Timpul Liber - PC Magazine Romania, Noiembrie 2004
Porniţi motoarele!
Elena Netea
Competiţia agresivă între motoarele de căutare dau naştere unoi noi servicii,
menite să fidelizeze utilizatorii şi, de ce nu, să crească profitul de pe urma
reclamelor afişate, una dintre cele mai necostisitoare modalităţi de a face
publicitate. Tot mai multe motoare (Alexa, Aol, Askjeeves, Dogpile, Google,
Eurekster, Lycos, Msn, Queryster, Teoma, Yahoo…) pun la dispoziţia vizitatorilor
bare de unelte cu funcţii de bază similare. Să vedem însă ce alte noutăţi ne-aduc
toamna aceasta o parte din aceste situri.
A9
A9.com este un nou motor de căutare puternic ce foloseşte rezultatele găsite
cu Google (inclusiv imagini), Search Inside the Book® cu Amazon.com, definiţii
şi referinţe oferite de GuruNet.com, informaţii despre filme de la IMDb.com
şi altele. A9 recomandă adrese ale unor situri existente în favorites, înrudite
cu rezultatele căutării. Noua bară de unelte reţine istoricul vizitelor şi încorporează
chiar un jurnal în care putem păstra însemnări despre siturile vizitate. Rezultatele
sunt afişate în coloane cu lăţime ajustabilă prin drag-n-drop, iar partea dreaptă
a paginii conţine o coloană cu butoanele corespunzătoare resurselor găsite:
web, cărţi, imagini, filme, referinţe, dar şi cele trei nelipsite: history,
bookmarks şi diary.
O inovaţie binevenită este implementarea simplificării căutării în bara de
adrese prin tipărirea adresei prescurtate tip a9.com/termen cautat. - www.a9.com
Google pe desktop
Toamna aceasta e fructuoasă cel puţin în acest domeniu, Google dovedind-o prin
lansarea recentă a unui serviciu de căutare a informaţiilor în computer, într-un
mod similar căutării pe Internet. Google Desktop Search vă poate ajuta să găsiţi
local pagini web anterior vizitate cu IE, email-uri expediate şi primite cu
una dintre aplicaţiile Outlook / Outlook Express, discuţii pe messenger (AOL
deocamdată) şi fişiere în computer, în format text, Word, Excel şi PowerPoint.
Aflându-se încă la început, căutarea nu e profundă, la nivelul textelor existente
în fişiere .pdf, sau arhive de orice fel.
Exclusivă pentru utilizatorii sistemelor de operare Windows 2000/XP, aplicaţia
e perfect încorporată într-o pagină locală de browser ce conţine câmpul de căutare
pe categoriile cu care ne-a obişnuit Google. Indexarea e rapidă, deocamdată
doar pentru partiţia C şi e efectuată doar când computerul îşi încetează activitatea
pentru cel puţin 30 secunde. - desktop.google.com
beta de Yahoo
La începutul lunii octombrie Yahoo adaugă noi funcţionalităţi serviciului MyYahoo!,
disponibile celor înregistraţi. Câteva dintre acestea sunt: salvarea rezultatelor
căutării pe directoare, împărtăşirea lor cu alţi utilizatori prin poşta yahoo
sau feed-uri RSS, blocarea celor irelevante, împărţirea pe categorii, toate
acestea reunite într-o interfaţă similară serviciului de webmail. În plus, un
buton ce poate fi tras în bara de unelte a majorităţii browserelor (IE, Firefox,
Mozilla/Netscape sau Safari) permite rapidul acces la aceste directoare. - mysearch.yahoo.com
KartOO
Nu e un motor de căutare, în schimb foloseşte rezultate oferite de-un număr
de motoare. Motivul pentru care vorbesc despre el este modalitatea de prezentare
a acestor rezultate: ca o hartă sau serie de hărţi în care siturile sunt reprezentate
ca dosare, cuvintele cheie comune fiind presărate printre acestea. Cursorul
adus deasupra unui sit dezvăluie în coloana din stânga informaţii despre situl
respectiv, iar cuvintele cheie sunt unite printr-o linie. Kartoo reţine şi el
căutările anterioare şi oferă un filtru pentru cuvinte şi imagini neadecvate.
Singura cerinţă pentru folosirea serviciilor Kartoo este instalarea pluginului
flash, acolo unde nu există. Interfaţa atrăgătoare merită acest gest. - www.kartoo.com
Eurekster
Contopirea între tehnologia motoarelor de căutare şi nevoia de socializare
online ("social networking") a dat naştere proiectului Eurekster,
aflat încă în versiunea de testare. Acesta foloseşte o tehnologie care promovează
şi ordonează într-un spaţiu dedicat rezultatele şi respectiv siturile recent
vizitate de către alţi utilizatori, anonimi ori aparţinând grupului de prieteni
cu interese comune, protejând în acelaşi timp identitatea utilizatorului. Altă
noutate o constituie posibilitatea de căutare în înregistrările unor jurnale
online (blog/web log) indexate. - eurekster.com
"The butler did it!"
Şi Ask a anunţat în luna septembrie lansarea câtorva servicii noi şi îmbunătăţiri,
în principal a unui modul de căutare personalizabilă, My Jeeves. Pe scurt, acesta
oferă salvarea a până la 1000 de rezultate obţinute fără necesitatea înregistrării
ca user, organizarea lor în directoare pe criterii (titlu, dată, categorii sau
însemnări) şi căutarea ulterioară în acestea. - myjeeves.ask.com
Mai vezi şi:
ay-up.com
clusty.com
jux2.com
search.aol.com
search.looksmart.com
search.msn.com
searchlimo.com
vivisimo.com
www.alexa.com
www.aomi.com
www.blowsearch.com
www.business.com
www.dipsie.com
www.dmoz.org
www.dogpile.com
www.feedster.com
www.gigablast.com
www.girafa.com
www.iboogie.com
www.lycos.com
www.mooter.com/moot
www.picsearch.com
www.queryster.com
www.searchtuna.com
www.seekscan.com
www.snap.com
www.soople.com
www.sootle.com
www.teoma.com
www.zeal.com
|