Portret - PC Magazine Romania, Ianuarie 2004

Bill Joy

Mircea Sârbu

Deşi încă nu a împlinit 50 de ani, Bill Joy este deja o figură legendară. Numele său este legat de atât de multe realizări încât simpla enumerare a proiectelor în care a fost implicat ar constitui un portret în sine. Iar cariera sa este departe de a se încheia...

Biografiile nu spun unde s-a născut şi probabil nici n-are importanţă. Undeva în America. A fost, cum desigur vă aşteptaţi, un copil precoce. La trei ani citea, un an mai târziu mergea la şcoală, apoi a făcut doi ani într-unul singur şi s-a dedicat lecturilor. Ca adolescent a fost pasionat de ştiinţă şi tehnologie, a vrut să facă un post de radio pirat (dar nu l-a lăsat mămica), apoi a descoperit marii scriitori de SF, dintre care Asimov (cu I, Robot) şi Roddenberry (cu Star Treck) i-au lăsat o puternică impresie.

Şi-a început studiile la Universitatea din Michigan, unde a studiat inginerie electrică şi computer science. Cum se întâmplă cu toţi studenţii străluciţi, urmează un masterat la o universitate mare, care în cazul lui Bill s-a chemat Berkeley. Pe aici trecuse nu demult Ken Thompson şi unul dintre principalele proiecte ale universităţii era tocmai dezvoltarea unei versiuni proprii de Unix. Bill Joy a ajuns curând principalul proiectant al noului Unix, care va fi cunoscut ca BSD şi din care s-au născut mai târziu mai multe variante, inclusiv cea care stă la baza sistemului MacOS X ce echipează noile Mac-uri. În bună parte lui Joy i se datorează principalele inovaţii ale BSD: memoria virtuală şi reţelistica TCP/IP. Printre contribuţiile sale personale se numără programe arhicunoscute azi în lumea Unix, cum ar fi editorul vi (ok, nici mie nu-mi place...) şi shell-ul csh (C shell).

În 1982 pleacă de la Berkeley, la invitaţia unor absolvenţi de Stanford (printre care şi Scott McNealy) care intenţionau să înfiinţeze o companie IT. Astfel a devenit Bill Joy unul dintre fondatorii firmei Sun Microsystems şi, foarte curând, liderul ei tehnologic. În această calitate, a imprimat întregii firme o strategie orientată spre sisteme deschise, pe care şi-a însuşit-o în anii petrecuţi la Berkeley. A proiectat protocolul Network File System (NFS), a trasat liniile directoare în dezvoltarea sistemului Solaris şi a fost unul dintre principalii arhitecţi ai procesorului Sun SPARC. În 1991 realizează proiectul arhitecturii pipeline a procesorului UltraSparc-I, care va sta la baza tuturor procesoarelor de la Sun, până în zilele noastre.

Următoarea mare aventură tehnologică în care a fost implicat s-a chemat Java. Bill a fost cel care a creionat strategia tehnică şi de business a întregii platforme, a obţinut finanţatea şi a coordonat proiectele, fiind totodată - alături de James Gosling - unul dintre proiectanţii limbajului şi a bibliotecii de rutine Java API. Pe de altă parte, a fost unul dintre proiectanţii arhitecturii procesoarelor picoJava şi ultraJava.

Următorul proiect s-a numit Jini şi viza realizarea unei arhitecturi de reţea bazată pe o infrastructură software care să permită furnizarea de servicii în reţea, servicii pe care clienţii să le poată accesa indiferent de platforma hard-soft.

În 1998, Sun îl numeşte Chief Scientist iar preocupările sale migrează spre zone mai ezoterice, studiind noi metode de interacţiune om-computer şi evaluând potenţialul unor cuceriri ştiinţifice recente, cum ar fi sistemele adaptive complexe sau calculatoarele cuantice.

Fiecare dintre proiectele amintite până acum i-ar fi asigurat un loc în istoria informaticii. Însă faima sa în afara comunităţii informatice se datorează mai mult unui articol numit Why the Future Doesn´t Need Us, publicat de revista Wired în aprilie 2000 (www.wired.com/wired/archive/8.04/joy.html) Articolul va deveni în scurt timp sâmburele unei dezbateri la scară planetară.

În esenţă, Joy susţine că progresul extrem de rapid a trei tehnologii esenţiale -genetica, nanotechnologia şi robotica (GNR) - poate conduce în anumite condiţii până la dezastre la scară globală, culminând chiar cu distrugerea speciei umane. Spre deosebire de armele de distrugere în masă ale secolului 20 - nucleare, biologice şi chimice (NBC) - care aveau o enormă forţă destructivă directă dar care implicau costuri imense şi accesul la materii prime şi materiale extrem de rare, noile tehnologii tind să devină accesibile unor grupuri mici sau chiar unor indivizi, astfel încât riscul unor accidente, amplificate de auto-replicare, devine din ce în ce mai mare...

Unii au considerat scenariul lui Joy fantezist, dar mulţi alţii (printre care somităţi ale ştiinţei şi tehnologiei) consideră că semnalul de alarmă tras de Bill Joy este cât se poate de serios...