In direct - PC Magazine Romania, Aprilie 2003
Imagini perfecte indiferent de vreme
Sony
Europe a anunţat lansarea a două noi modele de camere foto digitale cu o rezoluţie
de 5 Megapixeli. Noul Sony DSC-P10 are funcţii multiple, dimensiuni mai reduse
decât precedentul model DSC-P9 şi un design îmbunătăţit. DSC-P92, al doilea
model recent lansat, combină calitatea imaginilor cu uşurinţa în utilizare fără
a face compromisuri în ceea ce priveşte performanţa. Cele două camere sunt printre
primele produse Sony compatibile cu Memory Stick Pro, un card de memorie de
1 GB care se livrează separat.
Unul dintre pricipalele atuuri ale noilor camere Sony este posibilitatea de
a obţine imagini de calitate înaltă indiferent de condiţiile de mediu. Funcţia
Scene Selection ajustează automat setările camerei pentru diferite categorii
de mediu, având opţiuni pentru Obscuritate, Portret întunecat, Peisaj sau Zăpadă.
Pentru condiţii extrem de dificile în care utilizatorul are puţine şanse de
a face o poză de calitate, DSC-P10 este prevăzut cu opţiunea Auto Exposure Bracketing
care preia aceeaşi imagine de trei ori, la nivele diferite de expunere.
Nivelul superior al îmbunătăţirilor faţă de modelele anterioare reiese şi din
auto-reglajele la condiţiile de lumină. Astfel, când sunt necesare măsurători
precise pentru condiţiile de lumină, DSC-P10 afişează un ecran cu distribuţia
luminii în formă de grafic, pentru a seta corect nivelul expunerii. Pentru a
obţine exact culorile reale există trei trepte de setări pentru contrast, claritate
şi saturaţie.
DSC-P10 şi DSC-P92 oferă o calitate deosebită şi pe hârtie, chiar şi în formate
mari, datorită rezoluţiei de 5 Megapixeli.
De asemenea, cu cele două camere se pot face şi filme cu sunet. Programul "MPEG
Movie VX" înregistrează video în format VGA, care poate fi vizionat pe ecranul
televizorului.
Când camera este echipată cu card Memory Stick PRO, capacitatea de stocare
creşte la 1 GB, permiţând înregistrarea a 44 minute de imagini video.
Noile modele vor fi disponibile pe piaţa românească în luna iunie a acestui
an la un preţ de aproximativ 999 Euro cu TVA. - EAL
Detalii la: www.sonyeurope.com
|