând de viteza de scriere. În cazul în care veţi utiliza unitatea
pentru a transporta date inscripţionate pe discuri CD-RW, atunci va trebui să
acordaţi o atenţie mai mare vitezei de scriere pe CD-RW.
O atenţie deosebită este necesară şi în cazul aplicaţiilor de scriere şi nu
numai, care vin împreună cu unitatea. Mulţi producători şi distribuitori vă
oferă unităţi la un preţ mai mic, însă acestea nu beneficiază de nici o aplicaţie
de scriere, achiziţionarea separată a unui astfel de soft adăugându-se la preţul
total. De asemenea, multe unităţi oferite în variantă bulk nu beneficiază de
panglică de conectare, lucru care trebuie de asemenea evitat pe cât posibil.
Compatibilitatea cu standardul MultiRead, care garantează capacitatea unităţii
de a citi toate formatele existente, este un alt element de care trebuie să
ţinem seama în decizia de achiziţie.
Două dintre deciziile de bază sunt legate de alegerea unei unităţi interne
sau externe şi de interfaţa de conectare. În cazul în care sistemul dumneavoastră
are o carcasă greu de deschis sau unitatea va fi mutată des între mai multe
sisteme, atunci cu siguranţă veţi dori să apelaţi la un CD-RW extern. Pentru
cei care nu au astfel de probleme, o unitate internă costă mai puţin şi nici
nu va ocupa spaţiu suplimentar pe birou. Dacă v-aţi hotărât pentru o unitate
internă, puteţi alege între interfaţă EIDE şi SCSI. Cei care beneficiază deja
de un adaptor SCSI pot opta mai uşor pentru o unitate de acest tip, însă în
majoritatea cazurilor interfaţa IDE rămâne preferată. Pentru utilizatorii de
nivel mediu, diferenţele de performanţă dintre cele două tipuri sunt nesemnificative.
În plus, unităţile EIDE sunt mai ieftine şi orice PC suportă fără probleme până
la patru unităţi EIDE, fără a necesita achiziţia unui adaptor separat.
Se pare că şi pe piaţa noastră, unităţile CD-RW îşi fac simţită prezenţa tot
mai clar, acest lucru fiind demonstrat şi de numărul însemnat de echipamente
primite la testare, care reuşesc să acopere în bună măsură oferta actuală. Este
evidentă dominaţia unităţilor EIDE, preţul de achiziţie jucând încă un rol extrem
de important. Majoritatea echipamentelor beneficiază de panglici de conectare
şi cabluri audio în variantă standard, însă distribuitorii, cu o singură excepţie
constituită de unitatea TDK, continuă să nu pună mare accent pe traducerea documentaţiei
în limba română.
Alegerea redacţiei
Chiar dacă iniţial am intenţionat să realizăm testul pe mai multe categorii,
existenţa atâtor modele cu facilităţi şi viteze de scriere şi rescriere diferite
ne-a determinat să prezentăm toate rezultatele obţinute, lăsându-vă dumneavoastră
posibilitatea de a înclina balanţa în favoarea uneia sau alteia dintre unităţi.
Fiecare utilizator doreşte altceva de la o unitate CD-RW, viteza maximă de scriere
nefiind întotdeauna unicul argument demn de luat în considerare.
Au existat mai multe modele care ne-au impresionat atât prin viteza de scriere,
cât şi prin facilităţile suplimentare oferite. Unităţile Yamaha au beneficiat
de o reprezentare serioasă, însă depinde de necesităţile fiecăruia alegerea
modelului care poate corespunde cel mai bine. În cazul modelelor SCSI şi Firewire,
dacă nu sunteţi un utilizator profesionist care să folosească unitatea într-un
sistem extrem de încărcat, sau dacă nu beneficiaţi deja de un adaptor, investiţia
nu pare a se justifica. Modelul EIDE este mai accesibil, dar a fost depăşit
în performanţe de alte unităţi. O menţiune specială s-ar cuveni unităţii TDK,
sau mai bine spus firmei Casettaro, pentru că a prezentat singura unitate cu
documentaţie în limba română.
Pe lângă cei mai buni timpi obţinuţi în ambele teste de scriere, unitatea Plextor
PX-W1610TA a obţinut şi cele mai bune rezultate în testele destinate ratei de
transfer. Aceste argumente, alături de dotările suplimentare introduse de producător,
ne-au determinat să îi acordăm aleregea noastră.
Tehnologia BURN-Proof
Procesul de inscripţionare nu poate fi oprit în timpul unei sesiuni de scriere.
