Comentarii şi interviuri - PC Magazine Romania, Septembrie 2004

Mircea Sârbu
Director al firmei IntraWeb Software şi columnist al revistei PC Magazine România.

Cititorul de cărţi

Mircea Sârbu

Am întreprins săptămânile trecute o investigaţie în lumea aşa-numitelor "cărţi electronice". Totul a pornit de la sentimentul că sub ochii mei se petrece un fenomen extrem de important, o adevărată revoluţie. Iar la mulţimea de revoluţii cu care s-a nimerit să fim contemporani, e posibil să ratezi câte una din pură neatenţie. Pe scurt, investigaţia mea a fost mai degrabă un exerciţiu de atenţie.

Lucrurile sunt în aparenţă simple. Textul se transpune în format digital, această formă este stocată şi distribuită cititorilor, iar cititorii îl vor vedea cu ajutorul unor aparate capabile să afişeze textul. Gata, am scăpat de hârtie, am salvat pădurile şi avem şansa să ne purtăm biblioteca în buzunar. Dar... Intervin o mulţime de probleme. Pentru a le inventaria le-am împărţit în trei clase: conţinut, distribuţie şi vizualizare.

În privinţa conţinutului, prima problemă o constituie formatul. Proiectul Gutenberg a digitizat până acum vreo 12.000 de cărţi în format plain vanilla ASCII, adică "text chior". Desigur, în 1971 părea varianta cea mai accesibilă. La polul celălalt se află cărţile scanate pur şi simplu ca imagini bitmap. Între aceste extreme găsim o mulţime de variante, începând cu text chior cu marcaje (eventual Unicode), Postscript şi PDF, HTML, SGML şi XML, plus o mulţime de formate proprietare. Fiecare cu avantaje şi dezavantaje.

Dar mai intervine ceva. Cărţile nu înseamnă numai text, ci şi ilustraţii. Mai mult, eliberaţi de limitările impuse de hârtie, autorii au început să experimenteze diverse tehnici specifice web-ului: hipertextul, interactivitate, elaborarea colaborativă. În plus, cărţile viitorului vor integra cu siguranţă şi conţinut audiovizual.

Distribuţia comportă mai multe aspecte. Practic, autorii pot deveni proprii lor editori şi librari, furnizând conţinutul direct cititorilor, ceea ce ar demola o întreagă industrie a cărţii. Totuşi, editorii vor supravieţui, pentru că e de presupus că mulţi autori vor prefera să lase în seama profesioniştilor tot ce nu ţine de elaborarea conţinutului. Complicaţiile legate de bani şi drepturi de autor nu sunt chiar la îndemâna tuturor.

În fine, ajungem şi la "aparatul de citit", la device. Deocamdată, cel mai răspândit este PC-ul. Cu el pot să-mi descarc cărţile, să le stochez şi să le vizualizez. Am viewer-e pentru aproape orice format de conţinut şi spaţiu pe discuri şi CD-uri pentru mii de cărţi. Dar e incomod. Nu atât pentru că nu-l poţi duce în pat sau în cadă - nici chiar laptop-ul, cre- de-ţi-mă - ci mai ales pentru că ergonomia vizuală a paginii tipărite este încă departe de a fi egalată de orice tip de display. Marea majoritate a utilizatorilor preferă să listeze texte mai mari de câteva mii de cuvinte.

Aparate specializate pentru lectura cărţilor digitale au început să apară, dar succesul a fost modest. RocketBook a fost cel mai notabil, dar cu un an în urmă compania producătoare a încetat să-l mai fabrice. Palmtop-urile nu sunt decât un surogat inacceptabil. Cel mai interesant produs pe care l-am găsit se cheamă hiebook, dar dimensiunile m-au dezamăgit. Cu o diagonală a ecranului de 5,6 ţoli, este doar un palmtop ceva mai specializat.

Acum urmează un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că tehnologiile de afişare au atins acel nivel la care avantajul vizual al tipăriturii este anulat. Cum ar trebui să fie "aparatul de citit" ideal?

Mi-ar plăcea să fie compact, ca un handheld, dar cu un ecran touchscreen de dimensiunile unei coli A4, cu o copertă subţire de protecţie. Chiar dacă ar fi suficient de uşor ca să-l ţin într-o mână, ar trebui să-l pot aşeza în picioare pe birou. Ar trebui să poată să afişeze imaginea fie pe verticală fie pe orizontală. Ar trebui să ştie să afişeze toate formatele uzuale şi să redea conţinut multimedia. Să cânte şi, mai ales, să citească: când conduc îl pun pe scaunul alăturat şi-l ascult. Ar trebui să se conecteze wireless la Reţea şi să aibă măcar un browser şi un client de e-mail. Ar trebui să pot face însemnări de mână, cu un pen banal, iar pentru text să recunoască scrisul de mână. Porturi wireless pentru conectare la orice fel de periferice (tastatură, imprimantă etc.). Iar dacă tot are atâta putere de procesare, de ce să nu aibă şi softurile de birou obişnuite?

De fapt, n-ar fi altceva decât PC-ul ideal. Îl aştept.