In direct - PC Magazine Romania, Aprilie 2003
Mobile Banking pentru abonaţii Zapp
Zapp a lansat în luna martie serviciul SmartTel3G care facilitează accesul
la informaţii şi servicii financiar-bancare prin intermediul telefonului mobil.
SmartTel3G este un serviciu de tip mobile banking, iar accesarea internetului
pentru obţinerea informaţiilor referitoare la cont se face folosind doar telefonul
mobil, în condiţii de maximă siguranţă şi confidenţialitate datorate caracteristicilor
tehnologiei CDMA. Abonaţii Zapp au posibilitatea de a afla informaţii referitoare
la contul propriu (sold, lista ultimelor tranzacţii), de a transfera fonduri
între conturile deţinute la aceeaşi bancă, de a programa alerte sonore care
să-l atenţioneze în timp real asupra efectuării de tranzacţii din contul propriu,
precum şi posibilitatea de blocare a unui card în cazul pierderii sau furtului.
Informaţiile referitoare la cont se transmit periodic - zilnic, săptămânal
sau lunar - printr-o notificare de tip SMS şi sunt vizualizate pe ecranul telefonului
sub forma unor pagini web. Pentru a beneficia de toate acestea, abonatul Zapp
trebuie să încheie cu banca la care şi-a deschis contul un contract de furnizare
a serviciilor SmartTel 3G.
Prin intermediul browser-ului Microsoft Mobile Explorer 3.0 încorporat în
telefon, orice abonat Zapp poate obţine informaţii bancare publice, precum cursul
valutar al băncii, dobânzile practicate, locaţiile ATM-urilor băncii şi adresele
sucursalelor. În acest caz, singurul cost care trebuie suportat este acela pentru
transferul de date.
Dezvoltat de Zapp împreună cu integratorul de sistem Universal Card Systems,
serviciul SmartTel3G este oferit în parteneriat cu Banc Post, Banca Comercială
Română şi Raiffeisen Bank, fiind disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.
- EAL
|