Soluţii - PC Magazine Romania, Iunie  2003

La bloc

<-- pagina anterioară

Aşa a început internetul
La început a fost Pasiunea. Când primii doi proprietari de PC-uri s-au găsit la mese alăturate, în acelaşi birou, au dorit să-şi poată trimite mesaje, să schimbe fişiere... Unde mai pui că apăruse maşina fermecată, imprimanta, arzător de scumpă - cum s-ar fi putut face ca două persoane să o folosească în comun?
I-am găsit pe mai tinerii mei prieteni strânşi în jurul noii achiziţii: un modem de cablu. După multe rugăminţi pe lângă părinţi, visul lor devenise realitate: aveau acum acces nelimitat la internet, prin cablul TV şi abonamentul pe care tocmai le plătiseră. În sfârşit, minunata "cutie neagră" era pe covor, legată la capătul firului şi aşteptând doar să i se dea o utilizare.

Problemele au apărut imediat. Cum aveau să folosească în comun legătura? Fiecare dintre ei avea câte un calculator, mai mult sau mai puţin dotat. Dar camera prietenei mele era neîncăpătoare pentru doisprezece inşi şi calculatoarele lor. În plus, care ar fi fost avantajul, de vreme ce o singură maşină se putea conecta la modem? Dacă mai ţinem seama şi de partidele de jocuri care se încingeau, de obicei, la internet-café-ul de vis-ŕ-vis, devenea clar că ceea ce lipseşte este o reţea. Unul şi-a adus aminte că poseda nişte bucăţi de cablu, cam vechi - dar nu ştia mai mult de atât.

Am lăsat bucăţile de cablu deoparte şi am început prin a-i strânge pe toţi în jurul meu. Apoi am luat o foaie de hârtie şi le-am desenat următoarea schiţă simplă:

Acesta este un calculator independent, conectat la internet. Pentru că nu ştim exact ce maşini compun internetul, acesta din urmă este figurat ca un nor. Oricum, calculatorul nostru se leagă la una din aceste maşini - probabil, un router - în punctul G. Punctul G este "poarta", gateway-ul prin care ne conectăm la reţea - de obicei, o maşină care face parte tot timpul din internet. Legătura noastră nu este permanentă, ci se face printr-o linie telefonică. De aceea, sunt necesare două modemuri, M1 şi M2, care convertesc semnalele analogice specifice liniilor telefonice în semnale digitale specifice computerelor.

Pentru ca cele două maşini, computerul meu şi poarta, să poată comunica, este nevoie să "vorbească" un limbaj comun. Pe internet, acesta este protocolul TCP/IP. El impune ca fiecare "latură" a conexiunii - numită interfaţă - să fie identificată prin adresa sa IP (unică). În timp ce latura fixă a conexiunii, poarta G, are o adresă IP permanentă, calculatorul nostru (I) primeşte câte o alta de fiecare dată când "sună" pe linia telefonică. Deci adresa sa IP variază la fiecare conectare, ceea ce împiedică ca maşina noastră să fie permanent identificată pe internet. În particular, asta înseamnă că nu putem găzdui un sit Web, un server de e-mail sau oferi alte servicii utilizatorilor din lumea largă.

În cazul conectării prin cablu TV, desenul se modifică doar foarte puţin, aşa cum se vede în figură:

Linia continuă arată că cele două modemuri M1 şi M2 (care sunt acum modemuri de cablu, de alt tip decât primele) sunt unite printr-o legătură fixă, prezentă tot timpul (cablul TV). De aceea, acum amândouă interfeţele, G şi I, pot avea adrese IP asignate permanent. Având o asemenea adresă, calculatorul nostru face parte acum din internet, cu drepturi depline (indiferent cât de rapidă este conexiunea). Din punctul de vedere al utilizatorului, modemul de cablu este un black-box, prevăzut doar cu un conector pentru cablul coaxial TV (intrare) şi unul RJ-45 pentru cablul Ethernet de reţea (ieşire).

Răsturnând modemul M1, de pe covor, le-am arătat ascultătorilor mei că ISP-ul, proprietarul maşinii-poartă G, a lipit pe el o etichetă. Aceasta conţine trei informaţii esenţiale:

• adresa IP asignată interfeţei noastre, (I), să zicem 192.168.5.230;
  
• masca de reţea 255.255.255.0 care arată că primele trei grupuri de cifre din adresa IP sunt comune reţelei (192.168.5), iar ultimul grup identifică interfaţa;
  
• adresa IP asignată interfeţei porţii (G), să zicem 192.168.5.1
  

În realitate, exemplul de mai sus conţine o inexactitate (voită). Adresele din clasa 192.168.5.x sunt adrese private, care nu pot fi utilizate pe internet. În cazul real, ISP-ul alocă adrese "oficiale", numite "adrese publice". Ele nu pot fi reconfigurate după bunul plac al utilizatorilor, căci fiecare maşină prezentă în internet trebuie să aibă adresa sa, unică. Exemplul nu conţine o adresă IP publică "reală" din motive uşor de înţeles, poate, pentru unii dintre Dvs. ;-)

pagina următoare -->