Editorial PC Magazine Romania, August 2004

Mult e dulce...

Dan Iancu
Redactor şef
PC Magazine România

...si frumoasa? Parcă nu sună bine. Parcă lipseşte ceva şi auzi pe cineva care vorbeşte romgleza. Mă îndoiesc că vreodată limba română ar avea şanse de expansiune sau că ar deveni vreodată una din modalităţile de exprimare demnă de luat în considerare la nivel mondial. Pe de altă parte cine se uită pe Discovery Chanel poate urmări din când în când mici filmuleţe destinate salvării unor limbi aproape moarte fiind vorbite de comunităţi foarte mici de cele mai multe ori formate din oameni bătrâni deja. Mă întreb câţi îşi pun întrebări cu privire la aceste clipuri şi ce legătură ar avea cu limba română.

Nimic mai simplu. Există o sumedenie de situri unde limba română apare trunchiar, adică extirpată de diacritice. Prima explicaţie care ţi se serveşte este problema anumitor greutăţi dificil de contorizat. Dacă acum ceva timp exista un sâmbure de adevăr, acum e foarte greu de susţinut o astfel de explicaţie, nocivă după părerea mea. Cu mult mai grav e că există profesori în învăţământul românesc care în loc să promoveze corecta folosire bat apa-n piuă cu subterfugii. Dar nu numai aici vezi astfel de "scăpări". Există o serie de situri culturale, edituri, reviste de exemplu, unde o astfel de explicaţie îşi face loc cu coatele. Am fost surprins să aud din gura unui critic literar şi conducător de revistă o astfel de inepţie. La contraargumentele mele replica a fost un soi de făcut cu mâna din categoria "merge şi aşa".

Păi de ce nu merge veţi întreba pentru că majoritatea a fost învăţată deja cu acest soi de extirare leneşă. Ar trebui să spun aici că unui tratat scris în arabă i s-a schimbat sensul fiindcă o muscă a "pictat" două puncte şi în loc de pace s-a trecut la război. Nu ştiu dacă e adevărat, dar sensul este esenţial şi mimarea lui poate duce la diferite "nenorociri". Dacă lumea este învăţată să suplinească diacriticele, nu este benefic pentru educaţie să spunem ca elevii să preia scuza cu lenea gata inclusă. Există lecţii, referate, articole sau chiar literatură văduvite de sens prin această metodă. Exemple hilare se pot da cu toptanul. Suntem oricum invadaţi de termeni noi, unii clar intraductibili, alţii oricum mult prea răspândiţi pentru a mai putea fi înlocuiţi, iar sensul în care se merge, deoarece nu folosim anumite facilităţi banale, poate fi unul determinant în a ne pomeni că pur şi simplu nu ne mai înţelegem. Poate părea apocaliptic şi cumva miza e prea mică, dar încerc să vă trezesc gustul unei globalizări specifice, iar nu uneia scufundătoare când va trebui să citim textele eminesciene cu dicţionarul.

Ciudat e că ziarele, revistele, cărţile se scriu în continuare pe hârtie cu mult discutatele semne. Şi mai ciudat e că la punerea în pagina sitului se face o muncă inutilă pentru a scoate aceste semne. Mai mult decât atât, rămân anumite despărţiri în silabe pe la mijlocul rândului. Mă tot întreb de unde această înverşunare mitică împotriva unei identităţi vorbite, dar nu şi respectate pe Internet. Pe de altă parte mulţi se întreabă de unde vine plasarea paginilor respective la periferia culturii. Articolele despre Internet din cotidiane se referă în special la fapte penale sau ciudate, mult mai rar au loc prezentări de artă sau situri importante din punct de vedere cultural. E adevărat că mass-media este în general şocantă şi informaţia în stare pură are foarte puţin loc. E adevărat că foarte multe titluri tind să rupă gura târgului, iar o adresă care are ca scop informarea despre un artist român nu este atât de cerută, dar totuşi un mic efort, care nu cere nici cine ştie ce rezolvări scumpe, ar fi necesar în toate zonele.

Este adevărat că acum este dificil de a reintroduce paginile incriminate, dar de ce nu s-ar porni de acum încolo la această campanie de proprie salvare culturală? Nu prin "o să le punem", pentru că dacă un profesor consideră că diacriticele fac parte din forma sitului, iar nu din conţinutul lui, nu bătălia, ci războiul e pierdut. Dacă este aşa poate soluţia ar fi să renunţăm în totalitate la ele si să incepem sa scriem trunchiat pentru a nu mai produce confuzii de tot soiul. Nu, nu e o greseala de tipar, este ca si cum as scrie pe Internet fara sa mai imi pese. Luati de cititi asa cum scrie si incercati sa va intelegeti.