Recente - PC Magazine Romania, Martie 2004
|
Andrei Pănculescu,
noul Country General Manager, Xerox România |
Schimbări la Xerox România
Xerox România are un nou Country General Manager. Născut în 1969, Andrei Pănculescu
a parcurs de-a lungul carierei sale toate etapele ierarhice.
Primele sale experiențe profesionale au avut loc la Fabrica de medicamente
Sintofarm, unde a fost repartizat imediat după terminarea liceului. Odată cu
începerea facultății de Econometrie Informatică, din cadrul Universității Gh
Cristea, timp de doi ani. Pănculescu s-a ocupat de service și întreținere în
centrul de calcul al facultății. Anul 1994 l-a readus în sfera IT-ului. Angajat
ca agent de vânzare de PC-uri la firma A&S Computer, în numai trei ani a
devenit directorul de vânzări al grupului A&S. Odată atinsă această poziție,
pentru că nu mai erau prea multe șanse de evoluție, Pănculescu se îndreaptă
spre grupul Sota Communications unde ocupă funcția de Sales Manager. În 1997,
semnează pentru Sota contractul de dealer Connex. Atracția domeniului comunicațiilor
determină o nouă schimbare a locului de muncă. Timp de doi ani (´97-´98),
Pănculescu își perfecționează abilitățile de vânzări în domeniul serviciilor,
ca account manager la Connex. Apoi lucrează un an de zile ca director de filială
la Ogilvy&Mather în Republica Moldova. Dar pasiunea spre vânzări și oferta
tentantă făcută de MobiFon l-au readus la Connex. Ca Sales Account Manager,
Direct Sales Manager și apoi Retail Manager el va răspunde timp de 4 ani de
conturile pentru marile corporații, printre acestea aflându-se și Xerox România.
În mai 2003, Andrei Pănculescu a fost invitat la un interviu de către departamentul
de resurse umane al Xerox România fără să i se comunice funcția pentru care
se purta discuția. După alte două interviuri cu persoane din top managementul
Xerox la nivel regional, la sfârșitul lunii septembrie, dintre cei patru candidați
pentru poziția de Country General Manager pentru România, alegerea corporației
s-a îndreptat către Andrei Pănculescu.
|