Legislaţie - PC Magazine Romania, Aprilie 2004

Protecţia consumatorilor şi produsele IT (II)

Răzvan Florin Stoicescu - Linklaters, Miculiţi & Asociaţii

Cu titlu de recapitulare a primei părţi a acestui articol, precizăm că am arătat până în prezent că în materie de protecţia consumatorilor persoana fizică reprezintă subiectul-regulă, iar persoana juridică reprezintă subiectul-excepţie al acestei protecţii. Am continuat mai apoi, analiza acestui caveat arătând consecinţele economice ale acestei distincţii între subiecţii în materia protecţiei consumatorilor.

În această a doua secţiune a articolului urmează să finalizăm analiza subiecţilor care beneficiază de protecţia consumatorilor, şi mai apoi, să aruncăm o privire, în lumina principiului interpretării textelor legale în favoarea consumatorilor, asupra câtorva dintre clauzele tip pe care comercianţii de calculatoare le introduc în contractele lor de garanţie. Această analiză nu va acoperi validitatea cauzelor, ci va fi îndreptată pe indicarea unor posibile contraargumentări la pretenţii şi obligaţii tip rezultând din contractele de garanţie întâlnite pe piaţă.

Cu privire la primul aspect, al subiecţilor, se cuvine să atragem atenţia asupra Articolului 25 pe care legiuitorul l-a introdus în Hotărârea Guvernului nr. 394/1995 privind obligaţiile agenţilor economici - persoane fizice sau juridice - în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor (precizăm că între produsele de folosinţă îndelungată intră şi tehnica de calcul, respectiv calculatoarele personale). Deşi textul este susceptibil de interpretări, îl subliniem întrucât poate fi un argument într-o eventuală dispută privind drepturile beneficiarilor, persoane juridice sau fizice autorizate, în

cursul achiziţiei de calculatoare sau chiar alte produse de folosinţă îndelungată.

Textul acestui articol este citat în continuare. "Prevederile prezentei hotărâri se aplică şi pentru produsele cumpărate pentru nevoi proprii de către instituţii şi organizaţii, persoane juridice (cămine, creşe, grădiniţe, şcoli, spitale, cluburi, unităţi militare, sindicate, asociaţii de locatari), care reprezintă interesul unor colectivităţi de consumatori, de persoane fizice, precum şi de către agenţi economici care procură produsele prevăzute în anexă pentru nevoi proprii".

După cum se poate observa beneficiarii acestui text sunt (i) anumite tipuri de instituţii şi organizaţii […], (ii) persoanele fizice şi (iii) agenţii economici care procură produsele prevăzute în anexă pentru nevoi proprii. În opinia noastră, această a treia categorie de subiecţi are un text susceptibil de interpretare. Aplicarea textului presupune lămurirea a cine sunt precis aceşti agenţi economici şi a ce se înţelege exact prin achiziţionare pentru "nevoi proprii".

Cu privire la prima chestiune, pornind de la definiţia agentului economic aşa cum rezultă din legea cadru, a protecţiei consumatorilor, "agent economic - persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii", textul hotărârii de guvern ar putea fi interpretat în favoarea subiecţilor care scapă definiţiei de "consumatori". Un notar prestează servicii, un avocat prestează servicii, iar o societate comercială cu siguranţă are în obiectul de activitate una din activităţile menţionate în definiţie.

Cu privire la cea de-a doua chestiune, nevoi proprii, legislaţia în materie nu oferă un text lămuritor. Propunem totuşi să plecăm în interpretarea textului de la un principiu de drept care guvernează capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice - capacitatea acestora de a intra în raporturi juridice - specialitatea capacităţii de folosinţă. Conform acestui principiu, o persoană juridică nu poate realiza legal alte acte juridice decât cele care servesc realizării obiectului ei de activitate. Pe cale de consecinţă o persoană juridică nu poate avea, în mod legal, alte "nevoi proprii" decât cele specifice obiectului ei de activitate. Ar rezulta aşadar, că prin "produse de folosinţă îndelungată procurate pentru nevoi proprii" înţelegem produsele achiziţionate de persoana juridică sau fizică autorizată în vederea desfăşurării activităţii pentru care a fost înfiinţată, întrucât prin lege, un astfel de subiect nu poate avea alte "nevoi" decât acestea.

Aşadar, per ansamblu, pe baza explicaţiilor de mai sus, s-ar putea susţine că prevederile hotărârii de guvern se pot aplica şi altor subiecţi decât consumatorii, persoane fizice, definiţi conform legii privind protecţia consumatorilor, şi anume persoanelor fizice autorizate şi persoanelor juridice.