Odată ce raza laser a început arderea CD-ului, orice întrerupere va crea o zonă
neinscripţionată, ducând la erori de citire ulterioare. Unitatea trebuie să
aibă în permanenţă la dispoziţie o cantitate de date suficientă pentru scriere,
din momentul începerii sesiunii de scriere şi până la finalul acesteia. Pentru
a evita situaţia în care o eventuală încetinire a fluxului de date dinspre discul
hard poate duce la oprirea procesului de scriere, producătorii de inscriptoare
au echipat unităţile cu o zonă tampon de memorie, ce poartă numele de buffer
de date, având dimensiuni între 512 kB şi 8 MB. Datele de pe discul hard sunt
stocate în acest buffer, de unde sunt preluate de către unitatea de scriere.
În cazul în care unitatea nu mai primeşte date de la buffer, fenomenul se numeşte
"buffer underrun", mai pe româneşte însemnând golirea bufferului de date.
Discul continuă să se rotească, dar nu mai beneficiază de date, astfel procesul
de scriere fiind abandonat, iar discul devenind inutilizabil.
Tehnologia BURN-Proof (Buffer Under RuN Proof - protecţie împotriva fenomenului
de buffer underrun) a fost dezvoltată de Sanyo şi permite unităţii să întrerupă
procesul de scriere în cazul în care cantitatea de date din buffer scade sub
o anumită valoare. Tehnologia BURN-Proof este folosită de majoritatea unităţilor
cu capacitate de scriere peste 12x. În acelaşi timp, o serie de producători
de aplicaţii de inscripţionare furnizează suport BURN-Proof prin intermediul
acestor aplicaţii.
În cazul în care aţi achiziţionat o unitate care nu beneficiază de tehnologie
BURN-Proof, există câteva măsuri pe care le puteţi lua pentru a nu avea surprize
neplăcute. Dacă discul hard nu beneficiază de o rată de transfer destul de bună,
încercaţi să scrieţi la o viteză inferioară celei maxime, în acest caz timpul
necesar pentru golirea bufferului de date fiind mai mare. În plus, încercaţi
să opriţi toate aplicaţiile mari consumatoare de resurse în timpul scrierii.
Cum am testat
Toate echipamentele au fost testate pe acelaşi sistem în cadrul laboratorului
PC Magazine România, în condiţii identice. Mulţumim firmei Intel care a avut
amabilitatea să ne furnizeze inima sistemului de testare: placa de bază Intel
D850GB, echipată cu un procesor Intel Pentium 4 la 1,5 GHz şi 256 MB RDRAM PC800.
Am dorit să utilizăm aceste echipamente de ultimă generaţie pentru a asigura
o rată de transfer superioară valorii de 2700 kB/s, sufficient pentru a scrie
la viteza 18x (cele mai rapide echipamente primate în test au scris la 16x).
Au mai fost utilizate: HDD Quantum Fireball Plus AS 20,5 GB, placă video GeForce2
Pro 64 MB, sistem de operare MS Windows 2000 Professional cu Service Pack 2
şi DirectX 80a. Toate echipamentele au fost setate ca Secondary Master.
Unităţile au fost testate în mod repetat, verificându-se consistenţa rezultatelor
şi integritatea CD-urilor de test. Testarea a fost realizată folosind produsul
Ziff-Davis CD WinBench 99 versiunea 1.1 (www.etestinglabs.com).
Benchmark-ul ZD CD WinBench 99 măsoară performanţa subsistemului CD-ROM al
unui PC. Acesta include unitatea CD, controllerul şi driverul său, procesorul
sistemului. Testele sunt scrise în întregime pe 32 de biţi şi realizează verificarea
modului în care se face citirea CD-ului de test şi modul în care se comportă
unitatea în aplicaţii reale. Pentru rezultatul CD-ROM WinMark 99 este simulat
comportamentul unităţii într-o serie de aplicaţii precum: Microsoft Encarta
98 Research Organizer, Microsoft Encarta 98 Encyclopedia Deluxe Edition, Microsoft
Office 97 Professional Edition, Quake II, JumpStart Kindergarten and Knowledge
Adventure, Riven The Sequel to Myst, Compton's 3D World Atlas Deluxe, TripMaker
Deluxe 1988 Edition. Rezultatele sunt returnate în mii de octeţi pe secundă,
nu în multipli de 1024 octeţi pe secundă (kB).
Pentru testul de scriere CD-R s-a folosit o structură arborescentă de 5781
de fişiere, în 154 de foldere, totalizând 640 MB, iar pentru testul de scriere
CD-RW a fost folosită o structură de 3611 fişiere, în 29 de foldere, însumând
350 MB. Pentru fiecare unitate s-a folosit aplicaţia de inscripţinat inclusă
în pachetul unităţii, iar în cazul unităţilor bulk am folosit Roxio WinOnCD
3.8 şi blancuri marca Delphi. Timpul de scriere a fost măsurat din momentul
comenzii de scriere şi până în momentul predării controlului către utilizator.
