Soluții - PC Magazine Romania, Octombrie 2003
Discobolul
Răzvan Sandu
Motto:
"Într-o lume sufocată de o lipsă de educație în cel mai bun caz pitorească,
conu´ Alecu Paleologu repune în drepturi cultul ceremoniei: ne învață
cum se prețuiește un amic și cum se salută un potrivnic, cum se aruncă mănușa
și cum se ridică mănușa, cum se înjură cu amenitate, cum se tace, cum se riscă
fără bravadă, cum se ține o făgăduință, cum se vorbește franțuzește, cum se
mimează naturalețea, cum se obține galanteria fără vulgaritate, cum se zâmbește
interlocutorului când e idiot, cum se primește o înfrângere, cum se trece sub
tăcere o victorie, cum se stă la masă, cum se suportă canicula fără transpirație,
cum se păstrează - în praful verii - albul cămășii și câte, și mai câte asemenea
delicatese anexe, dar esențiale, care, fără a ține loc de conținut, pot da omului
și unei epoci întregi măcar aparența, dacă nu substanța însăși a stilului."
Andrei Pleșu - comentariu la volumul "Alchimia existenței"
de Al. Paleologu
Prin 1998, într-o după-amiază însorită de toamnă, mă întorceam agale, pe jos, de la serviciu. Mergeam prin centrul Bucureștiului, pe șoseaua Ștefan cel Mare și cred că felul cum "târâiam" servieta-diplomat ar fi arătat oricui că gândul îmi era foarte departe. Într-adevăr, tocmai terminasem de citit cartea lui Steve Oualline, "Descoperiți sistemul de operare Linux", pe care o cumpărasem din întâmplare, cu câteva zile înainte. Ca mândru proprietar al unui recent Pentium I / 166 MHz, treceam în revistă, febril, punctele critice ale instalării versiunii Red Hat 4.3, dată pe CD-ul din carte și drămuiam în gând, cu zgârcenie, cei 1,7 GB ai harddisk-ului.
Atunci am trăit una dintre cele mai mari revelații și bucurii. Ajungând la Perla, lângă chioșcul de ziare, am avut brusc senzația că nu sunt singur în fața greutăților, că există undeva, cineva care mă ajută. Expusă la vedere, în vitrină, una dintre revistele românești de IT anunța faptul că publică pe CD versiunea 5.1 a Red Hat Linux-ului. Mulțumind lui Dumnezeu în gând, am cumpărat-o imediat și m-am grăbit spre casă.
În amintirea acelor vremuri, voi încerca să vă ajut, astăzi, să depășiți acest prag al începuturilor.
Bucuria mea n-a durat decât câteva ore, până când am început să realizez dificultățile primei instalări. În afara procedurii, care mi-era total necunoscută, cartea mă anunța că pot arde iremediabil placa video sau monitorul dacă, la configurare, greșesc setările acestora. În plus, întreg harddisk-ul meu era ocupat de Windows 95 - deci, unde ar fi urmat să instalez Linux-ul?
Deși enorm simplificată astăzi și infinit mai sigură, instalarea Linux-ului presupune, mai mult sau mai puțin, parcurgerea acelorași pași. În cele ce urmează, voi face câteva supoziții care, veți vedea, nu se abat prea mult de la realitate.
Presupun că aveți la dispoziție un calculator rezonabil de nou. Asta ar însemna un procesor P3 sau P4 (sau echivalentul său AMD), minim 128 MB RAM, floppy, CD-ROM și un singur harddisk, de cel puțin 10 GB (presupunerea este voit "forțată", fiindcă cele mai mici HDD-uri pe care le-am văzut pe piață zilele astea sunt de 40 GB - le exclud pe cele second-hand). Calculatorul mai include, de obicei, un modem (intern), o placă de rețea Ethernet și una de sunet (în ultima vreme, integrată pe placa de bază).
Presupun, apoi, că mașina voastră rulează Windows (98SE sau mai nou). Asta înseamnă că harddisk-ul conține cel puțin o partiție ("zonă") pe care sunt găzduite Windows-ul, celelalte aplicații și fișierele voastre de lucru. Uneori, este vorba de o singură partiție, "largă" cât întregul harddisk; alteori, sunt două sau mai multe, identificate de Windows ca discurile (logice) C:, D:, etc. Dacă rulați Windows 98, fiecare dintre aceste partiții este formatată folosind sistemul de fișiere FAT32 (probabil, nu mai există în uz mașini care să folosescă vechiul FAT al MS-DOS). Dacă computerul are instalat Windows 2000 sau XP, este recomandabil să folosiți NTFS, dar multe persoane "au rămas" și aici, din obișnuință, la FAT32.
