Soluţii - PC Magazine Romania, Octombrie 2003

Discobolul

Răzvan Sandu

Motto:

"Într-o lume sufocată de o lipsă de educaţie în cel mai bun caz pitorească, conu´ Alecu Paleologu repune în drepturi cultul ceremoniei: ne învaţă cum se preţuieşte un amic şi cum se salută un potrivnic, cum se aruncă mănuşa şi cum se ridică mănuşa, cum se înjură cu amenitate, cum se tace, cum se riscă fără bravadă, cum se ţine o făgăduinţă, cum se vorbeşte franţuzeşte, cum se mimează naturaleţea, cum se obţine galanteria fără vulgaritate, cum se zâmbeşte interlocutorului când e idiot, cum se primeşte o înfrângere, cum se trece sub tăcere o victorie, cum se stă la masă, cum se suportă canicula fără transpiraţie, cum se păstrează - în praful verii - albul cămăşii şi câte, şi mai câte asemenea delicatese anexe, dar esenţiale, care, fără a ţine loc de conţinut, pot da omului şi unei epoci întregi măcar aparenţa, dacă nu substanţa însăşi a stilului."

   Andrei Pleşu - comentariu la volumul "Alchimia existenţei" de Al. Paleologu

Prin 1998, într-o după-amiază însorită de toamnă, mă întorceam agale, pe jos, de la serviciu. Mergeam prin centrul Bucureştiului, pe şoseaua Ştefan cel Mare şi cred că felul cum "târâiam" servieta-diplomat ar fi arătat oricui că gândul îmi era foarte departe. Într-adevăr, tocmai terminasem de citit cartea lui Steve Oualline, "Descoperiţi sistemul de operare Linux", pe care o cumpărasem din întâmplare, cu câteva zile înainte. Ca mândru proprietar al unui recent Pentium I / 166 MHz, treceam în revistă, febril, punctele critice ale instalării versiunii Red Hat 4.3, dată pe CD-ul din carte şi drămuiam în gând, cu zgârcenie, cei 1,7 GB ai harddisk-ului.

Atunci am trăit una dintre cele mai mari revelaţii şi bucurii. Ajungând la Perla, lângă chioşcul de ziare, am avut brusc senzaţia că nu sunt singur în faţa greutăţilor, că există undeva, cineva care mă ajută. Expusă la vedere, în vitrină, una dintre revistele româneşti de IT anunţa faptul că publică pe CD versiunea 5.1 a Red Hat Linux-ului. Mulţumind lui Dumnezeu în gând, am cumpărat-o imediat şi m-am grăbit spre casă.

În amintirea acelor vremuri, voi încerca să vă ajut, astăzi, să depăşiţi acest prag al începuturilor.

Bucuria mea n-a durat decât câteva ore, până când am început să realizez dificultăţile primei instalări. În afara procedurii, care mi-era total necunoscută, cartea mă anunţa că pot arde iremediabil placa video sau monitorul dacă, la configurare, greşesc setările acestora. În plus, întreg harddisk-ul meu era ocupat de Windows 95 - deci, unde ar fi urmat să instalez Linux-ul?

Deşi enorm simplificată astăzi şi infinit mai sigură, instalarea Linux-ului presupune, mai mult sau mai puţin, parcurgerea aceloraşi paşi. În cele ce urmează, voi face câteva supoziţii care, veţi vedea, nu se abat prea mult de la realitate.

Presupun că aveţi la dispoziţie un calculator rezonabil de nou. Asta ar însemna un procesor P3 sau P4 (sau echivalentul său AMD), minim 128 MB RAM, floppy, CD-ROM şi un singur harddisk, de cel puţin 10 GB (presupunerea este voit "forţată", fiindcă cele mai mici HDD-uri pe care le-am văzut pe piaţă zilele astea sunt de 40 GB - le exclud pe cele second-hand). Calculatorul mai include, de obicei, un modem (intern), o placă de reţea Ethernet şi una de sunet (în ultima vreme, integrată pe placa de bază).

Presupun, apoi, că maşina voastră rulează Windows (98SE sau mai nou). Asta înseamnă că harddisk-ul conţine cel puţin o partiţie ("zonă") pe care sunt găzduite Windows-ul, celelalte aplicaţii şi fişierele voastre de lucru. Uneori, este vorba de o singură partiţie, "largă" cât întregul harddisk; alteori, sunt două sau mai multe, identificate de Windows ca discurile (logice) C:, D:, etc. Dacă rulaţi Windows 98, fiecare dintre aceste partiţii este formatată folosind sistemul de fişiere FAT32 (probabil, nu mai există în uz maşini care să folosescă vechiul FAT al MS-DOS). Dacă computerul are instalat Windows 2000 sau XP, este recomandabil să folosiţi NTFS, dar multe persoane "au rămas" şi aici, din obişnuinţă, la FAT32.