Viteza de scriere a fost viteza maximă a unităţii, iar în cazul unităţilor care
nu au inclus suporturi de scriere, am folosit discuri marca Delphi acreditate
maxim 16x.
Pentru conectarea unităţilor SCSI am folosit un adaptor Adaptec AVA-2904, iar
pentru conectarea unităţii Yamaha CRW2100IX cu interfaţă IEEE 1394 am folosit
adaptorul DV-2000 prezentat în secţiunea Prima Impresie.
Toate produsele purtând marca Delphi sunt atestate din punct de vedere calitativ
de către standardul internaţional ISO 9002 şi sunt fabricate în concordanţă
cu standardul Orange Book, ceea ce le conferă gradul calitativ maxim: A (nivelul
admisibil de CD-R-uri defecte este de maxim trei bucăţi la mie pentru acest
grad). Firma GNG Comexim SRL (www.gng.ro) este distribuitor unic în România
al produselor companiei Delphi Technologies Incorporated. Firma GNG acordă pentru
aceste produse o garanţie de tipul 1:1, ceea ce înseamnă că fiecare produs cumpărat
care prezintă defecte de fabricaţie va fi înlocuit cu unul nou. Prin amabilitatea
firmei GNG am obţinut suporturi de scriere acreditate 16x.
Glosar de termeni
"x" - în cazul tehnologiei CD-ROM, "x" reprezintă un multiplicator
de bază care exprimă rata de transfer a primei unităţi CD-ROM, adică 150 kBps.
Odată cu apariţia modelelor mai rapide, a fost adoptată convenţia de a se exprima
viteza unităţilor în funcţie de această viteză originală. În concluzie, un CD-ROM
40x este capabil de o viteză maximă de transfer a datelor de 6 MBps.
CD-ROM - (Compact Disc Read Only Memory) este o variantă adaptată a
compact discului clasic, ce permite stocarea de date în formă de text, grafică,
cât şi audio. Standardul original a fost dezvoltat de Philips şi Sony în anul
1983. Formatul unui CD-ROM este acelaşi ca şi al compact discurilor audio: 120
mm în diametru şi 1,2 mm în grosime. Acesta este compus dintr-un substrat din
material plastic (corpul discului) şi unul sau mai multe straturi subţiri de
metal cu proprietăţi reflexive (de obicei aluminiu).
CD-R - (Compact Disc Recordable) reprezintă o variantă de compact disc
care permite inscripţionarea o singură dată, datele scrise putând fi apoi doar
citite.
CD-RW - (Compact Disc ReWriteable) permite scrierea de date în mod repetat.
Formatul CD-RW este rezultatul colaborării dintre Hewlett-Packard, Mitsubishi,
Philips, Ricoh şi Sony.
IDE - (Integrated Drive Electronics) este cea mai populară interfaţă
între calculator şi echipamentele de stocare instalate, tehnologia fiind bazată
pe arhitectura ISA (Industry Standard Architecture) pe 16 biţi. Sistemele construite
astăzi folosesc o versiune îmbunătăţită a IDE, EIDE (Enhanced IDE). Ratele de
transfer suportate de interfaţa EIDE ajung până la 16,6 Mbps. Un alt nume folosit
pentru EIDE este ATA-2 sau Fast ATA.
IEEE 1394 - este un standard relativ nou de magistrală serială, destinat
conectării mai multor periferice la un PC. Numele provine de la Insitute of
Electrical and Electronics Engineers (IEEE) 1394 High Performance Serial Bus,
varianta folosită de cei de la Apple fiind Firewire. Un adaptor IEEE 1394 permite
conectarea de până la 63 de echipamente, fiind capabil de a suporta viteze de
transfer de până la 400 Mbps. Deocamdată, echipamentele care pot beneficia dn
plin de acest standard sunt cele de tip camere video digitale, camcodere digitale
sau sisteme muzicale.
USB - (Universal Serial Bus) este un tip de interfaţă între calculator
şi diferitele echipamente periferice, cum ar fi: playere audio, tastaturi, camere
foto, scanere sau imprimante. Dacă beneficiaţi de port USB, conectarea unui
nou echipament se face fără a necesita un adaptor dedicat şi fără a fi nevioie
de oprirea calculatorului. Rata maximă de transfer suportată de USB este de
12 Mbps.
SCSI - (Small Computer System Interface, se pronunţă "scazi") este
un tip de interfaţă paralelă, care permite conectarea a până la 16 dispozitive
şi asigură o rată de transfer a datelor de până la 160 MBps. Iată variantele
de SCSI care există:
Stocare
