In direct - PC Magazine Romania, Mai 2003
Allied Telesyn - Simplitate în complexitate
Devenit deja un eveniment tradiţional post-CeBIT pentru media TI din România,
conferinţa de presă anuală de la Viena a companiei Allied Telesyn oferă o imagine
sintetică a celor mai recente produse şi tehnologii elaborate de compartimentele
de cercetare-dezvoltare ale companiei, la numai
câteva zile de la prezentarea lor, de cele mai multe ori în premieră, la CeBIT.
Şi anul acesta, o delegaţie numeroasă de jurnalisti TI români a participat,
pe 28 martie, la evenimentul Allied Telesyn, desfăşurat sub semnul noului slogan
al companiei, "Only nature can do better", cu participarea preşedintelui şi
CEO al Allied Telesys International, Francesco Stramezzi, vicepreşedintelui
senior responsabil cu vânzările în Europa, Miodrag Sundic, a vicepreşedintelui
pentru marketing în Europa, Piero Bottini, precum şi a reprezentantului Corega
(un alt brand sub care sunt disponibile produsele Allied Telesyn), Frits Janssen.
Francesco
Stramezzi a trecut succint în revistă progresele înregistrate de companie
în cursul ultimului an. Astfel, Allied Telesyn a obţinut venituri
globale de 605 mil.$, ceea ce reprezintă o creştere de 6%. Pe pieţele europene,
compania a atins o creştere de 4,5%, corespunzătoare unui nivel de venituri
de 135 mil.$. Investiţiile Allied Telesyn au crescut în proporţie de 123%,
compania deschizându-şi noi birouri la Bucureşti, Belgrad şi unul în Turcia.
Numărul de angajaţi în Europa a crescut şi el cu 30%, ajungând la 258.
Dacă statisticile nu au reuşit încă să vă trezească interesul, probabil că
aşteptaţi detalii despre cele mai noi produse prezentate la CeBIT. Aşadar,
să o luăm pe rând...
Routere pentru companii
mici şi mijlocii
Switch-uri administrate L2
Broadband pentru utilizatori
casnici
Voice over IP simplu şi scalabil
|