Comentarii şi interviuri - PC Magazine Romania, Septembrie 2004

Irina Athanasiu
Profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea "Politehnica" Bucureşti.

Să ajungă la toată lumea

Irina Athanasiu

Nu ştiu câţi din cei care citesc această rubrică au trăit fenomenul cozii la brânză şi cunosc îndemnul "daţi mai puţin să ajungă la toată lumea". Forma mai corectă ar fi fost "daţi mai puţin să apuc şi eu". Cam aşa am reacţionat după ce am avut curiozitatea să aflu numărul de facultăţi, finanţate de la bugetul de stat, în care se pregătesc absolvenţi pentru industria TI în România. Parcurgând înainte de admitere listele de pe situl MEC (http://www.edu.ro/cifrascola.htm) am constatat că existau 17 facultăţi în domeniul "Ingineria sistemelor şi calculatoarelor" şi 18 facultăţi în domeniul "Informatica". În total pentru anul universitar 2004-2005 au existat 6.706 de locuri, dacă considerăm şi locurile cu taxă, numai în facultăţile din domeniile considerate (există şi alte facultăţi candidate, dar nu conţin cuvintele calculatoare sau informatică în titlu). Oraşele în care se va face pregătirea viitorilor studenţi sunt: Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Petroşani, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Ştiu de mult timp că acelaşi fenomen poate să fie prezentat ca pozitiv sau dăunător, cu o alegere potrivită a argumentelor. În cazul nostru există un punct de vedere din care se poate spune - cu cât mai mulţi studenţi admişi - cu atât mai mulţi absolvenţi - cu atât mai bine pentru industria TI, pentru economia naţională etc. Acest punct de vedere ignoră nivelul de competenţă ce poate să fie asigurat absolvenţilor. Un alt punct de vedere pleacă de la realitatea în care trăiesc şi în care mi se pare (poate că greşesc) că datorită subfinanţării manifestate în diferite forme nu reuşim să pregătim un număr suficient de absolvenţi la nivelul necesar pentru ca să se poată realiza în România multe proiecte, mai complexe decât scrierea de aplicaţii după specificaţii, prelucrări de date, construirea de pagini de web, organizarea de centre de consultanţă pentru clienţi etc. Dacă banii existenţi s-ar împărţi la mai puţine facultăţi, cu mai puţini studenţi am avea absolvenţi care ar produce venituri mai mari şi din care s-ar putea finanţa, ulterior, mai mulţi studenţi şi de ce nu mai multe facultăţi. Care este punctul de vedere corect?

Îmi dau seama că ceea ce spun sună nedrept pentru un student/profesor de la o facultate nouă din oraşul X sau Y. Cred că absolvenţii facultăţilor respective nu sunt şomeri. Sunt convinsă că toată lumea se străduieşte să facă lucrurile cât mai bine. Este destul? Când am zburat prima dată cu avionul şi stewardesa a făcut instructajul referitor la măştile de oxigen, m-am mirat de indicaţia conform căreia cei care însoţesc copii mici trebuie să îşi pună întâi ei masca. Apoi am înţeles - este vorba de cine poate să ajute pe cine.

Dorim mecanisme de piaţă liberă. Universităţile de stat sunt finanţate proporţional cu numărul de studenţi pe care îi pregătesc. Stabilirea acestor numere nu se face conform cererii şi ofertei. Aşa că există facultăţi cu un număr foarte mare de candidaţi pe un loc (cerere mai mare decât oferta) iar la altele nu se dă examen de admitere (cerere mai mică decât oferta). În cazul cu facultăţilor la care sunt mulţi candidaţi pe un loc, probabil că nu este posibilă o creştere a numărului de locuri. Altfel de exemplu, după situaţia de anul asta Academia de Poliţie ar trebui să crească cel mai mult. În cazul facultăţilor la care cererea este mai mică decât oferta, lucrurile stau altfel. Presupun că aici apar considerente legate de planurile de perspectivă privind dezvoltarea economiei României (există?) în care se prevede că peste 5-10 ani va fi nevoie de specialişti pregătiţi în domenii ce nu sunt interesante pentru absolvenţii de liceu de astăzi. Sau considerente referitoare la salvarea unor specialităţi rare a căror dispariţie ar prejudicia viitorul cultural sau ştiinţific al României.

Însă, cu foarte puţine excepţii absolvenţii de liceu care optează să se înscrie la facultăţi la care nu se dă examen de admitere o fac pentru că nu ar face faţă unui concurs de admitere. Şi atunci se vor salva oare specialităţile pe cale de dispariţie? Vor exista peste 5-10 ani absolvenţii de care este nevoie?

E bine să dăm la toţi şi să nu ajungă pentru nimeni?