Comentarii şi interviuri - PC Magazine Romania, Mai 2004

Mircea Sârbu
Director al firmei IntraWeb Software şi columnist al revistei PC Magazine România.

Tâmpitorul sau tembelizorul?

Un ziar de mare tiraj a publicat nu demult o ştire care ne-a dat fiori: omenirea se tâmpeşte. Nu e totalmente exclus dar, dacă procesul se va întinde pe vreo câteva mii de ani, putem să stăm destul de liniştiţi. Însă, pentru a spori thrill-ul, ziarul ne mai spune că cercetătorii cred că ne vom confrunta cu o veritabilă "epidemie de prostie" ! Or asta schimbă radical datele problemei, pentru că sugerează că nu ne vom pierde inteligenţa încetul cu încetul, ci s-ar putea ca lucrurile să se precipite. Iar dacă prostia e contagioasă, poate n-ar strica să aflăm şi care ar fi cele mai eficiente măsuri profilactice...

Din păcate, articolaşul nu ne oferea nici un fel de sfaturi în această direcţie, aşa că mi-am pus toate speranţele în puterea minţii mele (sau, mă rog, ce-a mai rămas din ea...) de a deduce din înlănţuirea cauzelor şi efectelor măsurile pe care ar trebui să le iau... Şi astfel ajungem la chestiune: conform savanţilor evocaţi în articol, de vină ar fi computerele şi Internetul!

Ciudat... Adică tocmai uneltele pe care geniul uman le-a creat pentru a prelua muncile intelectuale de rutină şi a elibera mintea omenească pentru activităţi mai creative, tocmai ele să devină agentul scufundării noastre în întunericul prostiei? Recitesc articolul cu speranţa că mi-a scăpat ceva. Nu, verdictul e clar: "Tinerii crescuţi printre calculatoare îşi pierd deprinderea de a-şi folosi propriile facultăţi mintale, deoarece «memoria externă» e întotdeauna la îndemână".

Am încercat să caut pe Internet informaţii suplimentare. Cum sursa indicată în articol - The Sunday Times - nu e accesibilă online decât pe baza cărţii de credit, a trebuit să recurg tot la bunul meu prieten Google. Am căutat numele neurologului japonez citat în text, Tosieku Savaguchi. Surpriză, un singur rezultat: un articol numit "A planet of forgetful fools" din ediţia în limba engleză a ziarului rusesc Pravda - de fapt varianta originală a articolului apărut în româneşte. Bănuiala mea iniţială a fost că savantul în cauză a fost inventat de vreun ziarist exaltat. Am aflat apoi de pe un forum online că e o greşeală de transcriere şi numele este Toshyiuki Sawaguchi. Înarmat cu un nume corect, Google şi-a făcut datoria şi am găsit sute de referinţe utile, o mulţime de comentarii şi chiar articolul din Sunday Times citat integral, ca mostră de junk story. Surprinzător este faptul că articolul a apărut cu mai bine de trei ani în urmă şi mi-e greu să înţeleg cum de jurnaliştii ruşi l-au dezgropat abia acum, iar ai noştri l-au preluat ca ştire de ultimă oră... Oricum, totul s-a dovedit a fi un lanţ de exagerări jurnalistice pornind de la un "studiu preliminar" efectuat pe baza unui minuscul eşantion de 150 de persoane şi de la o exprimare ceva mai "plastică" a savantului japonez. De fapt, e vorba despre două probleme distincte şi reale.

În primul rând, memoria. Este cât se poate de plauzibil ca oamenii moderni să-şi piardă anumite abilităţi de memorare simplă iar tehnologiile moderne au, cu siguranţă, un anumit rol. Cu ani în urmă ştiam pe de rost o mulţime de numere de telefon. Astăzi am probleme să-mi amintesc numărul propriului telefon mobil. Nu mă mai interesează. Telefoanele au agende şi arareori mai formez un număr. În al doilea rând, afluxul de informaţii. Este, iarăşi, evident că pe diverse canale suntem asaltaţi de o uriaşă cantitate de informaţie. Abilitatea de a manevra această informaţie, de a o asimila, de a o ierarhiza ca importanţă şi ca utilitate, de a o stoca în memoria imediată sau în cea adâncă, sau chiar de a o uita... da, este o chestiune legată de inteligenţă, dar nu avem nici o probă că oamenii au fost vreodată mai pricepuţi. Pur şi simplu nu avem termen de comparaţie. Calculatoarele şi Internetul sunt unelte. Cu un cuţit poţi să tai pâinea sau să-ţi tai degetul - alegerea îţi aparţine. Noi iniţiem acţiunea, noi suntem agentul activ, iar fiecare pas pe care-l facem implică evaluarea opţiunilor, alegerea căilor. Toate acestea sunt gimnastică intelectuală şi poate că anumite abilităţi se pierd, dar cu siguranţă se câştigă altele. Însă televizorul este altfel. El induce pasivitatea, limitează alegerea şi până la urmă impune regula celui mai mic numitor comun. Dacă omenirea se va tâmpi, va fi mai degrabă din cauza Andreei Marin decât din cauza Internetului.

Bine te-am regăsit, Darwin...