Consecinţele sunt prevăzute de hotărârea de guvern, sunt imperative, deci nu se poate deroga de la ele şi, cel mai important, sunt foarte favorabile beneficiarului lor. Persoana juridică sau fizică autorizată (i) poate solicita aşadar restituirea contravalorii produselor defecte, (ii) pentru produsele aduse în service care sunt înlocuite, va beneficia de un nou termen de garanţie, (iii) poate solicita înlocuirea dacă bunurile nu pot fi reparate sau, dacă durata de nefuncţionare a produsului depăşeşte 10% din termenul de garanţie, (iv) va beneficia de prelungirea termenului de garanţie cu durata în care bunul a stat în garanţie şi (v) se poate adresa, în anumite condiţii, organelor teritoriale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.

Subliniem totuşi că mai sus este prezentată opinia noastră cu privire la o potenţială argumentare pentru invocarea drepturilor conferite de hotărârea de guvern respectivă. Se cuvine aşadar să menţionăm că, în practică, nu neapărat într-un mod temeinic fundamentat, autorităţile care gestionează protecţia consumatorilor sunt relativ conservatoare cu privire la beneficiarii regimului de protecţie a consumatorilor.

Atrăgând aşadar atenţia asupra principalelor chestiuni mai delicate în materia protecţiei consumatorilor, prezentăm în continuare câteva recomandări utile în cazul exercitării dreptului la garanţie.

De regulă, comercianţii solicită pentru recunoaşterea dreptului de garanţie prezentarea certificatului de garanţie. Încă de la început trebuie spus că legea prevede obligaţia comerciantului să pună la dispoziţia beneficiarului servicii adecvate de întreţinere şi reparare a dispozitivelor vândute. În cazul în care bunul este în garanţie, costurile operaţiunii sunt suportate de către comerciant, iar contractul de garanţie ţine loc de contract de prestări servicii. În cazul în care produsul nu mai este în garanţie, se va încheia un contract de prestări de servicii şi beneficiarul va suporta costul reparaţiilor. În nici un caz, interpretarea legii nu ar permite comerciantului să refuze în mod arbitrar furnizarea unor astfel de servicii.

Aşadar, celor care nu pot prezenta certificatul de garanţie, li se poate recomanda solicitarea eliberării unui duplicat al certificatului de garanţie de către comerciantul emitent (pe motiv, de exemplu, că acesta a fost distrus din cauze neimputabile beneficiarului). Aceasta întrucât cel puţin pe baza facturilor de vânzare existente şi ţinute de către comerciant se pot identifica (i) produsul vândut şi (ii) data vânzării acestuia, fiind foarte uşoară verificarea faptului dacă bunul este sau nu în garanţie.

Tot corelative acordării garanţiei sunt şi clauzele de revizie obligatorii conform cărora, la un anumit interval de timp stabilit de regulă, la un an, beneficiarul trebuie să supună sistemul respectiv unor controale gratuite şi obligatorii. În măsura în care beneficiarul nu supune calculatorul unui astfel de control, de regulă, se pierde dreptul de a mai beneficia de garanţie.

Menţionăm că cei care se găsesc în această ipoteză, ar putea invoca faptul că, indirect, se circumstanţiază şi se limitează, dincolo de dispoziţiile legale termenul de garanţie prevăzut de lege pentru produsele respective.

O altă chestiune importantă o reprezintă posibilitatea de a solicita înlocuirea produsului sau restituirea valorii acestuia pentru cazul în care durata de nefuncţionare din cauza deficienţelor depăşeşte 10% din termenul de garanţie. Comercianţii aplică, de regulă, acest text numai dacă produsul a fost ţinut în service pe o durată neîntreruptă de 10% din termenul de garanţie. Astfel, dacă produsul dumneavoastră este o placă de bază care beneficiază de un termen de garanţie de un an (acest 10% reprezentând 36 de zile) şi placa se defectează de două ori în

cursul termenului de garanţie, fiind ţinută în service 20 de zile de fiecare dată, conform interpretării de mai sus, nu puteţi solicita aplicarea textului şi restituirea contravalorii bunului, întrucât placa deşi a stat în service 40 de zile, durata nu a fost continuă. În lumina celor de mai sus, arătăm totuşi că legea nu reglementează termenul ca fiind "neîntrerupt". Redactarea legii este de forma "dacă durata de nefuncţionare […] depăşeşte 10% din termenul de garanţie […]" ceea ce, în opinia noastră nu împiedică neapărat joncţiunea duratelor de nefuncţionare.

O ultimă precizare ar fi că restituirea contravalorii se face actualizat. Comerciantul nu este îndreptăţit să reducă această valoare pentru uzură sau alte motive, tocmai pentru că restituirea se datorează imposibilităţii de folosinţă a produsului de către beneficiar.