În fine, aveţi (sau puteţi obţine) o cunoaştere cât de cât detaliată a componentelor calculatorului Dvs. (tipul, producătorul, modelul exact). Nu este necesar să fiţi specialişti în hardware sau depanatori, dar, mai întâi, rolul principalelor componente ale sistemului şi modul lor general de funcţionare trebuie să vă fie clar. Dacă nu, vă recomand să începeţi cu lectura unor materiale introductive excelente, cum ar fi Unix-and-Internet-Fundamentals-HOWTO, Networking-Overview- HOWTO şi documentele Linux-FAQ şi INFO-SHEET, toate disponibile la www.tldp.org (citirea lor este, oricum, călduros recomandată chiar dacă sunteţi utilizatori cu experienţă). Informaţiile date de Windows, în Control Panel -> System -> Device Manager vă pot fi şi ele de folos în stabilirea unui inventar hardware suficient de detaliat.

Şi dacă tot discutăm despre hardware, este locul să spun aici câteva lucruri greu acceptate de utilizatorii tradiţionali de Windows. Pe o piaţă infinit diversificată, plină de producători aflaţi într-o concurenţă acerbă şi supusă unor influenţe (nu tocmai fericite) ale modei, este foarte probabil să întâlniţi componente hardware care, pur şi simplu, vor refuza să funcţioneze corect. Situaţia este cu atât mai dramatică pe piaţa componentelor ieftine şi foarte ieftine (citiţi "slabe calitativ"), atât de prezentă în România. Dacă se întâmplă să aveţi o astfel de componentă, mă veţi întreba dacă ea poate fi făcută, totuşi, să funcţioneze. Răspunsul corect este "de cele mai multe ori da, însă cu mari eforturi". Eforturi care, fie nu merită timpul investit, fie, pur şi simplu, depăşesc nivelul de cunoştinte al unui începător absolut în Linux. Sfatul meu este, fără echivoc: înlocuiţi-le ! Nu este nevoie să cumpăraţi componente high-end, nici măcar unele "de marcă", ci numai componente comune, clasice, "normale", suficient de bune. Strângeţi din dinţi gândindu-vă la diferenţa de preţ şi la problemele legate de schimbarea unei plăci de bază de mâna a şaptea, acceptaţi faptul că un HDD de 3 GB şi cu bad-block-uri este moştenire de la bunici ☺, că 16 MB de RAM nu-s destul şi că v-aţi înşelat cumpărând modemul "la cel mai bun preţ" din supermarket - dar, vă rog, înlocuiţi toate acestea, repede! Ca şi alte cumpărături pe care le facem, soluţiile hardware achiziţionate "din târg", după modă şi fără cunoaştere prealabilă se vor comporta ca orice marfă "de pe tarabă", indiferent câţi bani au costat. Din experienţa personală: prietenii sunt mari specialişti în a vă recomanda ce hardware să cumpăraţi - "maaaamă, ai văzut cum merg jocurile pe computeru´ pe care şi l-a luat Nicu ??!". Dacă le urmaţi sfatul, în momentul instalării oricărui sistem de operare serios, există riscul să vă uitaţi la întregul sistem "caNICUla"… ☺

De remarcat că mai nou şi mai "performant" nu înseamnă, întotdeauna, mai bun. Componente "dens integrate" pe placa de bază (ca să fie ieftine), "artificii" nestandard (proprietare) într-o componentă, prea multă "acceleraţie" în ultimul model de placă video destinată jocurilor - aceste lucruri vă vor crea sigur probleme! Preferaţi întotdeauna stabilitatea în funcţionare, designul clasic şi fiabilitatea în faţa unei promisiuni de "viteză incredibilă"… Plăcile video, imprimantele şi mai ales modemurile sunt componente care apar cu o frecvenţă îngrijorătoare pe listele de discuţii unde se întreabă "dar eu cum aş putea face ca să ...?" … Sfatul meu este, repet, înlocuiţi-le - sau, şi mai bine, nu le cumpăraţi (greşit) de la bun început, chiar dacă sunt tentante! Prin exigenţele noastre repetate faţă de vânzători, piaţa de hardware se va maturiza şi în România…

Deci, aveţi în faţă sistemul vostru, căruia îi cunoaşteţi acum inventarul hardware şi doriţi să instalaţi Linux. Care este pasul următor ?

Magazia cu unelte

Pentru început, v-aş sugera să revedeţi setările de BIOS, mai ales dacă este vorba despre un sistem critic (cu rol de server). Dacă nu veţi partaja sistemul între Windows şi Linux, ar fi mai simplu să setaţi ceasul hardware după ora meridianului zero, Greenwich Mean Time (GMT). Iarna, Bucureştiul se găseşte cu două ore în avans faţă de GMT, iar vara cu trei. Pentru siguranţă, puteţi încărca setările implicite ale BIOS-ului (fail-safe defaults) şi apoi modifica doar câţiva parametri : detecţia tuturor HDD în modul Auto, PNP OS -> No, Power Management by ACPI -> Yes, alocarea IRQ şi a altor parametri -> Auto, etc.

