In direct - PC Magazine Romania, Iunie 2003
Recunoaștere europenă pentru AEL
AEL, platforma de eLearning dezvoltată de Siveco România, a fost selecționată
de un juriu internațional pentru a fi prezentată sub forma unui studiu de
caz la cea de a 13 a ediție a tradiționalei conferințe e Challenges care
va avea loc anul acesta în luna octombrie la Bologna.
Desfășurată sub egida Comisiei Europene în cadrul programului IST (Information
Society Technology), conferința este dedicată domeniilor de e-business, e-government
și e-work și reunește anual peste 500 de delegați ai celor mai prestigioase
organizații de cercetare, guvernamentale și comerciale din Europa și din
lume.
Selecționarea sistemului AEL drept studiu de caz de succes pentru domeniul
e-learning în context european vine ca o recunoaștere a meritelor dezvoltatorilor
și implementatorilor acestei platforme (compania Siveco România) dar și
a eforturilor beneficiarilor săi (Ministerul Educației și Cercetării, elevii
și profesorii
din România).
AEL este construit pe baza principiilor educative moderne, care se conformează
celor trei faze succesive care definesc în general procesul de cunoaștere:
obținerea de cunoștinte de bază, dezvoltarea gândirii tactice, dezvoltarea
gândirii strategice. Suportul didactic oferit pentru predare include
ghiduri interactive, exerciții, simulări, rezolvare de probleme, jocuri educative.
Sistemul se bazează pe un centru de cunoștințe electronic, bazat pe manuale,
prezentate în forma electronică și cu un conținut care depășeste prezentarea
textuală obișnuită. De asemenea conține și alte materiale, în forme de
prezentare variate, inclusiv o varietate de conținut multimedia (demonstrații
video,
documentare, prezentări pas cu pas, animații). - EAL
Detalii la: www.siveco.ro
|