Comentarii şi interviuri - PC Magazine Romania, Aprilie 2004

Irina Athanasiu
Profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea "Politehnica" Bucureşti.

Ce e scris şi pentru noi

Am citit în ultima vreme mai multe articole din presa americană referitoare la outsourcing. Se pare că s-a depăşit întrebarea: este outsourcing-ul o soluţie bună pentru reducerea costurilor în condiţiile păstrării calităţii produselor? Răspunsul este un da hotărât. Acum există o întrebare nouă: conduce outsourcing-ul la o creştere periculoasă a şomajului în zona TI? Dacă da, care vor fi reacţiile? Facultăţile de profil au deja probleme cu atragerea studenţilor. Oare o să se aplice măsuri protecţioniste? Unii spun că ceea ce se transferă sunt numai activităţile de rutină, că tot ce înseamnă arhitecturi şi tehnologii noi, creativitate, inovaţie va rămâne neexportabil. Alţii sunt mai puţin siguri. Datorită existenţei Internetului orice activitate legată de TI se poate realiza şi de la distanţă. Dacă educaţia şi experienţa în ţările de outsourcing devin comparabile cu cele din SUA toate activităţile devin exportabile.

România apare pe lista ţărilor de outsourcing alături de ţări care au început mai demult şi în condiţii mult mai favorabile această activitate. Citarea frecventă a României alături de India este aproape surprinzătoare. În India statul a văzut de mult potenţialul acestei activităţi şi a susţinut-o, în România cu excepţia facilităţilor legate de neimpozitarea salariilor programatorilor nu prea avem ce menţiona. În India numărul absolvenţilor cu o pregătire foarte bună este mult mai mare decât în România, pur şi simplu pentru că populaţia Indiei este mult mai mare decât a României. Sprijinul oferit de comunitatea celor originari din India, care lucrează în TI pentru India, este incomparabil cu cel dat de comunitatea românească din ţările avansate pentru dezvoltarea industriei de TI din România. Şi discuţia poate continua. Până la urmă important este că suntem pe lista de outsourcing şi ne străduim să rămânem pe ea. Ceea ce nu se va întâmpla doar pentru că noi credem că merităm.

De fiecare dată după ce s-a transferat o industrie (confecţii, automobile, electronice etc.) în afara SUA, au apărut, mai ales la nivel individual, reacţii similare cu cele curente. Dar economia americană a reuşit să se inoveze, s-au creat noi industrii, noi tehnologii etc. Acum se speră că acest fenomen se va repeta. Doar că nu se ştie care va fi noua direcţie. Dacă lucrurile stau aşa, asta se datorează unuia dintre motoarele economiei americane - cercetarea ştiinţifică. Sumele enorme cheltuite în cele mai diverse direcţii de cercetare, au asigurat tot timpul ceva nou, valorificabil de către industrie. Cercetarea se întâmplă în centrele de cercetare ale marilor companii industriale sau în centre subvenţionate de acestea şi în universităţi. Din jocul fondurilor alocate, mai nou în centrele de cercetări se poate lucra cu un orizont de timp mai îndepărtat decât cel avut în vedere în universităţi. Datorită constrângerilor legate de mecanismele de finanţare majoritatea cercetărilor universitare caută rezultate folosibile în viitorul apropiat. Unde suntem noi în timpul acesta? Noi suntem în aşteptare şi contemplăm ce fac alţii. Cercetarea ştiinţifică a devenit în cazul cel mai fericit o activitate de dezvoltare/proiectare. Institutele de cercetare, în afară de cercetările finanţate de la buget, au contracte cu firme româneşti sau străine, dar aceste contracte înseamnă de obicei implementări. Contractele de cercetare finanţate de la comunitatea Europeană au teme mai curând poetice care se referă la societatea informaţională, dar nu prea au şanse să producă rezultate care să deschidă direcţii noi în cercetare sau în industrie. Ce se întâmplă în universităţi este şi mai trist pentru că atâta timp cât bursele disponibile pentru doctorat sunt la nivelul salariului minim pe economie, nu se poate discuta despre cercetare universitară.

Se pare că dorim ca în continuare să fim în aşteptare, să preluăm ceea ce creează alţii, nimic mai mult. Chiar şi atât va fi posibil cu condiţia să nu distrugem de tot învăţământul de specialitate. Există riscul ca o dată cu trecerea la noua structură organizată pe nivele bachelor şi master să obţinem o majoritate de absolvenţi cu nivel de pregătire de subingineri, cu diplome frumos colorate, incapabili să facă altceva decât să implementeze ceva specificat de alţii. Ca să nu se întâmple asta, degeaba aşteptăm o iniţiativă/indicaţie de la Bruxelles. Fiecare ţară are spaimele ei, ceea ce se rezolvă în comun sunt probleme de supravieţuire, de păstrare a unui echilibru. Restul ne priveşte.