Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuții   




Cartea de oaspeți   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


Editorial PC Magazine Romania, Februarie 2004

Informatica din clasa-ntâi

Dan Iancu
Redactor șef
PC Magazine România

Pașol na turbinca era formula magică prin care se puteau înghesui într-un spațiu relativ redus de toate pentru toți. Din anii 60 și până acum termenul de informatică a binevoit să cuprindă din ce în ce mai multe lucruri, unele clasice, altele aflate la limita tehnologică a termenului. După opinia mea și nu numai a mea, uite că și Mircea Sârbu e de aceeași părere, încărcarea semantică nu ar fi problema reală, ci modul în care știm să folosim noțiunea pentru a da o șansă reală tinerilor în acest mileniu. Sub această pălărie încap foarte bine și hardware și programare și noțiuni de sisteme de operare. Scopul e unul singur. Acela de a asigura unui absolvent de liceu fundamentele folosirii uneia dintre cele mai răspândite unelte.

Dacă privim programa de învățământ, foarte multe discipline par a concura la îndeplinirea acestui deziderat. Din experiența diferitelor întâlniri cu publicul mai mult sau mai puțin amator vedem că există multe confuzii și multă risipă. Nu numai că diversificarea este o noțiune destul de vagă, dar și impactul cu calculatorul este încă, de cele mai multe ori, doar o vagă speranță. Cunosc un caz unde o profesoară a avut inițiativa ca să dea noțiuni elementare celor care doreau indiferent de vârsta elevului. Părinții respectivi susțineau material cursul facultativ ale cărui ore erau structurate în funcție de vârsta participantului. Astfel și cei din 1-4 puteau învăța oarece. Noroc cu directoarea care a interzis această manifestare. Problema e în fapt tot în curtea cadrelor didactice. Câți dintre aceștia posedă acasă un calculator, câți știu să umble cu el și câți doresc să îl folosească în procesul educativ? Aceasta este o serie de întrebări fundamentale, pentru că numai dăruirea unora nu asigură o dezvoltare normală.

Dacă există programe pe hârtie, nu avem din păcate o statistică reală despre gradul de penetrare sau vreo informație palpabilă despre cum au fost obligate școlile să urmărească aceste programe. Evident există multe inițiative importante și oameni dăruiți. Dovada cea mai palpabilă este situarea României pe primele locuri ale olimpiadelor internaționale, precum și la alte concursuri în domeniu. Din păcate nu medaliile fac din excepție regulă.

Din ce în ce mai multe cereri de angajare instituie ca obligatorie o sumă minimală de deprinderi absolut necesare unui om modern. cele mai multe din aceste cerințe vizează folosirea unui calculator de la cunoașterea unui editor de texte până la lucru în rețea sau chiar baze de date. Nu mă refer aici neapărat la programare sau la instalări de produse hardware, ci în primul rând la bunusimț comun de a mânui cum se cuvine programe neapărat necesare. Nu spune nimeni că este simplu sau că avem o bază materială de invidiat, dar nu putem aștepta la infinit ca nivelul de cunoștințe să depindă exclusiv de starea materială a părinților și nici de umorile unui cadru didactic nedispus la apropierea de normalitate. Cu mulți ani în urmă se discuta dacă este sănătos ca un copil de vârstă preșcolară să se joace cu un calculator. Între timp statisticile arată clar că diferențele în dezvoltare indică necesitatea, iar nu opționalitatea sau interzicerea. Normalul e ca în prima clasă să fie deschis calculatorul iar nu punguța cu bețigașe.


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

[email protected]

LG - LifeŽs Good

www.agora.ro

deltafri

www.agora.ro

www.agora.ro

www.agora.ro