 In
memoriam
Darvas Attila
Ultima ştire
Un om care s-a ocupat mii de zile de ştiri este astăzi el însuşi subiectul
unei ştiri, al ultimei ştiri. Darvas Attila, colegul nostru datorită căruia
în fiecare dimineaţă când porneam calculatorul găseam în Inbox buletinul
de noutăţi IT&C AgoraNews, pe 21 mai a făcut un stop cardiac şi a
plecat din această lume.
Cei ce l-au cunoscut vor avea o vreme o strângere de inimă când vor primi
de acum încolo ştirile zilnice, pentru ceilalţi lucrurile vor părea neschimbate.
Este normal să fie aşa.
În acest moment trist pentru noi cei ce i-am fost în preajmă, aş vrea
să vă spun câteva cuvinte despre el, fără să fac o fişă a principalelor
momente din viaţa lui, aşa cum se obişnuieşte. Un om este mai mult decât
suma succeselor sau insucceselor sale în carieră. Attila mi-a fost un
coleg, un prieten, un om pe care l-am admirat, nu pot să vorbesc despre
el ca într-o fişă biografică. Chiar şi faptul că trebuie să folosesc verbele
la trecut mi se pare anapoda.
La puţin timp după ce am aflat nefericitul eveniment, în mintea mea au
început să se deruleze instantanee din perioada în care l-am cunoscut,
la fel ca atunci când cineva este în mare pericol şi în minte îşi revede
cu mare viteză filmul vieţii.
Astfel de instantanee simt nevoia să le pun acum pe hârtie. Imagini despre
Attila aşa cum l-am perceput eu, un om inteligent, cultivat, modest, muncitor,
un bun prieten.
Atti a lucrat în Agora din 1996, eu am venit trei ani mai târziu, dar
ne-am întâlnit şi până a deveni colegi, deşi el locuia la Tg. Mureş şi
eu la Bucureşti. Îmi amintesc, de exemplu, de o discuţie avută cu el pe
aleile Castelului Peleş, unde ajunsesem fiind amândoi invitaţi la un eveniment
cu partenerii şi cu presa organizat la Sinaia de una dintre firmele româneşti
de IT. Am constatat atunci că nu numai eu îi urmăream activitatea la revista
Byte, al cărei redactor şef era, dar şi el ştia ce scriam eu în publicaţia
la care lucram în acea perioadă. Iar faptul că abordările noastre difereau,
nu a făcut decât ca discuţia să fie mai incitantă. M-a impresionat atunci
şi faptul că a pus pe situl Agora o poză în care apăream şi eu, reprezentant
al unei reviste concurente.
În primul an al existenţei revistei PC Magazine, echipa editorială şi
de producţie erau la Tg. Mureş. Eu mă alăturam lor o săptămână pe lună,
în perioada de finisare a publicaţiei. Attila s-a numărat printre cei
datorită cărora aceste săptămâni erau uşor de trecut. Puteai să discuţi
cu el despre orice. Citea mult, ştia multe despre aproape orice subiect.
M-a ajutat să mă apropii de spiritul Agora, să pot să lucrez mai bine
cu oamenii care înainte de a face parte din echipa PC Mag lucraseră cu
el la Byte, revistă închisă ca urmare a opririi apariţiei ediţiei americane
a cărei licenţă o avea.
În afara activităţii la Agora, Attila era şi lector la Facultatea de
Ştiinţe "Petru Maior" din Tg. Mureş. Generaţii de studenţi au
deprins de la el tainele informaticii şi ale comunicaţiilor. Era nemulţumit
că nu reuşise încă să îşi susţină toate examenele de doctorat, datorită
nesincronizării cu profesorul coordonator.
Din multele evenimente de presă internaţionale la care am participat,
la unul am fost împreună cu trei colegi de la Mureş, unul dintre ei fiind
Attila. Evenimentul având loc în apropierea Budapestei, ne-a invitat să
rămânem o noapte la familia fratelui său ce locuieşte în capitala Ungariei.
Necăsătorit, Attila era deosebit de ataşat de aceştia, în special de nepotul
său pentru care era un al doilea tată. Am fost deosebit de impresionată
de ataşamentul dintre cei doi. Un adolescent de 17 ani nu îşi manifestă
de obicei atât de evident dragostea faţă de un adult.
Câţiva ani la rând, echipele reunite ale revistelor Agora acordau premii
pentru cele mai inovative produse prezente la CERF. Era o ocazie pentru
noi toţi, bucureşteni şi târgmureşeni să ne întâlnim. Judecata şi profesionalismul
lui Attila se făceau remarcate cu această ocazie. Te puteai baza fără
grijă pe concluziile lui.
În urmă cu câteva luni, a făcut un infarct. Moştenirea genetică de la
tatăl său, faptul că fuma destul de mult, poate oboseala au provocat acest
accident cu consecinţe grave. Medicii i-au impus un regim de viaţă sever,
dificil de respectat de o persoană activă. Iar inima lui nu a mai avut
puterea să lupte. Poate s-a obosit prea mult, poate ceva l-a supărat.
Cine poate şti? Cel de-al doilea infarct i-a fost fatal.
Chiar dacă nu ne vedeam sau comunicam prea des în ultimul timp, nu conta.
Ştiam că este acolo, la Târgu Mureş, dacă aveam nevoie de un sfat puteam
apela la el cu încredere.
Adio, prietene! Mă bucur că am avut posibilitatea să te cunosc. Regret
că nu am profitat mai mult de acest lucru. Poate că ne vom revedea cândva
într-o altă dimensiune.
Mihaela Cârstea
|
