Portret - PC Magazine Romania, Noiembrie 2003

Povestea unui vizionar

Mircea Sârbu

Cea mai bună cale de a prezice viitorul este să-l inventezi - Alan Kay

Deschid notebook-ul, fac dublu clic pe un icon care reprezintă un W şi încep să scriu acest articol. Cui trebuie să-i mulţumesc pentru această binefacere? Lui Bill Gates, vor zice unii. Lui Steve Jobs, vor sări alţii. Însă eu cred că Alan Kay merită mulţumirile şi lui îi voi dedica acest articol.

Alan Kay s-a născut în 1940 la Springfield, Massachusetts, dar şi-a petrecut primii ani de viaţă în Australia. Ameninţarea războiului cu Japonia îi obligă pe părinţi să se întoarcă în Statele Unite. Desigur, micul Alan era un copil precoce (a citit câteva sute de cărţi încă înainte de a merge la şcoală) şi talentat, iar educaţia pe care a primit-o a cuprins domenii diverse, printre care muzica ocupa un loc aparte. A învăţat de mic să cânte la ghitară, a devenit un foarte bun ghitarist de jazz, iar astăzi este pasionat de orgă.

Muzica l-a ajutat să de întreţină la Denver, după ce în 1961 a fost exmatriculat de la Bethany College pentru proteste cu caracter politic. S-a înrolat în armată, unde s-a întâmplat să se specializeze în programarea calculatoarelor şi să lucreze pe un IBM 1401.

Talentul său de programator n-a trecut neobservat, iar pentru a-l atrage, Centrul Naţional de Cercerări Atmosferice îi oferă o bursă la University of Colorado. Aici Kay studiază matematici şi în 1966 îşi ia licenţa în... biologie, pentru ca imediat să se înscrie la facultatea de inginerie electrică de la University of Utah. Aici are şansa să cunoască un program extrem de avansat numit SketchPad (poate primul care folosea elemente grafice pentru interfaţă) şi să programeze într-un limbaj numit Simula (cu siguranţă primul care introducea noţiunea de "obiect"). În plus, lucrează la proiectul ARPA (strămoşul Internetului), însă proiectul căruia s-a dedicat - şi care avea să-i aducă titlul de master - a fost construcţia unui calculator personal numit FLEX.

Aici trebuie făcută o precizare: la vremea aceea, calculatoarele îşi exprimau greutatea în tone, programele se introduceau prin cartele perforate iar Bill Gates purta încă pantaloni scurţi, aşa că ideea de a construi un calculator personal era una temerară.

Dar ceea ce l-a nemulţumit pe Kay a fost în primul rând modalitatea greoaie de a comunica cu calculatorul. Un rol important în cristalizarea viziunii sale l-a avut întâlnirea cu Saymour Papert de la MIT AI Laboratory, care în 1968 îi învăţa pe copii să programeze în Logo pentru a le dezvolta creativitatea şi spre a descoperi matematica jucându-se. Tot în acea perioadă a văzut unul dintre primele programe de recunoaştere a scrisului de mână, dezvoltat de RAND Corporation.

Teza sa de doctorat despre programarea orientată pe obiecte a fost extrem de importantă, însă mai importantă a fost revelaţia sa privind rolul pe care calculatoarele vor trebui să-l joace în viitor. Ele nu trebuie să se limiteze la calcule, ci trebuie să devină un nou mediu, un "amplificator al gândirii" la îndemână tuturor, dar mai ales a copiilor.

În cei doi ani pe care-i petrece ca profesor la Stanford concepe proiectul unui calculator portabil, de dimensiunea unei cărţi, care să poată fi folosit "în loc de hârtie", care să fie extrem de simplu de utilizat cu ajutorul unui stilou special, care să poată fi conectat la "biblioteci" electronice de unde să-şi descarce "piese de informaţie" diverse: text, imagini, sunet, chiar şi elemente active. Sună cunoscut? Proiectul s-a numit Dynabook şi, în paralel, Kay a conceput un limbaj de programare pentru acesta: Smalltalk.

Toate acestea ar fi rămas simple vise dacă nu ar fi ajuns în 1970 într-un loc fabulos: Xerox Palo Alto Research Center. Aici realizează prima implementare Smalltalk, cu ajutorul căreia dezvoltă prima elemente ale unei interfeţe grafice. De aici lucrurile se precipită. Tot la Xerox PARC se realizează primele calculatoare personale comerciale, numite Alto, echipate deja cu interfaţă grafică în toată puterea cuvântului şi cu primul maus comercial. Tot aici se inventează imprimanta laser şi reţeaua Ethernet. În 1979 Steve Jobs vizitează centrul din Palo Alto şi vede sute de calculatoare conectate într-o reţea locală, toate cu interfaţă grafică, maus... Rămâne uluit.

În 1980 Apple lansează proiectul Machintosh iar în 1984 primul adevărat calculator personal apare pe piaţă. În 1993, Apple lansează Newton, un PDA care se apropie de ceea şi-a imaginat Kay cu 20 de ani în urmă...

Articolul meu se opreşte aici, dar nu şi spiritul vizionar al lui Alan Kay. După ce a trecut pe la Atari, Apple, s-a implicat în proiectul Squeak (un Smalltalk open source), pe care se bazează proiectul Croquet (www.opencroquet.org). Kay este convins că revoluţia calculatoarelor încă nici măcar nu a început. În comparaţie cu ce ne propune Croquet, a deschide un notebook şi a face dublu clic pe W este la fel de rudimentar ca şi scrijelitul pietrei cu silexul...