Comentarii şi interviuri - PC Magazine Romania, Mai 2004

Mircea Sârbu
Director al firmei IntraWeb Software şi columnist al revistei PC Magazine România.

Împărţeala digitală

Într-o însorită dimineaţă din vara anului trecut, m-am trezit tocmai când la radio se difuzau ştirile de la ora şapte. Proaspăt numit ministru al educaţiei şi cercetării, domnul Athanasiu zicea că tinerii până la 35 de ani vor putea să facă în mod gratuit şcoala de şoferi. Oare visam? Se pare că nu: la următoarele ştiri, ministrul zicea că a încheiat un contract cu Automobil Clubul Român în vederea bla-bla-bla. Şcoală de şoferi la tot cartieru´! Desigur, totul s-a stins într-un mod de un penibil desăvârşit iar apoi s-a aşternut tăcerea. Şi uitarea. Şi jena că un ministru de la care te-ai aştepta să aibă viziune are doar viziuni.

De curând, guvernul a conceput un proiect de lege care vrea să stimuleze achiziţionarea de calculatoare de către tinerii elevi şi studenţi provenind din familii cu venituri modeste. Mai precis, guvernul intenţionează să ofere un ajutor financiar în valoare de 200 de euro pentru achiziţionarea unui computer nou, în condiţiile în care solicitantul provine dintr-o familie care are un venit lunar brut mai mic de 1,5 milioane de lei pe membru.

Desigur, intervin o serie întreagă de detalii. O parte dintre acestea se referă la anumite limitări iar o altă parte se referă la un halucinant sistem birocratic prin care să se pună în practică acţiunea. Inutil de precizat că normele metodologice încă nu au apărut, legea mai trebuie să treacă prin Parlament, dar cererile au început să fie primite începând de la 1 mai anul curent. Brambureala e totală.

Sunt multe aspecte care mă intrigă în toată această iniţiativă. De pildă, chiar acordarea de ajutor financiar mi se pare nefericită. Se putea recurge la un sistem de facilităţi de creditare şi deductibilitate fiscală. Însă cu siguranţă alţii sunt mai pricepuţi decât mine ca să pună în evidenţă neajunsurile acestui proiect.

Mă întreb de ce oare valoarea ajutorului este exprimată în euro iar pragul este exprimat în lei. S-o fi jenat guvernul să spună explicit că românii care câştigă lunar mai mult de 37,1 euro (brut!) pe membru de familie sunt prea bogaţi ca să fie sprijiniţi să-şi cumpere un calculator?

Foarte interesantă este precizarea că ajutorul financiar se face în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie. Oare chiar nu realizează guvernanţii că primii beneficiari vor fi cei care trăiesc, pur şi simplu (dar şi dureros), la limita supravieţuirii şi că diferenţa de preţ până la o configuraţie utilizabilă s-ar putea să fie un lux inaccesibil pentru o familie care cu greu îşi poate asigura pâinea cea de toate zilele?

De ce n-ar fi ordinea descrescătoare a rezultatelor şcolare? De ce să nu încurajezi pe cei care, chiar în condiţii grele, se luptă pentru o viaţă mai bună şi acordă credit învăţăturii? Acest simplu detaliu ar însemna o schimbare esenţială a perspectivei morale: nu miluieşti, ci răsplăteşti.

În fine, ar mai fi o problemă de fond: de fapt, ce urmăreşte acest proiect? Textul spune că "stimularea şi perfecţionarea îndemânării utilizării tehnicii de calcul" şi face referire la "criterii sociale". Este vorba de o problemă cât de poate de serioasă care se exprimă prin sintagma digital divide şi se referă la fenomenul de marginalizare a celor care nu au şansa de a accede la cunoştinţele şi deprinderile esenţiale necesare într-o societate din ce în ce mai mult bazată pe tehnologie înaltă. Există, într-adevăr, pericolul ca tinerii provenind din medii sărace - mulţi dintre ei talentaţi - să fie defavorizaţi pe o piaţă a muncii în care abilitatea de a manevra mijloace informatice devine un criteriu eliminatoriu, adâncind astfel o falie socială oricum prea adâncă.

Dacă însă cei care au elaborat proiectul ar fi avut curiozitatea (ca să nu mai vorbesc de datorie) să citească măcar câteva studii elaborate pe această temă, ar fi aflat că toate iniţiativele pompieristice de acest gen au eşuat. Pentru că a furniza fiare de 200 de euro nu înseamnă nimic. Mai e nevoie de software, de instruire, de acces la conţinut informaţional adecvat şi încă de multe altele. Noua viziune vorbeşte despre includere socială prin acces la tehnologie iar accentul este pus pe literacy - echivalentul modern al alfabetizării din epoca industrială. Dar pentru asta este nevoie de strategie cu bătaie lungă, nu de pomană cu aromă electorală.