TESTE COMPARATIVE
[ sumarul
caracteristicilor ] [ teste
de performanţă ]
Biroul mobil
Sisteme orientate spre performanţă - Toshiba Tecra 8200
Numele Toshiba nu mai are nevoie de multe prezentări atunci când e vorba de
sisteme portabile. Designul armonios al carcasei şi atenţia acordată detaliilor
arată că avem de-a face cu un producător cu experienţă. Sistemul este dotat
cu procesor Mobile Pentium III la 900 MHz, 128 MB SDRAM şi ecran TFT cu diagonala
de 14". Rezoluţia maximă a ecranului este de 1024x768 pixeli, în cazul
conectării la un monitor extern adaptorul grafic Trident CyberBlade XP fiind
capabil de a suporta 1600x1200 pixeli. Tecra 8200 beneficiază de o unitate CD-ROM
Teac 24x şi o unitate floppy detaşabilă. În cazul în care cele două porturi
USB nu sunt de ajuns pentru conectarea diferitelor periferice, sistemul poate
fi ataşat unui NetDock Port Replicator sau unei unităţi Expansion Base. Un element
unic între modelele prezente la test este constituit de clapeta de protecţie
a butonului de alimentare. Aceasta are rolul de a elimina posibilitatea apăsării
întâmplătoare a acestui buton, ducând la oprirea neprevăzută a sistemului. Singurul
aspect negativ este legat de preţul de achiziţie, destul de mare în raport cu
performanţele obţinute în testele de aplicaţii intensive.
produs
testat în cadrul testului comparativ: "Biroul mobil - notebook-uri"
(septembrie 2001)
|