In direct - PC Magazine Romania, Iulie 2003
HP-UX pentru procesoare Itanium
HP a anunţat lansarea sistemului de operare HP-UX 11i v2 pentru familia de
procesoare Intel Itanium. Versiunea HP-UX 11i v2 oferă utilizatorilor de sisteme
bazate pe Itanium un mediu de lucru de întreprindere cu valoare recunoscută,
o gamă completă de aplicaţii realizate de furnizori independenţi de software
(ISV), aceeaşi funcţionalitate mission-critical bogată pe care HP-UX o asigură
clienţilor de sisteme bazate pe procesorul PA-RISC şi o ofertă completă de servicii
şi suport tehnic.
Rulând pe o infrastructură bazată pe Itanium, cu aplicaţii software de la parteneri
cheie, HP-UX 11i v2 permite companiilor să evalueze mai bine, să proiecteze,
administreze şi să valorifice schimbarea, contribuind la îmbunătăţirea eficienţei
operaţionale şi a randamentului investiţiei.
HP a anunţat că această nouă versiune este susţinută de peste 25 de furnizori
independenţi de software care s-au alăturat listei în creştere de furnizori
care îşi portează aplicaţiile pe sistemele HP bazate pe Itanium cu sistemul
de operare HP-UX 11i.
HP continuă să construiască un vast ecosistem de parteneri şi aplicaţii comerciale
pentru sistemele sale bazate pe Itanium, care include o gamă semnificativă de
aplicaţii de la BEA Systems, Oracle şi SAS. "Trecerea la o nouă arhitectură
creează de obicei numeroase probleme legate de compatibilitate, care îi determină
adesea pe clienţi să renunţe la aplicaţiile software pe care şi le-ar dori.
HP a soluţionat acest neajuns prin HP-UX 11i v2 pentru sistemele bazate pe procesoare
Itanium, care asigură condiţii identice de funcţionare şi compatibilitate binară
cu HP-UX 11i v1 pentru PA-RISC." - EAL
Detalii la: www.hp.com.ro
|