Editorial PC Magazine Romania, Februarie 2004

Informatica din clasa-ntâi

Dan Iancu
Redactor şef
PC Magazine România

Paşol na turbinca era formula magică prin care se puteau înghesui într-un spaţiu relativ redus de toate pentru toţi. Din anii 60 şi până acum termenul de informatică a binevoit să cuprindă din ce în ce mai multe lucruri, unele clasice, altele aflate la limita tehnologică a termenului. După opinia mea şi nu numai a mea, uite că şi Mircea Sârbu e de aceeaşi părere, încărcarea semantică nu ar fi problema reală, ci modul în care ştim să folosim noţiunea pentru a da o şansă reală tinerilor în acest mileniu. Sub această pălărie încap foarte bine şi hardware şi programare şi noţiuni de sisteme de operare. Scopul e unul singur. Acela de a asigura unui absolvent de liceu fundamentele folosirii uneia dintre cele mai răspândite unelte.

Dacă privim programa de învăţământ, foarte multe discipline par a concura la îndeplinirea acestui deziderat. Din experienţa diferitelor întâlniri cu publicul mai mult sau mai puţin amator vedem că există multe confuzii şi multă risipă. Nu numai că diversificarea este o noţiune destul de vagă, dar şi impactul cu calculatorul este încă, de cele mai multe ori, doar o vagă speranţă. Cunosc un caz unde o profesoară a avut iniţiativa ca să dea noţiuni elementare celor care doreau indiferent de vârsta elevului. Părinţii respectivi susţineau material cursul facultativ ale cărui ore erau structurate în funcţie de vârsta participantului. Astfel şi cei din 1-4 puteau învăţa oarece. Noroc cu directoarea care a interzis această manifestare. Problema e în fapt tot în curtea cadrelor didactice. Câţi dintre aceştia posedă acasă un calculator, câţi ştiu să umble cu el şi câţi doresc să îl folosească în procesul educativ? Aceasta este o serie de întrebări fundamentale, pentru că numai dăruirea unora nu asigură o dezvoltare normală.

Dacă există programe pe hârtie, nu avem din păcate o statistică reală despre gradul de penetrare sau vreo informaţie palpabilă despre cum au fost obligate şcolile să urmărească aceste programe. Evident există multe iniţiative importante şi oameni dăruiţi. Dovada cea mai palpabilă este situarea României pe primele locuri ale olimpiadelor internaţionale, precum şi la alte concursuri în domeniu. Din păcate nu medaliile fac din excepţie regulă.

Din ce în ce mai multe cereri de angajare instituie ca obligatorie o sumă minimală de deprinderi absolut necesare unui om modern. cele mai multe din aceste cerinţe vizează folosirea unui calculator de la cunoaşterea unui editor de texte până la lucru în reţea sau chiar baze de date. Nu mă refer aici neapărat la programare sau la instalări de produse hardware, ci în primul rând la bunusimţ comun de a mânui cum se cuvine programe neapărat necesare. Nu spune nimeni că este simplu sau că avem o bază materială de invidiat, dar nu putem aştepta la infinit ca nivelul de cunoştinţe să depindă exclusiv de starea materială a părinţilor şi nici de umorile unui cadru didactic nedispus la apropierea de normalitate. Cu mulţi ani în urmă se discuta dacă este sănătos ca un copil de vârstă preşcolară să se joace cu un calculator. Între timp statisticile arată clar că diferenţele în dezvoltare indică necesitatea, iar nu opţionalitatea sau interzicerea. Normalul e ca în prima clasă să fie deschis calculatorul iar nu punguţa cu beţigaşe.