Legislaţie - PC Magazine Romania, Martie 2004

Protecţia consumatorilor şi produsele IT

Stoicescu Florin Răzvan - Linklaters Miculiţi & Asociaţii

Cadrul juridic privind protecţia consumatorilor şi produsele IT în România poate fi redus, în linii mari, la Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi la Hotărârea Guvernului nr. 394/1995 privind obligaţiile agenţilor economici - persoane fizice sau juridice - în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor. Cu precizarea că acestea două sunt doar acte normative cu caracter general în materie, dar care permit delimitarea unui regim specific al obligaţiilor vânzătorilor de produse IT, subliniem că există şi alte acte normative aplicabile în materie, în funcţie de caracterul specific al produsului IT de care se beneficiază la un anumit moment dat.

Acest articol este structurat având în vedere în principal faptul că, în practică, operaţiunea de vânzare cumpărare de produse IT îşi găseşte reflexia juridică sub două forme. Prima, vânzarea produsului, materializată, de regulă, prin emiterea facturii doveditoare a plăţii. Cea de-a doua, garanţia aferentă produsului, care atinge de cele mai multe ori şi modalităţile de acordare a service-ului, materializată prin contractul de garanţie. Cu titlul de precizare, atragem atenţia cititorilor că vom insista mai ales pe cea de-a doua formă - garanţia şi contractul de garanţie -, iar referirile la ordonanţă şi hotărâre de guvern au în vedere actele normative indicate în primul paragraf al acestui articol. Revenind la aspectele de fond ale subiectului nostru, fără a detalia definiţia consumatorului, aşa cum este ea avută în vedere de ordonanţă, trebuie subliniat că toate dispoziţiile legale privind protecţia şi obligaţiile vânzătorilor, privind regimul special protecţionist creat în favoarea consumatorului, se supun următoarelor două principii. Primul, numai subiecţii care intră în definiţia termenului de consumator pot invoca actele normative de mai sus, beneficiind de suportul şi sprijinul asociaţiilor competente în materie, cum ar fi Oficiul pentru protecţia consumatorilor, şi, al doilea, dispoziţiile contractuale şi legale se interpretează preponderent şi substanţial în favoarea consumatorului. Cu referire la primul principiu, deşi textul său poate părea circular ca redactare, este de reţinut că ordonanţa prin limbajul ei are în vedere prin consumator, în majoritatea cazurilor, persoanele fizice. În sens contrar, autorităţile în materie ajung chiar la asimilarea

situaţiilor limită ale liber profesioniştilor, de tipul notari, avocaţi ca agenţi economici, iar nu drept consumatori. Prin interpretare contrară, aceşti agenţi economici, incluzând aici persoanele juridice - mai ales cele cu scop lucrativ, societăţi comerciale etc., nu sunt şi nici nu pot fi asimilaţi consumatorilor. Continuând interpretarea legislaţiei în materie, putem spune aşadar că ori de câte ori un astfel de agent economic beneficiază de un serviciu sau cumpără un anumit produs, legislaţia în materia de protecţia consumatorilor nu este aplicabilă cu privire la drepturile consumatorilor. Pentru cei care încă nu sesizează consecinţa practică, urmează să ne referim doar la cutuma care s-a creat la noi de a cumpăra produse IT, calculatoare şi subansamble, prin intermediul unei societăţi comerciale, urmând ca ulterior acestea să fie folosite totuşi de persoane fizice, în scopuri private. Întrucât contractantul nu este persoana fizică respectivă, ci persoană juridică - agent economic este foarte probabil ca în cazul unor defecţiuni, un vânzător abil să vă opună lipsa calităţii de consumator. Şi legal, este de considerat că opoziţia lui va fi valabilă, întrucât conform ordonanţei, agentul economic respectiv nu poate fi asimilat unui consumator.

În practică, fiecare vânzător adoptă o politică cât se poate variată. Pe bază de observaţii, se poate distinge între vânzătorii foarte riguroşi care preiau drept clauze ale contractelor lor de garanţie, articole întregi din legislaţie şi cei care tratează problema tangenţial, făcând doar trimitere la legislaţia în materie. Primilor trebuie să le fim recunoscători, întrucât aceştia, cu siguranţă involuntar, lărgesc sfera de aplicare a legii prin încorporarea acesteia la nivel contractual. Clauza, devenită acum parte din contractul încheiat cu beneficiarul, chiar dacă acesta este un agent economic - societate comercială, trebuie respectată.

O exemplificare a consecinţelor ar fi obligaţia restituirii preţului produsului în cazul constatării unor defecţiuni repetate (cel puţin trei defecte în prima jumătate a perioadei de garanţie) stabilită de hotărârea de guvern mai sus amintită. Întrucât şi acest act normativ operează cu noţiunea de consumator - definit de către ordonanţă, obligaţia ar trebui să existe numai în privinţa consumatorilor, care sunt aşa cum am arătat mai sus, sunt preponderent persoane fizice. Pe cale de consecinţă, dacă suntem în prezenţa unui contract de garanţie lacunar, doar cu trimitere la legislaţia în materie, obligaţia nu va exista dacă beneficiarul este o societate comercială iar vânzătorul nici măcar nu va putea fi supus unui control de către organele abilitate, întrucât societatea comercială respectivă nu este -după cum am arătat, consumator şi nu poate sesiza organele competente în materie. Totuşi, revenind la ipoteza de studiu - textul de lege inclus în corpul contractului, vânzătorul va fi obligat să restituie, dacă se solicită, contravaloarea actualizată a produsului, însă nu ca o consecinţă a legislaţiei privind protecţia consumatorilor, ci în temeiul contractului de garanţie. Cea de-a doua categorie de vânzători, care pun la dispoziţia clienţilor lor contracte cu referire tangenţială la materia protecţiei consumatorilor, mai lacunare aşadar, sunt, sub aspectul mijloacelor juridice pe care beneficiarul - societate comercială, le are împotriva lor, mult mai avantajaţi. Beneficiarul unui astfel de contract de garanţie va fi cu siguranţă la dispoziţia şi bunul simţ al vânzătorului, întrucât singurul său mijloc de constrângere este doar acţiunea în justiţie. Şi aceasta, tocmai datorită caracterului focalizat preponderent pe persoana fizică a legislaţiei în materie.

Continuare în numărul următor.