Recente - PC Magazine Romania, Noiembrie 2003
Scop@Work: Use IT well!
Scop@work 2003 a ajuns la cea de-a şaptea ediţie instaurând deja o tradiţie nu doar pentru SCOP Computers şi partenerii săi, ca organizatori, ci şi pentru clienţii acestora. Desfăşurat sub deviza "Use IT well!", evenimenul s-a desfăşurat sub forma unor seminarii-conferinţă interactive, în care clienţii au fost invitaţi să-şi expună opiniile, şi mai ales cerinţele.
Primul seminar, 15 octombrie, s-a adresat sectorului financiar-bancar şi a
fost dedicat soluţiilor de securitate informatică şi celor de monitorizare,
control şi administrare a operaţiunilor de back-office. Au fost prezentate şi
demonstrate soluţii Clearswift MIMEsweeper de filtrare şi asigurare a comunicaţiilor
e-mail şi web, soluţia Vasco Data Security de control al accesului prin identificarea
utilizatorilor prin parole unice de acces, soluţii complete NetIQ de management
de sistem şi securitate, soluţia completă StoneSOft incluzând funcţii de Firewall/VPN,
High Availability, load balancing şi clustering; eficienţa implementării sistemelor
de gestiune electronică a documentelor (Windream); soluţii de administrare Toshiba
şi Kyocera Mita a echipamentelor de tipărire şi copiere; soluţii Kyocera Mita
şi Cartadis de control şi limitarea costurilor de tipărire şi copiere. Al doilea
seminar s-a desfăşurat pe data de 22 Octombrie şi s-a adresat companiilor mijlocii
şi mari din segmentele telecomunicaţii, administraţie publică şi utilităţi,
servicii profesionale şi producţie. Net IQ şi Stonesoft au fost prezenţi alături
de echipa SCOP Computers în cadrul acestei conferinţe. - DI
Alexandru
Vişan, Managing Director SCOP Computers
"Oferim astăzi clienţilor soluţii care cresc productivitatea, asigură securitatea operaţiunilor, micşorează costurile şi permit o mai bună monitorizare a proceselor. Oferim soluţii de finanţare a achiziţiilor, soluţii de outsourcing a activităţii IT şi suntem flexibili în a căuta împreună cu beneficiarii noştri soluţii personalizate care să corespundă într-un grad cât mai mare cerinţelor şi nevoilor lor de dezvoltare. În ultimul an, SCOP Computers a continuat să lucreze continuu pentru dezvoltarea gamei de produse şi servicii, pentru a-şi dezvolta capacităţile profesionale şi organizatorice, având drept obiectiv poziţionarea în piaţa românească drept un furnizor de soluţii complexe, distributor cu valoare adaugată, care să ajute clienţii să-şi crescă eficienţa şi să-şi simplifice procesele de lucru. Împreună cu partenerii noştri interni şi externi, cu ajutorul specialiştilor noştri posesori ai celor mai dificile şi complexe certificări tehnice de vânzări şi de marketing, susţinem potenţialii beneficiari prin activităţi de consultanţă, audit, suport prevânzare şi postvânzare, oferind un spectru unic de produse, soluţii şi servicii."
|