În fine, aveți (sau puteți obține) o cunoaștere cât de cât detaliată a componentelor calculatorului Dvs. (tipul, producătorul, modelul exact). Nu este necesar să fiți specialiști în hardware sau depanatori, dar, mai întâi, rolul principalelor componente ale sistemului și modul lor general de funcționare trebuie să vă fie clar. Dacă nu, vă recomand să începeți cu lectura unor materiale introductive excelente, cum ar fi Unix-and-Internet-Fundamentals-HOWTO, Networking-Overview- HOWTO și documentele Linux-FAQ și INFO-SHEET, toate disponibile la www.tldp.org (citirea lor este, oricum, călduros recomandată chiar dacă sunteți utilizatori cu experiență). Informațiile date de Windows, în Control Panel -> System -> Device Manager vă pot fi și ele de folos în stabilirea unui inventar hardware suficient de detaliat.
Și dacă tot discutăm despre hardware, este locul să spun aici câteva lucruri greu acceptate de utilizatorii tradiționali de Windows. Pe o piață infinit diversificată, plină de producători aflați într-o concurență acerbă și supusă unor influențe (nu tocmai fericite) ale modei, este foarte probabil să întâlniți componente hardware care, pur și simplu, vor refuza să funcționeze corect. Situația este cu atât mai dramatică pe piața componentelor ieftine și foarte ieftine (citiți "slabe calitativ"), atât de prezentă în România. Dacă se întâmplă să aveți o astfel de componentă, mă veți întreba dacă ea poate fi făcută, totuși, să funcționeze. Răspunsul corect este "de cele mai multe ori da, însă cu mari eforturi". Eforturi care, fie nu merită timpul investit, fie, pur și simplu, depășesc nivelul de cunoștinte al unui începător absolut în Linux. Sfatul meu este, fără echivoc: înlocuiți-le ! Nu este nevoie să cumpărați componente high-end, nici măcar unele "de marcă", ci numai componente comune, clasice, "normale", suficient de bune. Strângeți din dinți gândindu-vă la diferența de preț și la problemele legate de schimbarea unei plăci de bază de mâna a șaptea, acceptați faptul că un HDD de 3 GB și cu bad-block-uri este moștenire de la bunici ☺, că 16 MB de RAM nu-s destul și că v-ați înșelat cumpărând modemul "la cel mai bun preț" din supermarket - dar, vă rog, înlocuiți toate acestea, repede! Ca și alte cumpărături pe care le facem, soluțiile hardware achiziționate "din târg", după modă și fără cunoaștere prealabilă se vor comporta ca orice marfă "de pe tarabă", indiferent câți bani au costat. Din experiența personală: prietenii sunt mari specialiști în a vă recomanda ce hardware să cumpărați - "maaaamă, ai văzut cum merg jocurile pe computeru´ pe care și l-a luat Nicu ??!". Dacă le urmați sfatul, în momentul instalării oricărui sistem de operare serios, există riscul să vă uitați la întregul sistem "caNICUla"… ☺
De remarcat că mai nou și mai "performant" nu înseamnă, întotdeauna, mai bun. Componente "dens integrate" pe placa de bază (ca să fie ieftine), "artificii" nestandard (proprietare) într-o componentă, prea multă "accelerație" în ultimul model de placă video destinată jocurilor - aceste lucruri vă vor crea sigur probleme! Preferați întotdeauna stabilitatea în funcționare, designul clasic și fiabilitatea în fața unei promisiuni de "viteză incredibilă"… Plăcile video, imprimantele și mai ales modemurile sunt componente care apar cu o frecvență îngrijorătoare pe listele de discuții unde se întreabă "dar eu cum aș putea face ca să ...?" … Sfatul meu este, repet, înlocuiți-le - sau, și mai bine, nu le cumpărați (greșit) de la bun început, chiar dacă sunt tentante! Prin exigențele noastre repetate față de vânzători, piața de hardware se va maturiza și în România…
Deci, aveți în față sistemul vostru, căruia îi cunoașteți acum inventarul hardware
și doriți să instalați Linux. Care este pasul următor ?
Magazia cu unelte
Pentru început, v-aș sugera să revedeți setările de BIOS, mai ales dacă este vorba despre un sistem critic (cu rol de server). Dacă nu veți partaja sistemul între Windows și Linux, ar fi mai simplu să setați ceasul hardware după ora meridianului zero, Greenwich Mean Time (GMT). Iarna, Bucureștiul se găsește cu două ore în avans față de GMT, iar vara cu trei. Pentru siguranță, puteți încărca setările implicite ale BIOS-ului (fail-safe defaults) și apoi modifica doar câțiva parametri : detecția tuturor HDD în modul Auto, PNP OS -> No, Power Management by ACPI -> Yes, alocarea IRQ și a altor parametri -> Auto, etc.