Vă este necesară, bineinţeles, o distribuţie Linux pe CD (Linux poate fi instalat şi prin reţea, de pe un server HTTP, FTP sau NFS, dintr-un director aflat pe harddisk sau de pe unităţi locale PCMCIA, dar metoda cea mai sigură pentru un începător este cea clasică, de pe CD). Aici se pun două probleme: alegerea unei distribuţii de Linux din cele aproximativ 182 existente (la ultima statistică pe care o ştiu) şi procurarea software-ului pe CD-uri bune, corect inscripţionate. Prima problemă se rezolvă destul de simplu: folosiţi acea distribuţie pentru care vă puteţi procura mai uşor software şi documentaţie şi care vă place cel mai mult. Poate că vreun prieten cunoscător de Linux se oferă să vă instruiască în tainele unei distribuţii anume… Preferata mea este distribuţia Red Hat, foarte cunoscută în România, dar puteţi opta şi pentru alte distribuţii "mari", cum ar fi Slackware, Su.Se, Debian sau Mandrake, fiecare cu avantajele, dezavantajele şi "stilul" propriu. Pentru un începător, diferenţele existente între aceste distribuţii pot fi destul de frustrante (în special, locaţia diverselor fişiere de configurare, deosebirile intre interfeţele grafice, componentele instalate, etc.). Acestea pot părea lucruri neesenţiale, dar când şeful vă sună dimineaţa, cerându-vă să-i dictaţi la telefon calea completă a fişierului din care poate modifica, urgent, vreun parametru de reţea, s-ar putea să nu vă puteţi"regăsi" suficient de rapid… ☺

La noi, sursele din care puneţi obţine o distribuţie Linux pe CD sunt foarte puţine. Dacă excludem varianta cumpărării (preţul unui pachet Red Hat oficial variază între câteva zeci de dolari, versiunea Standard - disponibilă şi prin download gratuit - şi câteva mii, versiunea Enterprise), rămân posibile procurarea prin Internet sau folosirea CD-urilor care însoţesc diversele cărţi şi reviste. Din păcate, acestea sunt, aproape întotdeauna, incomplete (din motive de spaţiu de publicare). De exemplu, distribuţia Red Hat 9, ultima existentă în momentul când scriu aceste rânduri, include nu mai puţin de nouă CD-uri (trei de instalare, trei cu sursele programelor şi trei cu documentaţie în diverse limbi), iar CD-urile ataşate cărţilor existente pe piaţă conţin versiuni deja vechi ale software-ului.

Calea "adevărată" de a procura Linux rămâne Internetul - însă, la viteza asigurată de conexiunile din România, asta este o sarcină cel puţin dificilă. Fără a repeta întreaga procedură, descrisă într-un articol precedent, voi spune că, în esenţă, trebuie să descărcaţi imaginile .iso ale CD-urilor distribuţiei (cam 650 MB fiecare), să vă asiguraţi că ele au fost descărcate corect (folosind utilitarul md5sum), să "ardeţi" aceste imagini pe CD-uri şi să efectuaţi verificarea finală a fiecărui CD obţinut.

O altă cale de a procura software-ul, perfect legală în cazul Linux, este aceea de a apela la vânzătorii ambulanţi. Din păcate, aceştia nici nu prea sunt la curent cu ultimele apariţii software şi nici nu vă vor oferi colecţia completă de CD-uri, inscripţionată pe blank-uri de bună calitate.

Ultimul element al puzzle-ului rămân dischetele de instalare Red Hat, necesare numai dacă calculatorul vostru include dispozitive hardware speciale (de exemplu, cartele PCMCIA sau SCSI) sau dacă nu poate boota direct de pe CD. Á-propos, ştie cineva ce înseamnă PCMCIA ? Nici eu ! ☺. Zic unii că ar veni de la People Can´t Memorize Computer Industry´s Acronyms, dar nu sunt sigur … ☺

Pentru a obţine dischetele acestea, folosiţi, pe o maşină Windows, utilitarul rawritewin.exe, disponibil în directorul \dosutils al primului CD de instalare Red Hat. Cu ajutorul său, copiaţi pe dischete verificate cele şase fişiere cu extensia .img existente sub directorul \images al aceluiaşi CD. În fine, păstraţi la îndemână o a şaptea dischetă, goală - ea vă va fi solicitată la sfârşitul procesului de instalare, pentru a crea un disc Startup personalizat (de siguranţă, care serveşte la pornirea calculatorului în caz de urgenţă).

(continuare în numărul viitor)