Vă este necesară, bineințeles, o distribuție Linux pe CD (Linux poate fi instalat și prin rețea, de pe un server HTTP, FTP sau NFS, dintr-un director aflat pe harddisk sau de pe unități locale PCMCIA, dar metoda cea mai sigură pentru un începător este cea clasică, de pe CD). Aici se pun două probleme: alegerea unei distribuții de Linux din cele aproximativ 182 existente (la ultima statistică pe care o știu) și procurarea software-ului pe CD-uri bune, corect inscripționate. Prima problemă se rezolvă destul de simplu: folosiți acea distribuție pentru care vă puteți procura mai ușor software și documentație și care vă place cel mai mult. Poate că vreun prieten cunoscător de Linux se oferă să vă instruiască în tainele unei distribuții anume… Preferata mea este distribuția Red Hat, foarte cunoscută în România, dar puteți opta și pentru alte distribuții "mari", cum ar fi Slackware, Su.Se, Debian sau Mandrake, fiecare cu avantajele, dezavantajele și "stilul" propriu. Pentru un începător, diferențele existente între aceste distribuții pot fi destul de frustrante (în special, locația diverselor fișiere de configurare, deosebirile intre interfețele grafice, componentele instalate, etc.). Acestea pot părea lucruri neesențiale, dar când șeful vă sună dimineața, cerându-vă să-i dictați la telefon calea completă a fișierului din care poate modifica, urgent, vreun parametru de rețea, s-ar putea să nu vă puteți"regăsi" suficient de rapid… ☺
La noi, sursele din care puneți obține o distribuție Linux pe CD sunt foarte puține. Dacă excludem varianta cumpărării (prețul unui pachet Red Hat oficial variază între câteva zeci de dolari, versiunea Standard - disponibilă și prin download gratuit - și câteva mii, versiunea Enterprise), rămân posibile procurarea prin Internet sau folosirea CD-urilor care însoțesc diversele cărți și reviste. Din păcate, acestea sunt, aproape întotdeauna, incomplete (din motive de spațiu de publicare). De exemplu, distribuția Red Hat 9, ultima existentă în momentul când scriu aceste rânduri, include nu mai puțin de nouă CD-uri (trei de instalare, trei cu sursele programelor și trei cu documentație în diverse limbi), iar CD-urile atașate cărților existente pe piață conțin versiuni deja vechi ale software-ului.
Calea "adevărată" de a procura Linux rămâne Internetul - însă, la viteza asigurată de conexiunile din România, asta este o sarcină cel puțin dificilă. Fără a repeta întreaga procedură, descrisă într-un articol precedent, voi spune că, în esență, trebuie să descărcați imaginile .iso ale CD-urilor distribuției (cam 650 MB fiecare), să vă asigurați că ele au fost descărcate corect (folosind utilitarul md5sum), să "ardeți" aceste imagini pe CD-uri și să efectuați verificarea finală a fiecărui CD obținut.
O altă cale de a procura software-ul, perfect legală în cazul Linux, este aceea de a apela la vânzătorii ambulanți. Din păcate, aceștia nici nu prea sunt la curent cu ultimele apariții software și nici nu vă vor oferi colecția completă de CD-uri, inscripționată pe blank-uri de bună calitate.
Ultimul element al puzzle-ului rămân dischetele de instalare Red Hat, necesare numai dacă calculatorul vostru include dispozitive hardware speciale (de exemplu, cartele PCMCIA sau SCSI) sau dacă nu poate boota direct de pe CD. Á-propos, știe cineva ce înseamnă PCMCIA ? Nici eu ! ☺. Zic unii că ar veni de la People Can´t Memorize Computer Industry´s Acronyms, dar nu sunt sigur … ☺
Pentru a obține dischetele acestea, folosiți, pe o mașină Windows, utilitarul rawritewin.exe, disponibil în directorul \dosutils al primului CD de instalare Red Hat. Cu ajutorul său, copiați pe dischete verificate cele șase fișiere cu extensia .img existente sub directorul \images al aceluiași CD. În fine, păstrați la îndemână o a șaptea dischetă, goală - ea vă va fi solicitată la sfârșitul procesului de instalare, pentru a crea un disc Startup personalizat (de siguranță, care servește la pornirea calculatorului în caz de urgență).
(continuare în numărul viitor)
|
